O inițiativă legislativă votată joi în Parlament prevede că vor fi înființate cinci unități mobile de intervenție a carabinierilor în Căușeni, Cahul, Ungheni, Orhei și Edineț, scrie jurnalist.md.

Crearea celor 5 unități mobile de intervenție este necesară în contextul în care se impune asigurarea reacționării eficiente și prompte la solicitările cetățenilor.
Timpul de reacție va fi redus până la maximum 15 minute, în funcție de așezarea geografică a structurilor subordonate Direcțiilor regionale ale Inspectoratul General al Poliției.
Proiectul mai prevede delimitarea competențelor între Inspectoratul General de Carabinieri și Inspectoratul General al Poliției. IGC va fi responsabil de componenta asigurării și restabilirii ordinii și securității publice, iar IGP – de menținerea ordinii și securității publice.