Mai mulți candidați la prezidențiale dețin și cetățenia altor state

Din 11 candidați înregistrați la alegerile prezidențiale, cel puțin opt dețin și cetățenia altor state. În mare parte, pe lângă cetățenia Republicii Moldova, candidații au și cetățenia României, iar unul dintre ei deține cetățenia Federației Ruse, transmite Europa Liberă.

Radio Europa Liberă precizează că nu doar Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de partidul ex-președintelui pro-rus Igor Dodon, deține și cetățenia României. Cel puțin alți șapte candidați au și cetățenii străine, chiar dacă nu toți au declarat acest lucru la Comisia Electorală Centrală.

Cetățeană română este și actuala președintă Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat. În campaniile anterioare, ea a fost principala țintă a criticilor legate de deținerea dublei cetățenii, venite în special din partea oponenților săi, în primul rând de la fostul președinte Igor Dodon.

Cetățeană română este și ex-procurorul Victoria Furtună, care candidează independent. Dublă cetățenie are și Octavian Țîcu, candidatul blocului „Împreună”. Cam în aceeași perioadă a obținut cetățenia română și ex-premierul Ion Chicu, candidat la prezidențiale din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Cetățenia română o mai au candidatul independent Andrei Năstase și Vasile Tarlev, care candidează din partea Partidului Pentru Viitorul Moldovei. Iar candidatul Partidului politic Partidul Nostru, Renato Usatîi deține cetățenie rusă.

Printre cei care au declarat la CEC că nu dețin alte cetățenii se numără Irina Vlah, Natalia Morari și Tudor Ulianovschi.

Primii moldoveni și-au exprimat votul pentru alegerile prezidențiale

Primii doi cetățeni ai Republicii Moldova deja au votat la alegerile prezidențiale. Este vorba despre votul prin corespondență, iar alegătorii sunt tocmai din Canada, anunță Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Executivului.

„Primele două voturi exprimate sunt a cetățenilor noștri din Canada care au expediat plicurile sigilate la sediul Ambasadei”, a declarat Daniel Vodă, în urma ședinței Guvernului.

Potrivit lui Daniel Vodă, aceste plicuri sigilate urmează a fi expediate înapoi la Chișinău, la Comisia Electorală Centrală, pentru a fi contabilizate de rând cu celelalte. 

Așa va arăta buletinul de vot la alegeri:

  1. Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor;
  2. Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune Solidaritate;
  3. Renato Usatîi, desemnat de Partidul Nostru;
  4. Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
  5. Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
  6. Ion Chicu, desemnat de Partidul Consolidării și Dezvoltării;
  7. Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
  8. Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
  9. Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „Împreună”;
  10. Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni;
  11. Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni.

Evghenia Guțul și alți lideri găgăuzi au fost adăugați pe lista de sancțiuni UE

Conform unui reportaj făcut de europaliberă.org Uniunea Europeană (UE) a inclus pe lista celor sancționați pentru încercări de destabilizare a Republicii Moldova încă cinci persoane și o entitate.

Este vorba despre:

  • Evghenia Guțul, guvernatoarea UTA Găgăuzia. Ea este criticată în documentul care motivează sancțiunea pentru asocierea cu politicianul fugar Ilan Șor, dar și pentru că a vizitat Rusia fără să fi avut un mandat constituțional, s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin și i-a cerut sprijin pentru Găgăuzia;
  • Iuri Cuznețov, șef-adjunct al departamentului pentru relații externe de la Comrat, este sancționat mai ales pentru asocierea cu Guțul;
  • Nelli Parutenco este fondatoarea și directoarea organizației Evrazia. Fosta casieră a partidului lui Ilan Șor este sancționată pentru că este în fruntea unei organizații care face propagandă rusească inclusiv în rândul minorilor;
  • Ilia Uzun, președinte-adjunct al Comitetului Executiv al Găgăuziei, membru al Adunării Populare, este sancționat inclusiv pentru că s-a întâlnit cu Șor în Israel pentru a discuta despre alegerea lui Guțul ca guvernatoare, dar și pentru că a plănuit și a luat parte la demonstrații împotriva autorităților moldovene, în organizarea lui Șor și a asociaților lui;
  • Mihail Vlah, guvernator-adjunct și consilier cu presa al lui Guțul, este acuzat cam de aceleași lucruri ca Uzun, plus de participare la o demonstrație violentă;
  • Evrazia, organizație necomercială autonomă pentru promovarea cooperării internaționale, intră pe lista de sancțiuni a UE pentru activitatea sa de propagandă, dar și pentru rolul jucat în canalizarea dinspre Șor și o bancă rusească a banilor destinați unor persoane din autonomia găgăuză.

INDEMNIZAȚII! Pensionarii vor primi 2.300 de lei

Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, la începutul ședinței Cabinetului de miniștri. Care a menționat că pensionarii din Republica Moldova vor primi o indemnizație unică de 2.300 de lei. 

Potrivit șefului Executivului, este vorba de circa 30.000 de persoane vulnerabile, care vor beneficia de ajutor.

„Înțeleg că trebuie să muncim și mai mult. Avem o categorie specială de pensionari, care au muncit mult, dar pensiile sunt mici. Vom avea o decizie în baza căreia vom oferi la aproximativ 30.000 de persoane, ca și anul trecut, o indemnizație unică de 2.300 de lei”, a conchis prim-ministrul.

Un politolog apropiat de Putin, expulzat din Moldova în Ucraina, riscă închisoare pe viață
Articolul anterior
Sărbătoare religioasă! Creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ioan Teologul
Articolul următor