O moldoveancă şi-a strangulat tatăl, apoi l-a ucis cu un topor. Căți ani va sta după gratii

Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unei femei de 39 de ani, acuzate de omorul propriului tată, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Astfel, potrivit sentinței, recent emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, femeia a fost recunoscută vinovată cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 17 ani, cu executare în penitenciar de tip închis pentru femei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

În cadrul urmăririi penale, procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, în noaptea lui 28 mai 2024, inculpata, aflându-se în locuința tatălui său, în vârstă de 63 de ani din capitală, din motive necunoscute, inițial l-a strangulat pe acesta cu un colan, după care, i-a aplicat câteva lovituri cu cuțitul în spate și piept. Ulterior, continuând acțiunile criminale i-a aplicat câteva lovituri cu toporul în regiunea capului și a gâtului și a presărat peste corpul acestuia detergent în formă de praf.

Femeia a pledat nevinovată.

Rapperul ucrainean Potap a anunţat că vrea să reprezinte Moldova la Eurovision

Cunoscutul rapper ucrainean Potap, care și-a schimbat pseudonimul în Slavic Balagan, a făcut o declarație neașteptată pe rețelele sociale. După cum se știe, în luna mai va avea loc concursul internațional „Eurovision 2025”, pentru care toate țările se pregătesc activ, scrie safenews.md

Între timp, artistul a declarat că ar dori să participe la spectacol, dar nu din partea Ucrainei.Pe contul său de Instagram, el a publicat un videoclip cu un dialog cu o femeie, iar în timpul conversației, el a spus că și-ar dori să reprezinte Republica Moldova la Eurovision. Mai mult, acesta a anunţat că are şi o piesă potrivită pentru scena internațională, cu influențe moldovenești, scrie presa din Ucraina.

„Vreau să vă spun sincer, având în vedere că echipa mea principală este formată din băieți din Moldova, dacă ar exista această oportunitate, aș reprezenta cu plăcere Moldova la Eurovision”, a spus Potap.

Artistul a adăugat că poate plăti singur costurile călătoriei la concurs, fiind convins că moldovenii l-ar susține la spectacol:„Am putea să reprezentăm Moldova la Eurovision, dacă, bineînțeles, oamenii ne-ar susține. Și cred că ne-ar susține”, a adăugat cântărețul.

Amintim că Republica Moldova s-a retras din concursul muzical Eurovision 2025. Anunțul a fost făcut de directorul televiziunii naționale, Moldova 1, Corneliu Durnescu, și șeful Delegației Eurovision Moldova, Daniela Crudu, în data de 22 ianuarie 2025. Organizatorii au precizat că decizia a fost luată în urma unei analize detaliate a situației actuale, precum și a provocărilor economice, administrative și artistice.

Alaiba nu pleacă de la Ministerul Economiei. PAS i-a pregătit o funcție

Dumitru Alaiba, care a demisionat săptămâna aceasta din funcția de ministrul al Economiei și Digitalizării, nu pleacă, totuși de la minister. Ina Coșeru, deputat al partidului de guvernare, a declarat aseară, la TV8, că Alaiba o va consilia pe succesoarea sa, Doina Nistor.

”Deocamdată vorbim despre menținerea domnului ministru în echipa ministerului, în calitate de consilier, care să o ajute pe doamna ministru, în calitate de reprezentant al echipei, cu toată memoria instituțională de doi ani și ceva și să putem să lansăm acel instrument care a fost susținut de Parlamentul European”, a precizat Ina Coșeru.

Comentariul a fost dat pentru întrebarea moderatoarei, dacă este adevărat că lui Alaiba i se pregătește o funcție diplomatică.

Pe 13 martie, Dumitru Alaiba a anunțat că demisionează din funcția de ministru. În aceeași zi, seara, șeful Guvernului, Dorin Recean, a comunicat că a propus-o pe Doina Nistor pentru funcția de ministru, iar vineri dimineața, aceasta a depus jurământul. Recean i-a mulțumit lui Alaiba pentru munca depusă și a declarat că acesta ar putea reveni într-o funcție peste două săptămâni. Ulterior, purtătorul său de cuvânt a explicat că declarația premierului a fost o glumă.

Prima autorizație în R. Moldova, pentru cultivarea cânepei în scop industrial

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a eliberat prima autorizație pentru cultivarea cânepei în scopul producerii de semințe, fibre și/sau ulei.

Potrivit reprezentanților AMDM, cultivarea cânepei respectă actul tehnologic aprobat, iar cânepa destinată producerii de semințe, fibre și ulei este cultivată conform normelor agrotehnice.

Cânepa industrială este o cultură profitabilă și ușor de întreținut. Cu un ciclu de creștere de doar 90 de zile, permite două-trei recolte pe an. Totodată, cânepa captează cantități mari de dioxid de carbon, contribuind la combaterea schimbărilor climatice.

Fostul primarul din Boldurești, învinuit de omor, cheamă CEC-ul în instanță
Articolul anterior
Indemnizațiile unice la naștere și cele pentru incapacitate de muncă, finanțate
Articolul următor
Close menu