Se așteaptă condamnări în dosarele privind finanțarea ilegală a partidelor afiliate lui Șor? Precizările ministrei Justiției

Primele condamnări în dosarele care vizează finanțarea ilegală a partidelor politice afiliate lui Ilan Șor ar putea fi pronunțate „cât de curând”, anunță ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Oficiala susține că se așteaptă să vadă o accelerare în examinarea cauzelor trimise în judecată de Procuratura Anticorupție, după ce mai mulți magistrați s-au specializat pe cauzele de corupție, transmite unica.md cu referire la moldova1.md.

„Am toate premisele să consider că urmare a faptului că la Judecătoria Buiucani s-a organizat și acea listă specializată a judecătorilor care examinează cauzele anticorupție vom vedea o dinamică în examinarea acestor cauze și cât de curând vom avea și anumite condamnări. Dar depinde mult și de comportamentul părților în proces, de cât de repede se vor examina probele, pregătirea procurorilor și nemijlocit mobilizarea procurorilor”.

Dosarul privind finanțarea ilegală a ex-Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, a fost pornit la începutul anului 2022. În vara anului trecut, procurorii au expediat materiele cauzei în instanță. Principalul figurant în acest dosar este deputata Marina Tauber, care este acuzată de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, suma totală a banilor iliciți constituind peste 195 milioane lei. Dosarul se află pe rol la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

În același dosar, a fost pusă sub învinuire și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, suspectată de implicare în introducerea unui sistem de finanțare necontabilizată în Republica Moldova, provenit dintr-un grup criminal organizat din Federația Rusă. Aceasta ar fi integrat fondurile în activitățile partidului pentru a-l susține politic. Guțul mai este acuzată și de coordonarea unor Oficii Teritoriale ale fostului Partid Politic “Șor”, acceptând o finanțare ilegală de aproximativ 42 de milioane de lei.

Atât Tauber, cât și Guțul pledează nevinovate.

Un copil de 10 ani din Anenii Noi este dat dispărut

Polițiștii din Anenii Noi sunt de dimineață pe alarmă și întreprind acțiuni complexe de localizare a unui copil de 10 ani.

Băiatul, originar din satul Nicolaevca,  a pornit astăzi dimineață spre instituția de învățământ unde își face studiile, dar nu a mai ajuns la stația de autobuz, aflată la aproximativ un kilometru de casă.

Polițiștilor li s-a alăturat familia copilului, localnicii, vânătorii și voluntarii, pentru a examina rapid cât mai multe perimetre.

Semnalmentele băiatului:

-Înălțime: aproximativ 1.40 m

-Corpolență: medie

-Culoarea părului: brunet

-Îmbrăcăminte: hanorac negru cu glugă, pantaloni sport negri și încălțat în adidași negri.

Persoanele care dețin vreo  informație care ar putea ajuta polițiștii la localizarea copilului, sunt rugați să sune la numărul de telefon 060301899, 069690985 sau la 1️12.

Poșta Română lansează platforma EUlivrez.md în Republica Moldova: O soluție simplă și sigură pentru cumpărături online din Uniunea Europeană

De ziua mondială a Poștei – Compania Națională Poșta Română anunță lansarea EUlivrez.md, o platformă inovatoare ce simplifică achizițiile online din Uniunea Europeană pentru cetățenii din Republica Moldova. Aceasta oferă o modalitate accesibilă și sigură de a beneficia de prețurile competitive din UE, eliminând complexitățile livrărilor internaționale.

Acces la prețuri europene și livrare fără efort

Moldovenii se confruntă adesea cu prețuri ridicate la anumite produse pe piața locală, comparativ cu cele din Uniunea Europeană. EUlivrez.md vine ca o soluție eficientă, oferind acces la magazinele online din Europa, în special din România, la prețuri avantajoase, livrarea fiind asigurată direct la domiciliu, indiferent de localitatea în care se află destinatarul.

Livrare sigură și rapidă, oriunde în Republica Moldova

Unul dintre avantajele majore ale platformei EUlivrez.md este acoperirea națională – de la marile orașe la cele mai îndepărtate sate. Poșta Română, prin intermediul partenerilor săi de curierat, asigură transportul coletelor în condiții de maximă siguranță, garantând protecția bunurilor pe tot parcursul livrării, de la depozitul din România până la destinația finală în Republica Moldova.

„Platforma EUlivrez.md permite cumpărătorilor din Moldova să acceseze piața europeană cu încredere deplină. Indiferent de locația destinatarului, coletele ajung rapid și în siguranță. În plus, datele personale sunt protejate conform standardelor europene stricte, oferind un nivel ridicat de securitate pentru utilizatori,” a declarat Valentin Ștefan, Director General Compania Națională Poșta Română.

