Ambasadorul Jānis Mažeiks: Pământurile R. Moldova nu vor fi vândute străinilor

Nimeni nu-i va impune Chișinăului o lege prin care pământurile ţării să poată fi vândute străinilor, odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Acest lucru se va negocia expres, după cum vor solicita autoritățile Republicii Moldova. Precizările au fost făcute de ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, după ce declaraţiile sale anterioare la acest subiect au fost intenţionat denaturate şi răspândite de persoane care fac jocul Moscovei, scrie tvrmoldova.md.

O declaraţie recentă a ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, despre circulația capitalului în UE, a devenit subiect de propagandă. Solicitat de TVR MOLDOVA, oficialul a explicat că s-a referit la practica unor ţări europene, iar acest lucru este decis de guvernele statelor respective şi nu există nicio lege care ar impune vânzarea terenurilor.

E.S. JANIS MAZEIKS ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Am văzut foarte clar mesajele doamnei preşedinte şi domnului prim-ministru că Republica Moldova va asigura interesele naţionale în procesul de negocieri. Şi da, pot confirma că acesta este scopul negocierilor. Practic, toate ţările care au devenit membri ai UE în ultimii 20 de ani au negociat diferite interdicții şi restricții pentru vânzarea pământului străinilor. În acest proces de negocieri şi este aceasta pentru Republica Moldova pe viitor”.

Declarația şefului delegaţiei Uniunii Europene a fost, însă, rapid denaturată, stând la baza mai multor dezinformări lansate în spațiul public. Ambasadorul Mazeiks crede că a devenit victima propagandei orchestrate de Kremlin.

E.S. JANIS MAZEIKS ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Multe dintre aceste discuţii nu vin din Moldova, dar din Rusia şi cred că acest aspect este important de înțeles că nu este doar o discuţie aici, care va avea loc pentru că este important de a fi asigurat interesul național al Republicii Moldova, dar şi că aceasta este exploatată din Rusia”.

Narativele false la acest subiect au fost dezminţite de experţii în politică externă. Ei au adus exemplele unor ţări ca România, Ungaria, Polonia, Letonia şi Croația care au stabilit interdicții totale, pentru o anumită perioadă, în ce priveşte vânzarea terenurilor agricole străinilor. Premierul Dorin Recean a declarat că, în cadrul negocierilor de aderare, şi Republica Moldova va cere aplicarea restricțiilor de vânzare a pământurilor cetăţenilor străini. Negocierile de aderare au început în vara acestui an.

Weekendul de deschidere a lunii octombrie: De la spectacole de modă, sărbători ale vinului și premiere teatrale, până la evenimente dedicate celor mici

Căutați modalități unice de a vă petrece weekendul? Pentru iubitorii de evenimente culturale, experiențe rafinate și activități interactive, luna octombrie aduce o varietate de opțiuni captivante. De la spectacole de modă, sărbători ale vinului și premiere teatrale, până la evenimente dedicate celor mici, există ceva pentru fiecare gust.

Alege evenimentul potrivit și asigură-te că îți rezervi biletele la timp!

Moldovan Brands Runway AW24/25

📅 Când: 4-5 octombrie 2024
📍 Unde: Mediacor
🔗 Link bilete


Un spectacol impresionant de modă, cu 18 branduri din Moldova, România și Ucraina, ce va aduce pe podium cele mai noi tendințe. Include expoziții artistice și concursuri Street Style.
Organizator: ZIPHOUSE Fashion Innovation Hub.

Ziua Vinului la vinăria Vinuri de Comrat

📅 Când: 6 octombrie 2024
📍 Unde: or. Comrat, str. Vinzavodskaya
🔗 Link bilete


Sărbătoriți tradițiile vinicole la Vinăria Vinuri de Comrat, cu degustări de vinuri locale și muzică live într-o atmosferă autentică. Include excursii în beciuri și transport tur-retur.

Festivalul Vinului la Chateau Cojușna

📅 Când: 5-6 octombrie 2024
📍 Unde: Chateau Cojușna
🔗 Link bilete


Un weekend dedicat vinului moldovenesc, cu degustări și excursii în crame, acompaniate de muzică live și delicii tradiționale. Participă la tombole cu premii și bucură-te de transport gratuit.

Ziua Vinului la Vinăria Cricova

📅 Când: 5-6 octombrie 2024
📍 Unde: Vinăria Cricova
🔗 Link bilete


Trăiește magia vinului la una dintre cele mai renumite vinării din Moldova. Include degustări de vinuri, tururi ghidate și multe surprize pentru toți participanții.

