Ultimul bilanţ al atentatului de marţi într-o staţie de tramvai din Tel Aviv indică şapte morţi şi 16 răniţi, potrivit poliţiei israeliene. Pe măsură ce ancheta avansează, ies la lumină noi detalii despre atacatori, dar şi despre victimele acestora. Identitatea persoanelor ucise a fost dezvăluită parţial de autorităţile israeliene, dar şi de presa locală. Astfel, reiese că printre victime se numără inclusiv o moldoveacă pe nume Nadia, aflată în Israel de 18 ani, scrie observatorul.ro.
Atacul a avut loc în staţia de tramvai Sderot-Ierusalim din cartierul Jaffa. Potrivit poliţiei, doi indivizi înarmați au deschis focul încă în timp ce se aflau în tramvai şi au continuat şi după ce au ieşit, pe bulevardul Ierusalim. Atentatul, care nu fusese revendicat miercuri dimineaţă, a avut loc la începutul serii de marţi, în jurul orei 19:00 (16:00 GMT), cu puţin timp înainte ca Iranul să lanseze un atac direct asupra israelului, trăgând aproximativ 200 de rachete spre regiunea Tel Aviv.
Poliţiştii au identificat două dintre victime: Shahar Goldman, în vârstă de 30 de ani, şi Inbar Segev, de 24 de ani, cetăţeni israelieni. O altă victimă este o fată în vârstă de 17 ani, iar şase dintre răniţi sunt în stare critică. Patru au fost răniţi destul de grav, iar doi au fost răniţi uşor.
Shahar Goldman, care era dansatoare, a lăsat în urmă un soţ pe nume Tai, doi părinţi îndoliaţi şi trei surori. Inbar Segev-Vigder era proprietara unei săli de fitness şi pilates, unde lucra şi ca antrenor de CrossFit. I-au supravieţuit soţul pe nume Ya’ari, dar şi un fiu de nici un anişor. Bărbatul a povestit că tânăra ăşi ţinea în braţe bebeluşul în momentul atacului. „E un miracol că băieţelul nostru a scăpat nevătămat. Era acoperit cu sânge, dar nu a fost rănit”, spune el.
Cine sunt victimele atacul din Tel Aviv
Nadia Sokolenco, în vârstă de 40 de ani, imigrase în Israel din Republica Moldova cu 18 ani în urmă. A lăsat în urmă un soţ şi o fiică de doar 6 ani. Lucra ca manager de birou la o firmă high-tech, după ce în trecut fusese stilist. UN prieten apropiat a descris-o pentru presa locală drept „încarnarea dragostei de viaţă, a luminii şi a optimismului cosmic”.
Revital Bronstein, de 24 de ani, era pe cale să-şi obţină diploma de master în Computer Science. Înainte, studiase la o şcoală de Agricultură, unde câştigase numeroase premii. Era, de asemenea, pasionată de benzi desenate. Ilia Nozadze, cetăţean georgian de 42 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Lucra ca şofer de camion.
Cetăţean grec, prins în atacul sângeros
În plus, Ministerul elen de Externe a anunţat miercuri că printre victimele atacului de marţi seara de la Tel Aviv se află un „cetăţean grec, cu reşedinţa la Ierusalim”, potrivit AFP.
„Anunţăm cu profundă tristeţe că printre victimele atacului se numără un cetăţean grec, cu reşedinţa la Ierusalim”, se arată într-un scurt comunicat al ministerului grec, care transmite sincere condoleanţe familiei şi rudelor victimei.
Potrivit poliţiei, unul dintre agresori era înarmat cu o puşcă, iar celălalt avea un cuţit. Aceştia au fost identificaţi ulterior drept Muhammad Khalef Saher Rajab şi Hassan Muhammad Hassan Tamimi. Niciunul dintre ei nu avea permis de şedere în Israel.