Tiraspolul dă asigurări că nu va împiedica desfășurarea alegerilor

În cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC) de la Bender, din 31 octombrie, a fost audiat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru săptămâna trecută, scrie Știri.md.

Totodată, pe fondul turului II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, delegația R. Moldova a subliniat importanța asigurării unui climat de siguranță și libertate de circulație pentru cetățeni și funcționarii electorali.

Delegația din Tiraspol a apreciat organizarea măsurilor de ordine publică din primul tur, desfășurat pe data de 20 octombrie, și și-a exprimat deschiderea pentru menținerea stabilității în ziua de 3 noiembrie.

Astfel, Inspectoratul General al Poliției va coordona măsurile de ordine publică în localitățile din Zona de Securitate unde vor activa secții de votare, pentru a preveni orice incident care ar putea afecta procesul electoral.

Amintim că pe data de 3 noiembrie urmează să se desfășoare cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. În cadrul său vor concura actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, și candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo. Menționăm că, în primul tur de scrutin, Maia Sandu a luat 42,49% din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 25,95%.

ULTIMA ORĂ! Moldova, mai aproape de UE: CC a validat referendumul

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatele referendumului din 20 octombrie, în cadrul căruia cetățenii s-au pronunțat asupra aderării țării la Uniunea Europeană, scrie Știri.md.

Potrivit deciziei Curții, referendumul a respectat toate cerințele legale și constituționale, iar rezultatele exprimate de cetățeni vor putea fi utilizate ca bază juridică pentru următorii pași în procesul de integrare europeană.

Referendumul a fost organizat în urma unei decizii a Parlamentului, iar potrivit datelor CEC, după procesarea proceselor-verbale din cadrul referendumului republican constituțional, 50,46 la sută dintre alegători au votat pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE, iar împotrivă – 49,54% dintre cetățenii cu drept de vot.

Hotărârea Înaltei Curți urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, iar din data publicării va intra în vigoare și proiectul de modificare a Constituției, supus votului la referendum, care prevede introducerea unui nou titlu în Legea Supremă cu privire la integrarea în Uniunea Europeană.

Explozie într-un apartament din Capitală în urma unei scurgeri de gaz

Un bărbat a suferit arsuri în urma unei explozii provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 31 octombrie 2024 într-un apartament de pe strada Independenței 10/1 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:15. La fața locului au fost îndreptate trei echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei, incendiu în locuință nu s-a produs. Pompierii au evacuat din interiorul bucătăriei două persoane, o femeie în vârstă de 88 de ani, care nu a avut de suferit și un bărbat în vârstă de 84 de ani, care a primit diverse arsuri pe suprafața corpului. Ulterior acesta a fost preluat de echipajul de medici și transportat la spital pentru îngrijiri de rigoare.

Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.

IGSU îndeamnă cetățenii să verifice periodic funcționalitatea echipamentelor și tehnicii de uz casnic și să respecte măsurile de siguranță în vederea prevenirii situațiilor de risc. În caz de situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.

40 de angajați ai ASP, suspendați în urma unei anchete: sunt suspectați că au primit sume de bani pentru a influența voturile la alegerile din 20 octombrie 

În contextul procesului electoral din țara noastră și a multitudinilor tentative de corupere a alegătorilor apărute în spațiul public, Agenția Servicii Publice, în strânsă colaborare cu Procuratura Anticorupție și Inspectoratul General de Poliție a inițiat mai multe verificări, în rezultatul cărora a fost identificat un grup de angajați ai ASP care au primit sume bănești drept recompensă pentru votul exprimat în cadrul alegerilor și referendumul din 20.10.2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

ASP a recepționat în data de 31 octombrie 2024 o sesizare din partea Procuraturii Anticorupție,  care stabilește că există suspiciunea că 40 de angajați ai instituției au avut conexiuni și au primit bani din Federația Rusă prin aplicația PSB, fapte ce sunt verificate în cadrul unei cauzei penale. 

Având în vedere suspiciunea rezonabilă de participare la procesul de corupere a procesului electoral, dar și faptul că respectivele persoane au acces la datele din registrele critice de stat, aflate în gestiunea ASP, a fost luată decizia de a iniția o anchetă de serviciu și de a suspenda imediat din funcție, pe perioada desfășurării anchetei, cei 40 de angajați vizați.

ULTIMA ORĂ! Moldova, mai aproape de UE: CC a validat referendumul
Articolul anterior