Republica Moldova își dublează importurile de energie de la centrala nucleară Cernavodă

Republica Moldova și-a programat dublarea, în noiembrie, a importurilor de energie electrică de la centrala nucleară Cernavodă, operată de compania românească de stat Nuclearelectrica. Din luna noiembrie, Energocom va cumpăra 20 MWh bandă (intervalul de 24/24 de ore) de la centrala nucleară de la Cernavodă (România), o cantitate dublă față de luna octombrie. În total, de la Nuclearelectrica vor fi achiziționați 14.400 MWh (sau aproximativ 4%), scrie profit.ro.

În plus, se planifică a fi cumpărat de pe bursa română OPCOM circa 51.625 MWh (în jur de 14%), în special energie necesară pentru orele de vârf cu consum mare.

În luna noiembrie, Energocom prognozează că va cumpăra pentru necesarul malului drept al râului Nistru circa 380.000 MWh, din care 202.000 MWh (sau aproximativ 53%) – de la centrala termoelectrică moldovenească (MGRES) din regiunea transnistreană. În jur de 95.000 MWh (sau 25%) vor genera centralele termice din Chișinău și Bălți. Conform prognozei, se estimează ca parcurile și instalațiile de energie verde să producă 16.412 MWh, ceea ce va constitui puțin peste 4%.

Asociația Operatorilor de Transport și Sistem de Energie Electrică din Europa Continentală (ENTSO-E) a decis recent majorarea, de la 1 decembrie 2024, a capacității cumulate de import de curent electric de la țările vecine din UE a Ucrainei și Republicii Moldova cu peste 23%, de la nivelul actual de 1.700 MW la 2.100 MW.

Republica Moldova se confruntă cu riscul ca, la iarnă, în condiții de criză în aprovizionarea cu energie, care ar putea surveni și ca urmare a stopării tranzitului de gaze rusești prin Ucraina către Transnistria, să nu poată importa suficient curent electric din România pentru a-și asigura integral necesitățile de consum, a afirmat Agenția Internațională pentru Energie (AIE) în septembrie, reluând practic un avertisment oficial al autorităților de la Chișinău prezentat de Profit.ro la finalului lunii august.

Momente emoționante la o secție de votare din Paris, unde o pereche de miri au venit chiar în ziua nunții să voteze

Momente emoționante la o secție de votare din Paris, Franța, unde un cuplu de miri au venit ieri, 3 noiembrie, săîși exprime votul în turul II al alegerilor prezidențiale, informează unica.md.

Momentele au fost surprins chiar de mebrii comisiei electorale, care au fost încântați de cele văzute.

Iată ce a postat conaționala noastră Catherine Costas.

”Când ai cea mai importantă zi din viața ta, dar vii la vot pentru că este cea mai importantă zi din istoria Republicii Moldova. Voi ați fost azi cireștica de pe tort!”, scrie moldoveanca Catherine Costas.

Primăria din Paris va aplica restricţii suplimentare ce vizează circulaţia maşinilor în centrul oraşului pentru a reduce zgomotul și poluarea

Pentru a reduce şi mai mult traficul autovehiculelor şi a crea mai mult spaţiu pentru biciclişti şi pietoni, Primăria din Paris a stabilit o zonă cu trafic redus în centrul oraşului, scrie g4media.md.

Începând cu 4 noiembrie, doar rezidenţii şi persoanele a căror destinaţie se află în zona centrală vor avea voie să circule într-un perimetru de aproximativ 5,5 kilometri pătraţi, cuprins între Place de la Concorde, Sena, Opera din Paris şi Place de la République.

Măsura are drept scop reducerea zgomotului şi a emisiilor nocive, precum şi ameliorarea siguranţei rutiere, a anunţat municipalitatea locală. Ar trebui ca în urma acestei măsuri, rezidenţii, vizitatorii cu o destinaţie specifică, precum şi persoanele cu o mobilitate limitată să poată circula mai uşor cu maşina în centrul Parisului.

Cei care doresc să meargă la medic, la restaurant, la cinema, să facă cumpărături, să viziteze o galerie de artă sau să rezolve alte treburi în acel perimetru vor primi permisiunea de a intra cu maşina în această zonă. Persoanele care circulă cu maşina în zonă fără autorizaţie vor fi amendate cu 135 de euro, transmite Agerpres.

