Patru judecători, un procuror și trei avocați, cercetați pentru corupție

Centrul Național Anticorupție (CNA) raportează mai multe activități, săptămâna trecută, pe componenta de combatere și prevenire a corupției, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Astfel, patru magistrați, un procuror și 3 avocați au fost supuși perchezițiilor în cadrul a 12 cauze pornite de CNA pe fapte de corupere activă, corupere pasivă și trafic de influență în circumstanțe agravante. Potrivit materialelor anchetei, învinuiții ar fi favorizat soluționarea unor dosare în schimbul unor sume de bani sau a altor beneficii ilicite. Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) a dispus arestarea preventivă, pentru 25 de zile, a unui judecător și a unui avocat. Totodată, mai multe persoane care au oferit mită judecătorilor prin avocați intermediari au început să colaboreze cu ofițerii CNA.

Tot săptămâna trecută, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentințe în mai multe dosare instrumentate de Centrul Național Anticorupție. Astfel, un deputat în Parlamentul Republicii Moldova, investigat într-un dosar de corupție, a fost condamnat la 12 ani de închisoare și obligat să achite peste 1,1 milioane de lei. Totodată, au fost pronunțate condamnări pe patru dosare de trafic de influență, pornite de ofițerii CNA. Mai exact, un bărbat a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tentativa de influențare a obținerii permisului de conducere. Un avocat a fost obligat să achite aproximativ 290 de mii de lei și privat de dreptul de a exercita activitate profesională pe un termen de 2 ani pentru determinarea unor persoane publice să adopte o soluție favorabilă cu privire la un dosar penal ce vizează falsificarea înscrisurilor și dobândirea ilicită a unui automobil. Doi bărbați au fost obligați să plătească cumulativ aproximativ 430 de mii de lei pentru influențarea unor persoane publice în cadrul Primăriei Chișinău în vederea urgentării prelungirii și modificării unui contract de arendă funciară. Un alt bărbat a fost obligat să achite aproximativ 390 de mii de lei pentru pretindere și primire a 12 000 de euro în vederea influențării unor oficiali să claseze un dosar penal. Menționăm că la moment, 2 persoane sunt deținute în izolatorul CNA, alte 10 persoane, vizate în dosarele Centrului, sunt arestate și deținute în instituțiile penitenciare din mun. Chișinău și Bălți. În perioada de raport, ofițerii de urmărire penală ai CNA au transmis procurorilor 26 cauze penale spre soluționare, iar alte 9 dosare au fost pornite. 

De asemenea, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA anunță aplicarea sechestrelor pe 2 mijloace de transport în valoare de circa 400 de mii de lei, săptămâna trecută. Acestea au fost indisponibilizate într-un dosar de organizare a migrației ilegale în baza delegațiilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF). Totodată, au fost confirmate sechestre pe bunuri în valoare de peste 4 milioane de lei prin încheieri judecătorești, iar 600 de mii de lei au fost preluate în administrare de ARBI.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 22 rapoarte de expertiză și 2 avize pe marginea unor proiecte de acte normative. În perioada menționată au fost organizate 12 instruiri anticorupție pentru circa 400 de persoane în raioanele Briceni și Basarabeasca în cadrul mai multor campaniei de informare. CNA notifică finalizarea a 3 analize operaționale, eliberarea a 106 de caziere de integritate, recepționarea a 41 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1646 de materiale în cancelaria Centrului.

Proteste în fața showroom-urilor Tesla din Europa, SUA și Australia. Manifestanții i-au îndemnat pe oameni să-și vândă mașinile și acțiunile Tesla 

Mii de oameni din întreaga lume au protestat sâmbătă, 29 martie, împotriva lui Elon Musk, scrie The Guardian, citat de hotnews.ro.

John Lamparski/NurPhoto/Shutters / Shutterstock Editorial / Profimedia

Manifestațiile au avut loc în fața showroom-urilor Tesla din Statele Unite și în multe alte locații din lume, fiind o acțiune coordonată care vizează direct averea miliardarului, în calitate de CEO al producătorului de vehicule electrice.

Organizatorii protestului le-au cerut oamenilor să facă trei lucruri: să nu cumpere mașini Tesla, să vândă acțiunile companiei și să se alăture mișcării „Tesla Takedown”. „Lovind Tesla, îl oprești pe Musk”, este unul dintre mesajele grupului. „Oprirea lui Musk va ajuta la salvarea de vieți și a democrației noastre.”

Musk, cel mai bogat om din lume, conduce așa-numitul „Departament pentru Eficiența Guvernamentală” (Doge), fiind responsabil de reducerea bugetelor federale din SUA, inclusiv de concedierea a mii de angajați. Totuși, într-un interviu de joi, el a declarat: „Aproape nimeni nu a fost concediat.”

Printre instituțiile vizate de măsurile sale se numără Administrația pentru Securitate Socială, Departamentul Educației, Serviciul Național al Parcurilor și alte agenții guvernamentale, ceea ce a stârnit un val de critici și reacții negative. Musk și Administrația Tesla nu au răspuns solicitărilor de comentarii din partea The Guardian.

Sâmbătă, peste 200 de proteste au fost organizate la nivel global, începând în fața showroom-urilor Tesla din Australia și Noua Zeelandă, apoi extinzându-se în Europa, în țări precum Finlanda, Norvegia, Danemarca, Germania, Franța, Țările de Jos și Marea Britanie. Fiecare manifestație a fost organizată local, având teme proprii. În Irlanda, protestul s-a desfășurat sub sloganul „Smash the Fash”, iar în Elveția, sub denumirea „Down with Doge”.