Ziua Națională a Vinului 2024

📅 Când: 5-6 octombrie 2024
📍 Unde: Piața Marii Adunări Naționale
🔗 Link bilete


Cel mai mare eveniment vinicol din Moldova, care sărbătorește tradițiile vinicole ale țării. Oferă degustări de la producători locali și activități culturale pentru toată familia.

Degustare exclusivă de vinuri vintage la Vinăria din Vale

📅 Când: 5-6 octombrie 2024
📍 Unde: Piața Marii Adunări Naționale
🔗 Link bilete


O experiență exclusivistă, cu degustări de vinuri vintage în compania vinificatorilor. Descoperă vinuri de colecție într-o atmosferă intimă.

Show Must Go On – Ziua Vinului la Castel Mimi

📅 Când: 5 octombrie 2024
📍 Unde: Castel Mimi
🔗 Link bilete


Petrece Ziua Vinului la Castel Mimi cu muzică live, spectacole și, desigur, cele mai fine vinuri ale vinăriei. Un eveniment plin de surprize.

Scufița Roșie – Spectacol interactiv pentru copii

📅 Când: 5 octombrie 2024
📍 Unde: Teatrul Planeta Clounella
🔗 Link bilete


Un spectacol interactiv dedicat celor mici, bazat pe clasica poveste a Scufiței Roșii. Copiii vor fi implicați activ în aventurile personajelor.

Premiera „Liliom” de Ferenc Molnár

📅 Când: 5 octombrie 2024
📍 Unde: Teatrul „Luceafărul”
🔗 Link bilete


O premieră teatrală ce aduce în prim-plan povestea dramatică a lui Liliom, un personaj complex prins între dragoste și destin.

Aceste evenimente reprezintă o gamă variată de opțiuni pentru orice gust, de la spectacole culturale, sport, la experiențe interactive pentru întreaga familie. Alege evenimentul preferat și achiziționează biletele direct de pe iTicket.md!

Noi percheziții la un grup infracțional specializat în contrabandă cu mașini de lux

Direcția investigare criminalitate transfrontalieră în comun cu Direcția urmărire penală a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS anunță reținerea altui membru al grupului infracțional specializat în contrabandă cu mașini de lux de 4.000.000 lei aduse din Franța, Italia și Olanda, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bănuitul este din Chișinău și are vârsta de 44 de ani. Acesta a fost reținut ulterior percheziționării bunurilor acestuia din capitală și din Orhei. Astfel, a fost ridicat un Mercedes Vito care ar fi fost adus în Moldova prin contrabandă, așa cum ulterior expertizei tehnice, oamenii legii au stabilit faptul că are numărul caroseriei (codul VIN) modificat neoficial și, deci, ilegal, fără să corespundă metodei de ștanțare a uzinei producătoare. 

De asemenea, de la acesta au fost ridicate și sume de bani, prezumtiv obținute în urma faptelor de contrabandă – peste 14.500 euro. Suplimentar, urmează ca oamenii legii să cerceteze și alte probe ridicate de la acesta: acte pentru mijloace de transport, telefoane mobile, dispozitive de sustragere a vehiculelor și echipamente de bruiere a sistemelor GPS.

Urmare a perchezițiilor, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore, iar la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău-sediul Ciocana a dispus arestarea lui preventivă pentru 20 de zile. Investigațiile continuă, inclusiv în privința celorlalți trei bărbați care au intrat în vizorul oamenilor legii în iulie 2024, după cum a anunțat autoritatea de drept, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Reamintim, acțiunile fac parte dintr-o operațiune mai amplă de destructurare a unei rețele transfrontaliere specializate în contrabanda cu vehicule de lux, furate din Franța, Italia și Olanda.

Acces restricționat în unele locuri publice pentru astăzi în legătură cu vizita premierului român la Chișinău

Primăria Chișinău informează că pe 04 octombrie 2024 va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Măsura este luată de poliție, în contextul vizitei oficiale a E.S. dl. Marcel Ciolacu Prim – Ministru al României, care va vizita instituțiile de stat ale Republicii Moldova.

În aceste condiții, vineri, între orele 08:00-18:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri din municipiul Chișinău, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv desfășurarea manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor/a rețelelor electrice/termice, apeduct/canalizare și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială.

Excepție de la restricțiile indicate mai sus sunt manifestările social-culturale, menționate în declarațiile prealabile, depuse la Primăria Municipiului Chișinău în perioada vizată.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Universitatea Vârstei a Treia a început un nou an de studii: 4 cursuri disponibile pentru seniori
Articolul anterior
O nouă stea va apărea pe cer. Astronomii se pregătesc pentru un eveniment unic în istorie
Articolul următor