Raport șocant al ONU: Mai mulți copii ucraineni au fost torturați, executați sau supuși agresiunilor sexuale

Rusia a provocat suferinţe inimaginabile a milioane de copii ucraineni şi le-a încălcat drepturile de la începutul invaziei în Ucraina în 2022, se arată într-un nou raport publicat vineri de Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, relatează Reuters, citat de digi24.ro.

„Drepturile lor au fost subminate în fiecare aspect al vieţii, lăsând cicatrici adânci, atât fizice, cât şi psihosociale”, a declarat Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk. „În cele patru regiuni ale Ucrainei care au fost anexate ilegal de Federaţia Rusă în 2022, copiii au fost grav afectaţi de încălcări ale drepturilor omului… între care execuţii sumare, detenţie arbitrară, violenţă sexuală legată de conflict, tortură şi rele tratamente”, se arată în raport.

Cinci băieţi şi două fete au fost executaţi sumar în 2022 şi 2023, raportul menţionând că uciderea intenţionată a civililor reprezintă o crimă de război şi o încălcare gravă a Convenţiilor de la Geneva. Unii copii au fost nevoiţi să participe la antrenament militar-patriotic, inclusiv să cânte imnul rusesc şi să urmeze programa şcolară rusă – încălcând dreptul internaţional umanitar. Transferul a cel puţin 200 de copii în Rusia şi pe teritoriul ucrainean ocupat de trupele ruse, între februarie 2022 şi decembrie 2024, poate echivala cu crime de război, se arată în raport. Moscova a declarat anterior că a protejat copiii vulnerabili dintr-o zonă de război. Ucraina a afirmat că răpirile a zeci de mii de copii care au fost duşi în Rusia sau pe teritoriul ocupat de trupele Moscovei fără consimţământul familiilor lor reprezintă o crimă de război care se încadrează în definiţia de genocid din tratatul ONU.

În martie 2023, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi a comisarului rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, în legătură cu răpirea copiilor ucraineni. Rusia a denunţat mandatele drept „revoltătoare şi inacceptabile”. Rusia nu a reuşit să furnizeze Agenţiei Centrale de Urmărire (CTA) informaţii detaliate despre aceşti copii, împiedicând încercările familiilor de a-i găsi, se arată în raport. Circa 50.000 de persoane au fost date dispărute în războiul dintre Ucraina şi Rusia în ultimul an, a anunţat în februarie Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR). Peste 600 de copii au fost ucişi între 24 februarie 2022 şi 31 decembrie 2024 în Ucraina, inclusiv în teritoriile ocupate, a anunţat Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului. Cel puţin 737.000 de copii au fost strămutaţi şi alţi 1,7 milioane erau refugiaţi.

Incendiu puternic în București: Șapte mașini, care se aflau în trafic pe o bandă de circulație, au luat foc pe Calea Moșilor

Mai multe mașini au luat foc pe șosea, marți dimineață, pe Calea Moșilor din București. Pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul violent. În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită, scrie digi24.ro

Şapte autoturisme au fost afectate de incendiul care a izbucnit la o maşină aflată pe Calea Moşilor, trei arzând în totalitate, a anunţat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), citat de Agerpres. Nu au fost victime. Incendiul a fost lichidat de pompieri, a mai precizat sursa citată.

„În continuarea verificărilor efectuate a reieşit faptul că autoturismul de la care a izbucnit incendiul se afla în trafic, pe prima bandă de circulaţie, iar persoana care se afla în interior a reuşit să iasă în timp util. Maşinile la care s-a extins incendiul se aflau parcate”, a transmis Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj de prim-ajutor. Verificările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

ACTUALIZARE 10.00: Mașina de la care a pornit incendiul se afla în mers în momentul în care au început să iasă flăcări de sub capotă, potrivit martorilor. Ulterior, după ce proprietarul a reușit să iasă din mașină, focul s-a extins destul de rapid și la alte patru mașini. Cinci mașini au ars aproape complet. Pompierii rămân în continuare la fața locului pentru a se asigura că nu se reaprinde focul. Flăcările au fost stinse și se vor face verificări pentru a se stabili de la ce a pornit. Mașina de la care ar fi pornit incendiul nu ar fi fost electrică, astfel că rămâne să se stabilească exact ce s-a întâmplat.   

Zodiile care se hrănesc cu sufletele altora. Trăiesc din nefericirea celor din jur

În lumea misterioasă a astrologiei, există zodii care par să se hrănească cu energia și emoțiile altora, trăind din nefericirea sau suferința celor din jur. Aceștia sunt cunoscuți sub numele de „vampiri emoționali”, iar singura lor bucurie este să îi vadă pe ceilalți în suferință.

Nimeni nu este perfect. Toți avem calități, dar și defecte. Putem părea cele mai bune persoane de pe pământ în ochii străinilor, iar în viața personală să nu fim chiar atât de drăguți cu persoanele dragi. Multe persoane sunt egoiste atunci când vine vorba de relațiile cu ceilalți, deoarece instinctul de supraviețuire este mult mai puternic decât conviețuirea și respectul. Totuși, aceste defecte se repară odată cu înaintarea în vârstă, dar mai ales cu maturizarea. Ne dăm seama că o astfel de atitudine ne va lăsa singuri pentru toată viața, iar singurătatea este atât de tristă, nu-i așa?