Proces simplificat de înregistrare și utilizare

Înregistrarea pe EUlivrez.md este rapidă și intuitivă. Utilizatorii pot crea un cont în doar câțiva pași simpli, obținând o adresă de livrare din România, pe care o pot folosi atunci când comandă din magazinele online europene. Platforma este concepută pentru a economisi timp și bani, oferind tarife competitive pentru livrare și acces facil la o gamă largă de produse internaționale.

O companie cu tradiție, un partener de încredere

Lansarea EUlivrez.md face parte din strategia de extindere a Poștei Române, care și-a deschis la finalul anului 2022 o filială în Republica Moldova. Cu peste 21.000 de angajați, o cifră de afaceri de 300 de milioane de euro și peste 8 milioane de clienți unici, Poșta Română este cel mai mare operator poștal din România, având ca scop să fie un lider în domeniul livrărilor internaționale, devenind un HUB Logistic Regional de încredere!

Pentru mai multe detalii și pentru a vă crea un cont, vizitați www.eulivrez.md. Urmăriți-ne pe rețelele de socializare pentru a rămâne la curent cu cele mai atractive oferte și promoții din magazinele online din Uniunea Europeană.

Poporul Moldovei va primi o mențiune de onoare pentru primirea refugiaților din Ucraina

Oamenii Republicii Moldova vor primi o mențiune de onoare la Premiul Nansen pentru Refugiați 2024 al UNHCR pentru că au acționat dincolo de îndatoririle lor pentru a proteja refugiații care au căutat siguranță în Republica Moldova după ce au fugit de războiul pe scară largă din Ucraina. Această recunoaștere evidențiază acțiunea rapidă și plină de compasiune a Republicii Moldova ca răspuns la una dintre cele mai mari strămutări forțate din istoria modernă a Europei, fiind și cea mai semnificativă de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, se menționează într-un comunicat al UNHCR, transmite unica.md

De la escaladarea masivă a războiului din Ucraina în februarie 2022, milioane de persoane au căutat refugiu dincolo de granițe pentru a ajunge în siguranță. Moldova, o țară cu o populație de doar 2,5 milioane de locuitori, a primit cu generozitate peste un milion de refugiați din Ucraina, peste 100 000 dintre aceștia rămânând în prezent în țară.

Încă din primele zile ale războiului, moldovenii și-au deschis ușile și inimile, școlile și spațiile comunitare pentru cei aflați în nevoie. Cetățenii, voluntarii și organizațiile societății civile au jucat un rol vital în răspunsul umanitar al Moldovei, lucrând neobosit pentru a oferi adăpost, hrană și sprijin emoțional celor care fugeau de ororile războiului.

Populația Moldovei, guvernul, organizațiile naționale și locale și sectorul privat au lucrat împreună pentru a crea un sentiment de apartenență pentru refugiați, asigurând integrarea acestora în comunități și oferindu-le posibilitatea de a-și construi o nouă viață.

Moldova este cunoscută drept țara care a găzduit cel mai mare număr de refugiați din Europa raportat la populația sa. Această mențiune de onoare este un omagiu adus solidarității, rezilienței și spiritului umanitar al poporului moldovean în fața provocărilor globale.

„Bunătatea și solidaritatea poporului moldovean au fost de-a dreptul extraordinare. În fața unei provocări fără precedent, aceștia nu au ezitat să își deschidă casele, să își împartă mâncarea și să fie alături de familiile care fug de război. Acest sentiment profund de umanitate este motivul pentru care răspunsul Moldovei este atât de remarcabil și tocmai de aceea i se acordă această mențiune onorifică. Compasiunea poporului moldovean a schimbat vieți și continuă să inspire lumea” a declarat Anne-Marie Deutschlander, Reprezentanta UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați în Moldova.

Premiile vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Geneva pe 14 octombrie. Zaharii și Tatiana Aramă, un cuplu care administrează o pensiune în satul Palanca, aproape de granița cu Ucraina, reprezintă poporul Moldovei la ceremonia de decernare a Premiului Nansen pentru refugiați 2024 al UNHCR. Când refugiații au început să treacă granița în 2022, ei, la fel ca mulți dintre vecinii lor, au intervenit pentru a asigura mese calde și un acoperiș deasupra capului.

Alături de familia Aramă la ceremonia de la Geneva va fi renumita soprană moldoveană și susținătoare de profil a UNHCR, Valentina Nafornița, care va cânta pe scenă. Ei vor primi mențiunea de onoare în numele tuturor cetățenilor moldoveni și o vor aduce înapoi în țară.

Un copil de 10 ani din Anenii Noi este dat dispărut
Articolul anterior