Uite cine este iubitul actual al Dianei Dumitrescu!

De când a luat hotararea să divorțeze de Ducu Ion, Diana Dumitrescu a fost destul de zgârcită cu aparițiile publice, nedorindu-și să fie pusă în situația de a da explicații referitoare la acest moment greu.

separator

Se pare însă că viața ei a luat o nouă turnură, iar dragostea i-a reapărut în cale, fericitul fiind un coleg de breaslă, pe numele lui Dan Radulescu.

Cei doi au fost surprinși de paparazzi Click! într-un parc unde se vedea că se simt bine unul în compania celuilalt. S-au ținut de mână și chiar nu au ezitat să se sărute în văzul lumii.

diana-iubot-nou1

Pe de altă parte, fostul soț al Dianei, Ducu Ion, s-ar parea că este și el implicat într-o nouă relație. Cea care i-ar fi furat inima este actrița Ioana Blaj, alături de care Ducu a petrecut vacanțe la munte și pe litoral.

ducu-ion-ioana-blaj-1

Reamintim că Diana Dumitrescu și Ducu Ion formau până nu demult unul dintre cele mai frumoase, discrete și sudate cupluri din showbiz-ul românesc.

diana-dumitrescu-ducu-ion11

„A câștigat o femeie frumoasă, în sfârșit!” Val de reacții după desemnarea Miss Universe 2024

Victoria Kjaer Theilvig, o tânără în vârstă de 21 de ani, a fost încoronată Miss Universe 2024, iar desemnarea ei a stârnit ample comentarii printre utilizatorii de internet, scrie peroz.ro.

La doar 21 de ani, Victoria a reușit să învingă peste 120 de concurente din toate colțurile lumii, fiind desemnată Miss Universe 2024 după o competiție acerbă, care s-a desfășurat în Mexico City.

Ediția din acest an a fost mai tradițională, deși concursul a fost cumpărat recent de un mogul media din Thailanda, un susținător fervent al drepturilor persoanelor transgender.

Desemnarea Victoriei vine la scurt timp după ce Rikkie Valerie Kolle, în vârstă de 22 de ani, a devenit prima persoană transgender încoronată Miss Olanda.

De asemenea, Angela Ponce, prima femeie transgender care a concurat la Miss Universe, a deschis calea pentru altele cu câțiva ani mai devreme, când a devenit prima femeie trans care a câștigat titlul de Miss Spania.

Încoronarea Victoriei a fost celebrată de fani din toate colțurile lumii, care au considerat întoarcerea la normalitate această victorie.

„Știre de ultimă oră. Fanii sunt șocați după ce o femeie biologică a câștigat Miss Universe 2024”, a scris pe rețelele sociale comentatorul Matt Wallace.

„Ne-am întors la normalitate. Felicitări, Danemarca”, a scris un alt utilizator.

„Super. Această competiție a fost câștigată de o femeie frumoasă, în sfârșit!”, a fost de părere un alt internaut. 

Care au fost concurentele clasate pe locurile secunde la Miss Universe 2024

Spectacolul strălucitor a început cu prezentarea a 30 de concurente, pe baza rezultatelor evenimentului preliminar de joi, care a inclus un concurs naţional de costume flamboaiante. Semifinalistele au defilat apoi în costume de baie, înainte ca 12 dintre ele să avanseze la prezentarea în rochii de seară.

Ultima săptămână de înregistrare a compensațiilor la energie pentru noiembrie

Moldovenii mai au la dispoziție o săptămână să depună cereri pentru a obține compensații la energie pentru luna noiembrie, scrie radiomoldova.md.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, până în prezent au fost depuse peste 590 de mii de cereri, dintre care peste 300 de mii au fost finalizate cu ajutorul registratorilor.

Pentru a beneficia de ajutor la contor pentru luna noiembrie, cetățenii trebuie să se înscrie pe platforma compensatii.gov.md până pe 28 noiembrie.

În timpul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, însă compensațiile nu vor fi acordate retroactiv pentru lunile anterioare. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

Menționăm că înregistrările pentru compensații la energie pentru sezonul rece au început pe platforma compensatii.gov.md pe data de 4 noiembrie.

Unde au loc târguri cu produse autohtone în sectoarele Capitalei în acest weekend

Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 23-24 noiembrie 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon, informează unica.md.

În sectorul Botanica, Parcul „Valea Trandafirilor”, pe 23-24.11.2024 – Târgul micilor comercianți, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;

În sectorul Buiucani, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, pe 23.11.2024 – Târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali;

Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103, adiacent Cinematograf „Patria”, 23-24.11.2024 – Târgul „Yard Sale”, organizat în colaborare cu SRL „Boldescu&Co”;

În Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, pe 23-24.11.2024 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu AO „Eurocivis”;

În sectorul Ciocana  – pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, Scuarul Arborelui Solar, 23-24.11.2024 – Târg al micilor comercianți, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;

În sectorul Râșcani, pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab și Calea Orheiului 109/2 – Târg cu produse agricole autohtone, până la 11.12.2024.

Primăria Municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.

Bărbații și femeile nu pot și nici nu trebuie să fie egali!
Articolul anterior
Garik Harlamov:”Suntem căsătoriți și așteptăm un copil”!
Articolul următor