Pufuleții – o gustare pentru copii nu tocmai inspirată

Oriunde nu m-aș afla, pe strada, în parc, la locurile de joacă, la terase, doi copii din trei mănâncă pufuleți din malai de porumb, de la câteva luni, până la 18 ani – ba chiar și părinții mănâncă cu poftă dintr-o pungă.

separator
Pufuleții – o gustare pentru copii nu tocmai inspirată

Acum ce nu înțeleg eu: de ce trebuie să îi dai copilului în permanență ceva de ronțătit când ești la plimbare și, dacă chiar trebuie (pe post de gustare adică) de ce i-ai da vreodată PUFULEȚI?! Eu una cred că ține de formarea alimentației și de faptul că acei copilași care sunt mofturoși la mâncare sunt ademeniți cu fel de fel de alimente rafinate, doar-doar vor mânca ceva. Ce nu realizează părinții este faptul că gustul copiilor este astfel pervertit, devin dependenți de mâncarea industrială și, ca o consecintță, nu vor mai accepta mâncarea naturală, integrală (fructe, cerele integrale, iaurturi).

IMG_20111102_181241-1024x768Și, dacă țineți neaparat, există întotdeauna alternative: luați la voi un măr, sau bastonașe de morcov, sau orice alt fruct, mai ales acum în sezonul apariției fructelor de vară. Sau o să rămâneți uimiți că există și câteva snacks-uri sănătoase, ca de exemplu covrigei din făină integrală cu tărâțe și diverse semințe și ierburi. Nu conțin conservanți, grăsimi saturate, nesănătoase sau făinuri albe și sunt o alternativă de preferat pufuleților sau chipsurilor sau covrigeilor de bere sărați. Oricum, ei trebuie să facă parte dintr-o alimentație echilibrată și sănătoasă, care să conțină toți nutrienții necesari vârstei copilului și nu trebuie să abuzați nici de aceștia.

Pufuleti_0386ba0ffeDragi părinți, va rog din suflet, nu vă mai jucați cu sănătatea copilașilor voștri! Oferindu-le pufuleți (care conțin sare și ulei de floarea-soarelui, despre care știm că nu e rezistent la temperaturi înalte) nu faceți decât să dați startul unui stil de viață nesănătos pentru copiii voștri, care se vor transforma în adolescenți și adulți obezi, cu probleme de sănătate majore.

Sursa

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Ce pățește pielea ta de la pastilele anticoncepționale
Articolul anterior
Iutta lansează platforma www.dorderomanesc.ro și trasează harta dorurilor printr-o nouă campanie
Articolul următor