În ceea ce privește zodiacul, există anumite zodii care pur și simplu trăiesc din nefericirea celorlalți. Faptul că alții se află în necaz le face să se simtă bine și puternice, ca și cum ar putea să preia controlul asupra vieților celorlalți. De asemenea, contribuie la suferința altora, iar asta le oferă un mare sentiment de satisfacție și de mulțumire sufletească. Este bine să te ferești de aceste persoane, dacă vrei să ai o viață liniștită.

Acestea sunt zodiile care se hrănesc cu sufletele altora

Gemeni

Zodia Gemeni este una a contrastelor și a extremelor. Acești nativi pot părea cele mai drăguțe ființe de pe pământ, iar în interiorul lor să își urmărească propriile interese și scopuri. Le place să îi aducă pe ceilalți la nivelul de nefericire pe care îl doresc și să se folosească de orice mijloace pentru a-i face să sufere. Nimeni nu scapă de judecata nativilor din Gemeni, deoarece suferința altora le provoacă o plăcere de neimaginat.

Scorpion

Dacă ai întâlnit până acum un astfel de nativ, atunci știi că poți avea un prieten foarte bun sau un dușman de temut. Nu există o cale de mijloc într-o relație cu un Scorpion, deoarece firea acestora nu le permite să își arate adevărată față cu oricine. Sunt secretoși și cu multe intenții ascunse, iar răzbunarea acestora îi plasează printre cele mai periculoase zodii. Dacă ai rănit un astfel de nativ, fii sigur că vei simți furia lui. Te va aduce în pragul disperării și se va hrăni cu sufletul tău.

Săgetător

Un Săgetător nu trebuie subestimat niciodată, mai ales atunci când vrea să obțină ceva. Nu poți avea niciodată încredere deplină într-un astfel de nativ, deoarece te poate oricând lovi pe la spate. Într-o relație de prietenie poate părea tovarășul ideal, însă dacă lași garda prea jos, lovitura acestuia te va doborî. Deși Săgetătorul nu este un nativ malefic, care și-a făcut un scop din a-i face pe ceilalți să sufere, acțiunile acestuia pot fi exagerate din când în când și îi pot răni pe cei apropiați.

Vărsător

Vărsătorul este una dintre cele mai cicălitoare zodii. Într-o relație, vrea ca totul să se facă după voia lui, iar partenerul nu are, astfel, dreptul la alegere. Dacă încerci să contrazici un astfel de nativ, vei vedea cum ia foc în următoarea secundă. Devine extrem de agresiv atunci când nu i se dă dreptate și se va asigura că vei regreta faptul că i-ai ieșit din cuvânt pentru mult timp de acum încolo. Astfel, vei trece prin multe momente nefericite, în care te va ignora și te înjosi. Tocmai de aceea, nativul din Vărsător este una dintre zodiile care se hrănesc cu sufletele altora.

sursa

Zelenski se va întâlni cu Macron înaintea summitului de joi

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl va primi miercuri seara pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la Palatul Elysee, pentru „a pregăti” summitul de a doua zi de la Paris al ţărilor din „coaliţia voluntarilor” care sunt gata să ofere garanţii de securitate Ucrainei, a anunţat marţi Preşedinţia franceză.

„Şeful statului (francez) îi va reitera preşedintelui Zelenski că Franţa va face din continuarea şi întărirea sprijinului militar şi financiar pentru Ucraina prioritatea sa absolută”, subliniază Palatul Elysee într-un comunicat, informează AFP, potrivit Agerpres. Cei doi lideri vor face declaraţii în faţa presei, înaintea unei întrevederi bilaterale şi a unui dineu de lucru. Joi dimineaţa, Emmanuel Macron organizează un nou summit pe tema „păcii şi securităţii în Ucraina”, după reuniunile de la Paris şi Londra din ultimele săptămâni, care s-au axat pe crearea de „garanţii de securitate” pentru Kiev în cadrul unui posibil viitor acord de pace cu Rusia, pe care SUA, sub conducerea lui Donald Trump, încearcă să îl impună.

Această nouă reuniune ar urma să permită „finalizarea” lucrărilor privind sprijinul militar „pe termen scurt” pentru Ucraina, privind „un model de armată ucraineană durabilă pentru a preîntâmpina invazii ruse” în viitor şi privind „garanţiile de securitate pe care armatele europene le pot oferi”, inclusiv prin desfăşurări de efective terestre pe teritoriul ucrainean, a declarat preşedintele francez săptămâna trecută.

Potrivit unei surse diplomatice, peste 20 de ţări sunt invitate joi, din UE şi/sau NATO, printre care Regatul Unit, Canada, Norvegia sau Turcia. În paralel, Emmanuel Macron continuă consultările la nivel naţional pentru a întări efortul de apărare în Franţa şi în Europa în faţa dorinţei americane de dezangajare. Pentru a treia oară în ultimele săptămâni, el îi primeşte marţi la sfârşitul după-amiezii pe şeful guvernului Francois Bayrou şi pe mai mulţi miniştri pentru o reuniune de lucru asupra cheltuielilor militare suplimentare, în opinia lor necesare, şi a finanţării acestora.

Școlile din Republica Moldova pot fi susținute prin donații transparente folosind MPay
Articolul anterior
Procuratura dă asigurări că deputata Lozovan nu putea ieși din țară prin punctele de frontieră
Articolul următor
Close menu