Potrivit estimărilor municipalităţii, între 350.000 şi 500.000 de automobile trec în prezent prin Paris în fiecare zi, o proporţie semnificativă fiind reprezentată de cele care ”tranzitează” şi care nu fac nicio oprire. Acest trafic intensifică conflictele cu bicicliştii şi pietonii din zona centrală a oraşului.

Primăria din Paris speră că măsurile pentru ameliorarea traficului vor reduce traficul auto şi zgomotul generat de acesta cu 7% până la 30%.

Măsura face parte din planul de redresare a traficului pe care edilul Parisului, Anne Hidalgo, încearcă să îl implementeze de mai mulţi ani.

Drumurile de-a lungul malurilor Senei au fost închise pentru circulaţia vehiculelor şi deschise pentru pietoni. Numărul pistelor de biciclete este în creştere, sunt create noi spaţii verzi şi a fost introdusă o limită de viteză de 30 de kilometri pe oră în aproape toate zonele din oraş.

La începutul lunii octombrie, limita de viteză pe autostrada care deserveşte oraşul a fost redusă de la 70 la 50 de kilometri pe oră.

Fondatorul TikTok este cel mai bogat om din China. Ce avere deține

Zhang Yiming, fondatorul ByteDance, firma mamă a TikTok, a fost desemnat pentru prima dată cea mai bogată persoană din China, scrie stirileprotv.ro.

Zhang Yiming are o avere de 49,3 miliarde de dolari, conform clasamentului din 2024 al celor mai bogaţi oameni din China, publicat marţi de revista Hurun, transmite Reuters.

În vârstă de 41 de ani, Zhang Yiming, care a demisionat din postul de director general al ByteDance în 2021, a devenit a 18-a persoană care este încoronată drept cea mai bogată persoană din China în cei 26 de ani de la debutul publicării Hurun China Rich List.

Hurun a subliniat că averea omului de afaceri a crescut cu 105 miliarde de yuani (14,7 miliarde de dolari) faţă de anul precedent, un avans de 43%, determinat de succesul global al platformelor sale digitale, în special TikTok. În pofida faptului că este implicat într-o dispută juridică având drept miză activele sale din SUA, veniturile globale realizate de ByteDance au crescut cu 30% anul trecut, până la 110 miliarde de dolari, ceea ce a propulsat averea personală a lui Zhang Yiming, susţine revista Hurun.

Zhang Yiming l-a devansat pe „Regele apei îmbuteliate”, Zhong Shanshan, care a căzut pe locul al doilea după ce averea sa a scăzut cu 24%, până la 47,9 miliarde de dolari. Shanshan renunţă astfel la titlul de cel mai bogat om din China, după patru ani în fruntea listei.

A treia poziţie în acest clasament este ocupată de fondatorul companiei de jocuri video Tencent, Pony Ma, cu o avere de 44,1 miliarde de dolari, în timp ce fondatorul PDD Holdings, Colin Huang, a căzut de pe locul trei până pe locul patru, cu o avere de 34,3 miliarde de dolari, chiar dacă platformele de comerţ electronic controlate de firma sa, Pinduoduo şi Temu, continuă să înregistreze creşteri solide ale veniturilor.

Cu toate acestea, numărul miliardarilor incluşi pe lista Hurun a scăzut până la 142 de persoane, de la 753 de persoane anul trecut, şi s-a redus cu mai mult de o treime faţă de vârful atins în anul 2021. În plus, averile cumulate ale celor incluşi pe lista Hurun au scăzut cu 10%, până la 21.000 de miliarde de yuani (2.900 miliarde de dolari).

„Economia şi bursele chineze au avut un an dificil”, subliniază preşedintele Hurun Report, Rupert Hoogewerf. Acesta a adăugat că cea mai dramatică diminuare a averilor s-a înregistrat în sectorul imobiliar din China, în timp ce sectorul electronicelor de larg consum este în creştere rapidă, un exemplu fiind fondatorul Xiaomi, Lei Jun, a cărui avere a crescut cu cinci miliarde de dolari în acest an.

„Producătorii de panouri fotovoltaice, baterii de litiu şi automobile electrice au avut un an dificil, pe măsură ce concurenţa s-a intensificat, ceea ce a dus la o supra-ofertă iar ameninţarea tarifelor creează şi mai multe incertitudini”, precizează Rupert Hoogewerf.

Pe oraşe, Beijing, Shanghai şi Shenzhen au cel mai mare număr de antreprenori de pe lista Hurn, cu 115, 112, respectiv, 108.

Momente emoționante la o secție de votare din Paris, unde o pereche de miri au venit chiar în ziua nunții să voteze
Articolul anterior