O femeie, găsită într-o baltă de sânge: ucigașul surprins dormind beat în apartament

O femeie a alertat poliția, după ce și-a găsit mama zăcând fără suflare într-o baltă de sânge. Descoperirea macabră a avut loc ieri, 23 decembrie, într-un apartament de pe strada Armenească din capitală, scrie nh.net.

Potrivit surselor noastre victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 80 de ani, care de un an locuia în concubinaj cu individ, în vârstă de 70 de ani, originar din satul Hulboaca, raionul Orhei.

Fiica victimei a mers în ospeție la mama sa, însă a găsit-o pe aceasta zăcând fără suflare în locuință, cu mai multe semne de moarte violentă pe suprafața corpului, iar pe concubinul ei în stare avansată de ebrietate dormind în altă odaie, după care a alertat poliția.

La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Rîșcani a Direcției de Poliție a mun.Chișinău, dar și un medic-legist. Ultimul a stabilit preliminar că pe suprafața cadavrului erau prezente mai multe semne de moarte violentă, inclusiv plăgi de cuțit în regiunea craniului și cutiei toracice.

Oamenii legii îl suspectează pe concubinul victimei că, după ce ar fi consumat alcool, în urma conflict, ar fi ucis-o pe femeie. Acesta a fost escortat la IP Rîșcani, după care a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost inițiată o cauză penală.

Focar de rabie, înregistrat în raionul Anenii Noi

În perioada 12.12.2024 – 18.12.2024, pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un focar de rabie la o bovină, într-o gospodărie din localitatea Cobusca Nouă, raionul Anenii Noi, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cadavrul bovinei afectate de rabie a fost nimicit conform procedurilor, iar animalele din localitate au fost supuse vaccinărilor antirabice. Totodată, sunt ntreprinse activități de control și eradicare a focarului de boală, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.174/2023.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) solicită proprietarilor de animale să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul oricăror suspiciuni de îmbolnăvire a animalelor.

De asemenea, ANSA îndeamnă, în continuare, populația să rămână responsabilă și să evite comerțul stradal ilicit, procurarea animalelor și a produselor alimentare de origine animală din spații neautorizate, pentru a evita răspândirea bolilor cu risc înalt de contagiozitate.  În același timp, se recomandă supravegherea animalelor în interiorul curților, cu aplicarea măsurilor riguroase de precauție.

Pentru achiziționarea animalelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vă recomandă să apelați la ferme sau comercianți autorizați, solicitând certificate sanitare veterinare, întru asigurarea trasabilității acestora, dar și a stării lor de sănătate.

Eveniment important: Maia Sandu va depune azi jurământul

Astăzi, începînd cu ora 10.30, la Palatul Republicii, va începe ceremonia de depunere a jurămîntului de către Maia Sandu, care va fi învestită în funcția de președine al Republicii Moldova, notează Noi.md.

Potrivit programului festiv, la Palatul Republicii va avea loc o ședință solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova şi a Curţii Constituţionale, care se va finaliza cu depunerea jurămîntului de către Maia Sandu.

Ulterior, va avea loc o depunere de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare. După ce va reveni la Președinție, va avea loc prezentarea onorului de către Orchestra Prezidenţială și Garda de Onoare. Amintim că Maia Sandu, în urma turului doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, a obținut cel de-al doilea mandat de președinte al R. Moldova. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), la alegerile prezidențiale, în interiorul țării, Alexandr Stoianoglo, oponentul Maiei Sandu, a cîștigat cu 51,19 la sută. Maia Sandu, a obținut 48,81%. Victoria ei a fost adusă, în principal, de voturile cetățenilor moldoveni din străinătate. Totodată, conform datelor CEC, după prelucrarea tuturor proceselor-verbale, Maia Sandu a obținut 55,35% din voturi, iar Alexandru Stoianoglo 44,65%.

Ajunul Crăciunului pe stil nou va fi sărbătorit în PMAN. Cum va circula transportul public

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 24.12.2024, ora 13:00 – 25.12.2024, ora 05:00, va fi sistată circulația transportului public pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. A. Pușkin – str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, cu redirecționarea transportului, inclusiv transportul public, pe străzile adiacente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea manifestărilor cultural-artistice dedicate Ajunului Crăciunului pe stil nou.

Astfel, în perioada menționată, troleibuzele care traversează Piața Marii Adunări Naționale, vor fi redirecționate pe străzile adiacente, după cum urmează:

TROLEIBUZE

Rutele nr. 1, 5, 8 și 22 vor fi redirecționate pe str. București, tur/retur;

Ruta nr. 4 spre sectorul Buiucani va circula pe strada București, iar spre sectorul Botanica de pe str. A. Mateevici – str. A. Pușkin – bd. Stefan cel Mare și Sfânt;

Ruta nr. 34 spre Centru va circula pe str. București, iar spre com. Trușeni de pe bd. Stefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București.

AUTOBUZE

Ruta nr. 5, se modifică după cum urmează: tur: pe traseul stabilit, iar retur: de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. V. Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;

Rutele nr. 8 și 9 se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. Al. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 11 se modifică după cum urmează: tur/retur de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 26 se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. G. Bănulescu-Bodoni pe str. M. Kogălniceanu, str. A. Pușkin și în continuare pe traseul stabilit, iar retur pe traseul stabilit;

Ruta nr. 46 se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. A. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Personalul liniar este la dispoziția călătorilor pentru a oferi informații suplimentare despre traseul rutelor de transport public în perioada enunțată.

Primăria Municipiului Chișinău vine cu scuzele de rigoare către cetățenii urbei pentru incomoditățile create.

Focar de rabie, înregistrat în raionul Anenii Noi
Articolul anterior