Republica Moldova. Până la sfârșitul anului, așa cum promitea președintele reales, Maia Sandu, unii miniștri ar putea pierde mandatul. Informația a fost confirmată pentru EuroNews România de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, scrie evz.ro.
Într-un interviu pentru presa română, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a anunțat că premierul Dorin Recean va face anunțuri importante în luna decembrie. Din informațiile oferite de Vodă reiese că, în noul an, vom avea o altă garnitură guvernamentală. Oficialul nu a dat însă detalii și nici nu a numit miniștrii care ar putea rămâne fără mandat.
„Premierul Recean care conduce Guvernul Republicii Moldova, la fel, a auzit acest mesaj politic venit de la președinta Sandu. În următoarea perioadă ne așteptăm ca prim-ministrul să ia deciziile de rigoare. Asta însemnând că până în luna decembrie urmează să avem cu siguranță aceste anunțuri legate de remanieri guvernamentale la Chișinău”, a declarat Vodă.
Vodă a declarat anterior că echipa guvernamentală este gata să se conformeze dacă aceste schimbări vor fi în beneficiul cetățenilor. Totodată, acesta a menționat că Dorin Recean este în proces de consultări.
„Am urmărit aceste declarații. Au fost făcute în cadrul dezbaterilor. A fost un angajament clar din partea unui candidat, care este șefa statului, de a avea schimbări în garnitura guvernamentală. Aceste lucruri au fost auzite inclusiv la Guvern. Premierul Recean va veni cu anunțuri de rigoare în momentul în care astfel de decizii vor fi luate, după consultările necesare”, a comentat Vodă.
În cadrul unor dezbateri la Moldova 1, Maia Sandu a declarat că nu exclude că până la sfârșitul anului curent vor fi făcute remanieri în echipa guvernamentală. Fără a da anumite nume, Sandu a menționat că unii funcționari s-au descurcat mai bine, alții mai rău.
„Da, am comis mai multe greșeli. Există oameni care s-au descurcat mai bine. Dar sunt oameni care s-au descurcat mai puțin bine. Da, cred că e nevoie să facem schimbări în echipa de guvernare. Am auzit în localități unde anume este nevoie de schimbări. Eu cred că acest lucru trebuie să se întâmple până la sfârșitul acestui an”, a declarat președintele reales.
Deși a admis că s-au comis greșeli, Sandu a menționat că intențiile echipei de guvernare au fost bune. Mai ales, în contextul în care trebuia să facă față mai multor crize.