A fost anunțat salariul mediu lunar pe economie în 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul mediu lunar pe economie va crește cu 2400 de lei și va ajunge la 16 100 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, scrie subiectulzilei.md

De mărimea salariului mediu lunar pe economie se ține cont la determinarea plafonului indemnizațiilor de asigurări sociale, a venitului lunar asigurat al salariaților parcurilor IT, dar și la stabilirea valorii pagubelor, în cazul săvârșirii unor abateri legale.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea privind mărimea salariului minim, care în anul 2025 va constitui 5500 de lei, cu 500 de lei mai mult decât în 2024. 

Creșterea salariului minim pe țară până la 5500 lei este argumentată de necesitatea menținerii capacității de cumpărare a forței de muncă. De asemenea, majorarea salariului minim este o măsură necesară pentru reducerea sărăciei și combaterea muncii nedeclarate.

Mărimea salariului minim pe ţară se stabileşte pentru un program complet de lucru de 169 de ore, constituind 32,54 lei pe oră. Din 1 ianuarie 2023, salariul minim pe țară a fost majorat cu circa 12,5% – până la 4000 de lei, iar în 2024, acesta a crescut cu încă 25%, ajungând la 5000 de lei.

Caz de exploatare prin muncă a unui minor, descospirat de oamenii legii. Suspectul, un bărbat de 52 de ani riscă închisoare

Un bărbat de 52 de ani din raionul Ialoveni a fost plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi exploatat prin muncă un minor din aceeași localitate, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Cazul a fost documentat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI în comun cu cei ai Direcției urmărire penală a INI, în conlucrare cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspectul a exploatat victima pe perioada unui an, începând cu luna decembrie a anului 2023.

Anterior, băiatul de 17 ani ar fi lucrat în gospodăria agricolă a suspectului.

Ulterior, sub pretextul accidentării la acea vreme a unui automobil ce-i aparținea bărbatului, minorul a transportat la domicilul său, unde era adăpostit contrar voinței lui, în condiții de trai similare sclaviei. Totodată, polițiștii au stabilit că pe perioada exploatării, suspectul ar fi aplicat constrângerea fizică asupra minorului, amenințându-l cu violența fizică, limitându-i dreptul la libera circulație și urmărind scopul obținerii muncii forțate și a profitului.

Pentru acumularea probelor cu privire la comiterea infracțiunii, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul bărbatului.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Trafic de copii comis în scopul exploatării prin muncă”.

Suspectului i-a fost aplicată măsura preventivă de arest la domiciliu pe perioada de 30 zile, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, iar victima urmează a fi audiată în condiții speciale în cadrul cauzei penale.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 10 la 12 ani.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Descoperire macabră în Capitală: Cadavrul unei tinere a fost găsit azi dimineață în parcul Dendrariu

O descoperire macabră a avut loc azi-dimineață, 3 ianuarie, într-un parc din municipiul Chișinău. Oamenii legii au descoperit cadavrul unei tinere în vârstă de 27 de ani.

Potrivit oamenilor legii, la 3 ianuarie, în jurul orei 09:42, reprezentanții IP Buiucani au fost sesizați prin intermediul Serviciului 112 precum că în lacul din Parcul „Dendrariu” din Capitală a fost depistată o persoană înecată, transmite Știri.md.

La fața locului s-a deplasat conducerea și grupa operativă a IP Buiucani pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Ajunși la locul faptei, oamenii legii au depistat în apă cadavrul unei persoane. Aceasta a fost scoasă din apă și, în urma măsurilor întreprinse, s-a stabilit că victima este o tânără în vârstă de 27 de ani. 

În urma examinării cadavrului de către medicul legist, leziuni corporale nu au fost depistate. Cadavrul a fost îndreptat la CML, pentru efectuarea expertizei medico-legale, care urmează să stabilească cauza decesului.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată, șefa Serviciului de Presă, Natalia Stati, a comunicat pentru Știri.md ca tânăra a fost internată într-o instituție medicală, din care a plecat fără știrea angajaților medicali într-o direcție necunoscută. 

Fostul bodyguard al lui Ilan Șor trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șansa”

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a fostului bodyguard al lui Ilan Șor, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic (prevăzută la art. 1813 din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2023.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada februarie – martie 2024, a acționat cu intenția de a contribui la finanțarea ilegală a partidului politic „Șansa”. Acesta a avut mai multe întâlniri cu un alt bărbat în municipiul Chișinău, în cadrul cărora au fost transmise sume de bani, fără respectarea reglementărilor legale privind finanțarea partidelor politice.

Învinuitul a fost reținut în momentul în care a primit suma de 613 500 lei de la celălalt bărbat. Acești bani urmau să fie transportați într-un apartament din Chișinău, unde, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite aproximativ 4,6 milioane de lei. Sumele de bani erau pregătite pentru a fi ambalate în plicuri cu inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor” și urmau să fie distribuite persoanelor care prestau servicii în interesul partidului „Șansa”, fără a fi declarate sau înregistrate conform reglementărilor legale. 

În total, suma implicată în această activitate ilegală este de aproximativ 5,2 milioane de lei. Acești bani au fost recunoscuți în calitate de corp delict și transmiși către Serviciul Fiscal de Stat pentru păstrare până la soluționarea cauzei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 3 la 6 ani. 

Municipalitatea a dat startul tradiționalei caravane de Crăciun
Articolul anterior
Sărbătoare mare la creștinii ortodocși de stil vechi! Aceștia îl cinstesc astăzi pe Sfântul Nicolae, cel care vestește sosirea Crăciunului
Articolul următor