/ Shutterstock Editorial / Profimedia

În Berkeley, California, showroom-ul Tesla a fost închis în fiecare sâmbătă timp de o lună, din cauza protestelor săptămânale, potrivit vânzătorilor de la magazinele din apropiere. Doar agenții de securitate au rămas pentru a păzi clădirea. Aici au avut loc demonstrații care au inclus o trupă mariachi și un Cybertruck din carton de 3 metri, pe care participanții puteau să-l dea cu vopsea. La începutul acestei luni, ușa de la intrarea showroom-ului a fost stropită cu vopsea roșie.

March 29, 2025, London, United Kingdom: Zuma Press / Profimedia

În SUA, protestele au avut loc în aproape fiecare stat, de la nord-est, sud și Midwest până pe coasta de vest. Printre statele cu cele mai multe manifestații planificate s-au numărat Massachusetts, New York, Florida, Texas, Washington și California, însumând peste 100 de proteste. Mai multe demonstrații au avut loc și în Canada.

La Londra, zeci de manifestanți s-au adunat în fața unui showroom Tesla de pe A40, una dintre principalele artere din vestul orașului.

Organizatorii au fost, de asemenea, atenți să se delimiteze de actele de vandalism violent împotriva showroom-urilor Tesla. Zeci de facilități Tesla au fost atacate în timpul nopții cu cocktailuri Molotov, focuri de armă sau graffiti cu mesaje precum „Fuck Elon” și „Tesla este fascistă”.

Trump a promis că va desemna orice act de violență împotriva showroo

Un avion rus de spionaj care s-a apropiat mult de teritoriul Germaniei, „escortat” înapoi către Rusia de două avioane de luptă germane

Un avion de recunoaştere rus s-a apropiat joi de coasta de nord-est a Germaniei, după care s-a întors în Rusia – escortat de două avioane de luptă germane -, anunţă Forţele Aeriene germane (Luftwaffe), care confirmă o dezvăluire a tabloidului german Bild, relatează AFP.

Aeronavă Eurofighter a Luftwaffe care se desprinde de la sol. Foto: Profimedia

„Motivul era un avion necunoscut deasupra Mării Baltice, care zbura fără plan de zbor şi fără transponderul activat”, precizează aceeaşi sursă.

Cele două avioane germane au escortat „mai mulţi kilometri”, până când „să se întoarcă din drum şi să se îndrepte către regiunea Kaliningrad”, enclava rusă.

Potrivit unor surse militare citate de Bild, avioane ruse de recunoaştere se apropie „ocazional” de coastele germane, fără să încalce spaţiul aerian al țării.

Tensiunile la Marea Baltică au crescut după invazia rusă a Ucrainei, în 2022. Moscova denunţă prezenţa NATO în apropierea frontierei ruse drept o provocare şi o ameninţare la adresa securităţii sale.

La jumătatea lui martie, viitorul cancelar german Friedrich Merz a justificat un plan de investiţii uriaş, în vederea reînarmării Germaniei prin necesitatea contracarării „războiului împotriva Europei” purtat de către Rusia, enumerând atacuri cibernetice şi sabotaje ale unor infrastructuri, atribuite Rusiei.

Alertă sanitară într-o localitate din România. Sute de porumbei morți au fost găsiți într-o pădure

O alertă sanitară a fost declanșată în Brăila după ce au fost găsiți sute de porumbei morți într-o pădure de lângă Lacu Sărat.

Specialiștii de la Direcția Sanitară au luat probe și suspectează că păsările ar fi fost ucise de pseudopesta aviară, o boală virală, severă și fatală. Localnicii sunt speriați că boala ar putea ajunge și la ei, mai ales că Paștele se apropie, iar fără ouăle de la găinile din curte ar fi supuși unor costuri suplimentare.

Localnicii din comunele de lângă municipiul Brăila au fost cei care au observat rămășițele a sute de porumbei. Oriunde privești în jur, în pădurea de lângă Lacu Sărat sunt pene și fulgi de la sute de porumbei morți.

Oamenii au anunțat autoritățile care au ridicat probe de la fața locului, iar după s-a dat alerta sanitară.

Marian Panțuru, purtător de cuvânt DSV Brăila: „Ancheta este în desfășurare. Au fost recoltate probe de acolo, dar având în vedere ca acele cadavre sunt într-o stare puternică de putrefacție nu se pot face analize din aceste cadavre. Noi am avut un caz de pseudopestă, boala de Newcastle, la porumbei în Insula Mare, pe mal, și presupunem că ar fi tot această boală”.

Pseudopesta aviară este o boala gravă care afectează atât păsările sălbatice, cât și cele de curte, și pentru care nu există tratament.

De frică să nu își piardă propriile animale, oamenii și-au luat măsuri de prevenție. Autorităţile le recomandă oamenilor să anunțe medicul veterinar atunci când găsesc păsări sau animale moarte în gospodăriile lor sau în apropierea caselor.

Încep pretestările pentru absolvenții de gimnaziu și liceu
Articolul anterior
25 martie este termenul limită de prezentare a dărilor de seamă fiscale
Articolul următor
Close menu