A urcat beat la volanul mașinii de serviciu și încă a vrut să mituiască polițiștii cu 400 de eruo. Ce riscă acum un bărbat din Bălți

Astăzi dimineață, pe o stradă din Bălți, inspectorii de patrulare au stopat un Volvo la volanul căruia se afla un bărbat de 36 de ani din Sîngerei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În timpul verificărilor, polițiștii au avut suspiciuni că șoferul se află sub influența alcoolului, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcoolscopic. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,22 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Deși i s-a explicat în repetate rânduri că oferirea de mită reprezintă o infracțiune, bărbatul a încercat să mituiască polițiștii, lăsând în automobilul de serviciu 400 de euro, pentru a evita sancționarea conform legislației.

Mașina a fost ridicată la parcarea specială, iar la fața locului a fost solicitată grupa operativă.

Șoferul este cercetat penal pentru corupere activă, dar riscă și sancțiune pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate și pentru depășirea limitei de viteză. Urmează să fie înaintată instanței propunerea de a fi privat de dreptul de a conduce.

Un tânăr de 18 ani, reținut pentru două furturi dintr-o cafenea și un magazin, în timpul nopții

Un tânăr de 18 ani din capitală a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea a două furturi în sectorul Centru al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Acesta ar fi pătruns într-o cafenea și un magazin pe timpul nopții, prin spargerea ușilor, de unde a sustras bani, un telefon mobil și o boxă portabilă, după care a plecat într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul total a fost estimat la suma de 42.000 de lei.

În urma acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație ai Inspectoratului de poliție Centru, suspectul a fost identificat și reținut, iar la el au fost depistate telefonul și boxa sustrasă.

Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru infracțiuni analogice.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

Cum încearcă magazinele online să influențeze comportamentul oamenilor de „Black Friday”

Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania), direcţie a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), recomandă cumpărătorilor precauţie în cazul achiziţiilor online în campania de reduceri de „Black Friday”, transmite Agerpres citată de digi24.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, un prim sfat se referă la verificarea informaţiilor dacă magazinul online este sigur (structura site-ului, datele de contact, termenii şi condiţiile generale). De asemenea, este bine de ştiut faptul că, în perioadele de promoţie, operatorul economic trebuie să afişeze atât preţul redus, cât şi pe cel iniţial, iar reducerea trebuie să se aplice la cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile şi poate fi exprimat în valoare absolută sau în procent. Totodată, reprezentanţii ANPC atenţionează că magazinele online pot încerca să influenţeze comportamentul de cumpărare al consumatorului fie prin afişarea unei numărători inverse, fie prin afişarea unor sintagme de tipul „au mai rămas doar trei articole”.

În plus, utilizatorii sunt sfătuiţi să aleagă o metodă de plată sigură (o conexiune la Internet securizată pentru plata online), să verifice dacă site-ul este marcat cu „https” şi simbolul lacătului închis, să nu salveze detaliile bancare pe telefonul mobil, pe computer sau pe orice platformă de cumpărături, să seteze o sumă maximă pentru plăţile unice pentru cardul de credit şi, nu în ultimul rând, să evite plăţile prin transfer bancar. În ceea ce priveşte garanţia legală de conformitate, ANPC subliniază că aceasta este de minimum doi ani pentru produsele achiziţionate de la un vânzător cu sediul în România sau în Uniunea Europeană, dar şi pentru produsele digitale, serviciile şi conţinutul digital. „Atunci când faceţi cumpărături online, aveţi la dispoziţie o perioadă de 14 zile pentru a vă răzgândi şi a returna produsul, fără a fi necesară invocarea unui motiv. În cazul în care faceţi cumpărături de pe un site din România şi aveţi nemulţumiri cu privire la tranzacţie sau la produsul achiziţionat, puteţi depune o reclamaţie pe site-ul www.anpc.ro (…) în cazul achiziţionării unor produse de pe site-uri din afara Uniunii Europene, instituţia noastră nu poate acţiona în niciun fel, dacă aveţi probleme cu tranzacţia, livrarea sau produsele”, notează sursa citată.

Sărbătoare mare la creștinii ortodocși de stil vechi! Aceștia îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Dumitru

Creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dumitru, sărbătoare numită în popor Simedru, informează unica.md.

În această zi, în toate bisericile de stil vechi din țară este oficiat serviciul divin. De ziua pomenirii Sfântului Dumitru, păstorii, pentru a afla cum va fi iarna, aștern pe iarbă un suman și observă ce oaie va călca prima pe el. Dacă oaia e neagră, iarna va fi blândă. Dacă va fi una albă, ne așteaptă o iarnă geroasă. Conform tradiției, Ziua pomenirii Sfântului Dumitru este considerată începutul iernii.

Se zice că primăvara, pe când se aude primul orăcăit al broaștelor, Sfântul Gheorghe întinde mâna spre Sfântul Dumitru, ia cheile, cu una din ele închizând iarna, iar cu alta deschizând primăvara. După ce toate păsările pleacă în țările calde și nu se aud broaștele, vântul tomnatic vâjâie prin câmpii și păduri, Sfântul Dumitru, tremurând de frig, întinde acum mâna el spre Sfântul Gheorghe, ia cheile și cu una din ele închide zilele frumoase cu soare, iar cu alta deschide iarna cu mânie asupra lumii. La Simedru prin multe locuri se termina pășunatul, se alegeau oile, se achitau cu păstorii și-i angajau pentru anul viitor. În popor se spune: „La Simedru ciobanii își caută stăpânii”.

Dimitrie sau Dumitru, fiul proconsulului roman din Salonic, a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Galeriu. El a fost botezat pe ascuns de părinții săi, care erau creștini. Dimitrie a devenit un predicator, continuându-și totodată cariera de militar. Pentru că l-a binecuvântat pe un tânăr soldat să-l înfrunte pe vandalul Lie, care ucidea creștini fără cruțare, Sfântul Dumitru a fost omorât din ordinul împăratului, iar trupul său a fost lăsat pradă fiarelor sălbatice. El a fost canonizat ca mare mucenic.

La scurt timp după moartea Sfântului Dumitru, la Salonic a fost ridicată o bazilică pe mormântul său. O sută de ani mai târziu, în timpul construcției unui nou templu, au fost descoperite moaștele sfântului mucenic. De câteva ori s-a încercat mutarea lor la Constantinopol, dar de fiecare dată Sfântul și-a arătat misterios voința de a rămâne protectorul orașului natal.

În  R. Moldova locuiesc peste 37 de mii de persoane care poartă numele Dumitru sau derivatele acestuia – Dimitrie, Dumitrița și Dumitra. Mulți creștini își iau icoana Sfântului Dumitru ca hram al casei, să-i aibă în pază.

Un tânăr de 18 ani, reținut pentru două furturi dintr-o cafenea și un magazin, în timpul nopții
Articolul anterior