Ucrainenii au lovit un aerodrom rusesc din Voronej

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a efectuat în comun cu Forțele de Operațiuni Speciale un atac cu drone asupra aerodromului militar Borisoglebsk din regiunea Voronej, în cursul nopţii trecute, potrivit unei surse din SBU, scrie adevarul.ro.

Atacul a vizat depozite rusești unde sunt stocate bombe aeriene ghidate, precum și hangare ale avioanelor de luptă Su-35 și Su-34 și depozite de combustibil.

„SBU continuă să ia măsuri active pentru a reduce capacitatea inamicului de a teroriza orașele pașnice ucrainene cu bombardiere echipate cu bombe KAB”, a spus sursa, citată de Kyiv Independent.

„Demilitarizarea aerodromurilor militare rusești va continua, deoarece inamicul nu trebuie să se simtă în largul său nici măcar pe propriul său teritoriu”, a declarat o sursă din SBU pentru Business Insider.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini din satelit ce surprind consecințele atacului din noaptea de 3 octombrie.

Ministerul rus al Apărării a susținut că apărarea antiaeriană a distrus 113 drone ucrainene în cursul nopții trecute, 25 dintre ele fiind doborâte deasupra regiunii Voronej.

Un depozit de combustibil a luat foc în regiunea Perm

În regiunea Perm, rezervoare întregi de combustibil au fost cuprinse de flăcări, incendiul extinzându-se pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, potrivit Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Imagini postate pe contul său oficial de Telegram prezintă pagube importante. Ministerul a declarat că se investighează cauza incendiului, dar fără a preciza legătura cu vreun atac ucrainean cu drone.

În septembrie, Ucraina a lovit mai multe depozite de muniții rusești într-o serie de atacuri cu drone, provocând pagube importante în mai multe locații. Apărarea aeriană a Rusiei a fost incapabilă să se apere în mod fiabil împotriva atacurilor în adâncime ale Kievului.

20 de școli din țară au primit microbuze noi, achiziționate cu sprijinul României

20 de microbuze noi, achiziționate cu ajutorul Guvernului României, vor ajunge în școlile din Republica Moldova. La evenimentul de distribuire a unităților de transport a participat, astăzi, premierul Dorin Recean, alături de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun.

Premierul Dorin Recean a mulțumit omologului său român pentru contribuția la îmbunătățirea infrastructurii educaționale, evidențiind necesitatea asigurării accesului la educație de calitate pentru toți copiii din țară. „Acest ajutor esențial face parte dintr-un efort amplu de a asigura accesul fiecărui copil la o educație de calitate în școli dotate cu echipament modern”, a spus șeful Executivului.

Prim-ministrul României a subliniat importanța investițiilor în sistemul educațional. „Educația copiilor, transportul lor în siguranță este o prioritate. Mă bucur că Republica Moldova este conectată la problemele copiilor. Toți copiii trebuie să aibă acces egal la educație”, a spus Marcel Ciolacu.

Unitățile de transport vor ajunge în școlile din Ungheni, Briceni, Soroca, Florești, Drochia, Ocnița, Căușeni, dar și în alte raioane ale țării. 

Microbuzele au fost achiziționate din contul asistenței financiare nerambursabile de 100 de milioane de euro, oferită de Guvernul României. Întregul lot cuprinde 69 de unități de transport școlar, dintre care primele 40 au fost distribuite în luna august, curent.

Poliția de Frontieră a primit echipament modern din partea OSCE

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a recepționat trei mijloace de transport destinate domeniului chinologic, programe software, achiziționate în cadrul proiectului de asistență externă „Sprijin pentru agențiile de aplicare a legii din Moldova ca răspuns la provocările de securitate în regiune”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Scopul proiectului este consolidarea capacităților instituțiilor de drept din Republica Moldova în lupta împotriva criminalității organizate transnaționale, contribuind astfel la securitatea și stabilitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni.

„Noile dotări, recepționate cu suportul Guvernului Statelor Unite ale Americii, vor îmbunătăți capacitățile operaționale și analitice ale IGPF, sporind eficiența în activitățile de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere. Integrarea echipamentelor moderne în activitatea de serviciu a Poliției de Frontieră va permite extinderea dimensiunilor practice în cazul instruirii  teoretice, facilitând aplicarea rapidă și eficientă a cunoștințelor acumulate”, a conchis șefa adjunctă a IGPF,  Diana Salcuțan.

La eveniment au participat șefa adjunctă a misiunii OSCE în Moldova, Izabela Hartmann, reprezentanți ai Ambasadei SUA în Republica Moldova, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne și reprezentanți ai Secretariatului OSCE din Viena.

Acest proiect este cofinanțat de guvernele Germaniei, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii, Poloniei și Franței, fiind implementat de cadrul Departamentului pentru amenințări transnaționale al Secretariatului OSCE din Viena, Austria.

De menționat că echipele canine ale Poliției de Frontieră reprezintă domenii esențiale în asigurarea securității frontaliere, iar dotarea cu mijloace de transport va permite mobilizarea promptă în diverse situații, optimizând intervențiile la frontieră și susținând implementarea Conceptului privind funcționarea echipelor canine mobile în cadrul Poliției de Frontieră.

Criză în sistemul educațional: Numărul profesorilor tineri scade dramatic

În ultimii zece ani, numărul profesorilor sub 30 de ani s-a înjumătățit, în timp ce procentul celor peste 60 de ani crește cu 4% la fiecare cinci ani, conform expertului economic Veaceslav Ioniță de la IDIS „Viitorul”. În cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 4 octombrie 2024, economistul a atras atenția asupra problemelor din sistemul educațional din Republica Moldova, subliniind că povara educației revine în mare parte femeilor, scrie bani.md.

Pe de altă parte, numărul educatorilor din învățământul preșcolar a crescut, însă calitatea studiilor acestora a scăzut. Dacă anterior unul din trei educatori avea studii superioare, astăzi, unul din trei nu are.

Cu 91.000 de angajați, învățământul este a doua ramură ca număr de salariați, după comerțul cu ridicata. În raioanele precum Cantemir și Telenești, profesorii reprezintă aproape 30% din populația angajată, în timp ce în municipiul Chișinău și Bălți ponderea acestora este sub 10%.

Vârsta medie a profesorilor din învățământul primar și secundar a crescut constant, iar în 2024 se așteaptă ca aceasta să atingă 50 de ani. Tinerii profesori reprezintă doar 7,7% din totalul cadrelor didactice, în timp ce profesorii de peste 60 de ani au ajuns la 21,7%.

În ciuda creșterii salariilor din educație, acestea rămân cu 17%-20% sub media națională. În 2024, salariul mediu al unui angajat din educație este estimat la 11.726 lei lunar, în timp ce salariul mediu pe economie este de 14.300 lei.

Veaceslav Ioniță a subliniat că problema principală a lipsei profesorilor și a îmbătrânirii acestora nu este doar legată de salarizare, ci implică factori mai profund înrădăcinați în sistemul educațional și în politicile de angajare.

Intervenție chirurgicală, realizată în premieră în Republica Moldova! Despre ce este vorba
Articolul anterior
20 de școli din țară au primit microbuze noi, achiziționate cu sprijinul României
Articolul următor