Ministerul Culturii dezminte

Ministerul Culturii dezminte informațiile legate de pretinsul ordin circulat astăzi în spațiul public, subliniind că acesta este un FALS.

Autoritățile au avertizat anterior despre tentative de distribuire a documentelor falsificate. Vă recomandăm să vă informați exclusiv din sursele oficiale ale instituțiilor.

Primii moldoveni și-au exprimat votul pentru alegerile prezidențiale

Primii doi cetățeni ai Republicii Moldova deja au votat la alegerile prezidențiale. Este vorba despre votul prin corespondență, iar alegătorii sunt tocmai din Canada, anunță Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Executivului.

„Primele două voturi exprimate sunt a cetățenilor noștri din Canada care au expediat plicurile sigilate la sediul Ambasadei”, a declarat Daniel Vodă, în urma ședinței Guvernului.

Potrivit lui Daniel Vodă, aceste plicuri sigilate urmează a fi expediate înapoi la Chișinău, la Comisia Electorală Centrală, pentru a fi contabilizate de rând cu celelalte. 

Așa va arăta buletinul de vot la alegeri:

  1. Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor;
  2. Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune Solidaritate;
  3. Renato Usatîi, desemnat de Partidul Nostru;
  4. Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
  5. Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
  6. Ion Chicu, desemnat de Partidul Consolidării și Dezvoltării;
  7. Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
  8. Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
  9. Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „Împreună”;
  10. Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni;
  11. Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni.

INDEMNIZAȚII! Pensionarii vor primi 2.300 de lei

Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, la începutul ședinței Cabinetului de miniștri. Care a menționat că pensionarii din Republica Moldova vor primi o indemnizație unică de 2.300 de lei. 

Potrivit șefului Executivului, este vorba de circa 30.000 de persoane vulnerabile, care vor beneficia de ajutor.

„Înțeleg că trebuie să muncim și mai mult. Avem o categorie specială de pensionari, care au muncit mult, dar pensiile sunt mici. Vom avea o decizie în baza căreia vom oferi la aproximativ 30.000 de persoane, ca și anul trecut, o indemnizație unică de 2.300 de lei”, a conchis prim-ministrul.

Prețurile la carburanți cresc și mâine!

Prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 22,88 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 19,52 lei, transmite Știri.md.

Prețurile respective ar însemna o scumpire cu patru bani la benzină și la motorină.

Susținători lui Șor care au luat carduri MIR de la blocul „Victoria” s-au trezit cu datorii la Promsveazbank
Articolul anterior
Așa arată ciupercile otrăvitoare. Asta îți poate salva viața
Articolul următor