Ofițerii Direcției „Nord” a INI, angajații IP Soroca, de comun cu procurorii PCCOCS ai oficiului Nord, anunță o captură de hașiș și marijuana în valoare de circa 100.000 de lei, urmată de reținerea a trei bănuiți de trafic de droguri din Soroca, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
Captura a fost precedată de percheziții cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger” la mai multe persoane în trei sate ale raionului, precum și în orașul Soroca, au fost ridicați peste 30.000 lei care ar proveni din vânzarea de droguri, cartușe și arme deținute ilegal (pistol pneumatic, arme de vânătoare), ustensile pentru consumul drogurilor, dar și accesorii pentru vânzarea lor.
Cei trei bănuiți, printre care și furnizorul lor de droguri, au vârste de 36, 39 și 46 de ani. Anterior, aceștia și-au ispășit pedepsele cu închisoarea pentru trafic de droguri, ultimul din ei fiind pus în libertate în anul 2011.
Acum, urmează ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să le formuleze învinuirile și să cerceteze probele pentru determinarea necesității aplicării arestului preventiv în privința acestora, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Ce faci în weekend? Descoperă evenimentele momentului: Muzică, Teatru și Distracție pentru toate gusturile
Transformă-ți Weekendul cu Aceste Evenimente de Neuitat – Muzică, Comedie și Magie. Unica.md și ITicket v-a pregătit o listă cu recomandări.
Planifică-ți un weekend de poveste cu iTicket, care aduce o gamă variată de evenimente pentru toate gusturile! De la muzică live și piese de teatru captivante până la spectacole interactive pentru copii, aceste propuneri sunt perfecte pentru a-ți transforma sfârșitul de săptămână într-o experiență memorabilă.
Orange Blue – Primul Concert
Trupa Orange Blue își lansează primul concert live, promițând o explozie de energie și emoții pe scenă.
Nu lăsa acest weekend să treacă fără momente speciale! Indiferent de preferințele tale, iTicket îți oferă acces rapid la cele mai captivante evenimente din oraș. Descoperă spectacolele care îți vor umple timpul liber de emoție și bucurie, și nu uita că poți accesa și achiziționa biletele ușor prin aplicația iTicket: Android | iOS. Fă-ți planuri și bucură-te de experiențe memorabile alături de cei dragi!
Polițiștii vor fi la datorie în contextul alegerilor din România: În Moldova vor fi deschise 59 de secții de votare
În contextul Alegerilor Prezidențiale din România organizate și desfășurate în perioada 22-24 noiembrie curent, Inspectoratul General al Poliției vă informează că polițiștii vor fi la datorie pentru acordarea suportului pe segmentul asigurării ordinii publice și pazei secțiilor de votare,informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
În vederea garantării dreptului la vot pentru fiecare cetățean român din Republica Moldova, vor fi deschise 59 de secții de votare în țara noastră (vezi Anexa cu locațiile).
Pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului electoral, Poliția va monitoriza escortarea unităților de transport implicate în transportarea buletinelor de vot, protejând integritatea acestora și a altor documente electorale, dar și paza secțiilor de votare.
Menționăm că, cetățenii români din Republica Moldova sunt așteptați la vot pentru alegerea președintelui României în intervalul 22 noiembrie (orele 12:00-21:00), 23 noiembrie și 24 noiembrie (orele 07:00 – 21:00).
Bijuterii de lux, de peste 16 mii de euro, nedeclarate la Aeroport
Bijuterii de lux de peste 16 000 de Euro, nedeclarate la vamă, depistate la Aeroport, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Aeroportul Internațional Chișinău, urmare a controlului de specialitate al bagajelor pasagerilor de la ruta “Paris-Chișinău”.
Astfel, în bagajul unei pasagere, au fost depistate mai multe bijuterii de lux de marca ,,Tiffany&Co”, ce nu au fost declarate autorității vamale.
Preliminar, valoarea bijuteriilor este de peste 16000 Euro.
Documentată pe caz este o nerezidentă, în vârstă de 36 de ani.
Bijuteriile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.