Cazul fetei care a căzut de la etajul 5 al IMC: Poliția a pornit un proces penal

Poliția a inițiat un proces penal pe cazul fetei care a căzut de la etajul 5 al Institutului Mamei și Copilului. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu, fata se simte mai bine, dar rămâne în continuare sub supravegherea medicilor, scrie unimedia.info.

,,Pe caz este inițiat un proces penal în cadrul căruia angajații poliției stabilesc toate circumstanțele și se acumulează material probatoriu”, a declarata ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.

Purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului a declarat că „în cazul pacientei în vârstă de 16 ani se atestă o evoluție pozitivă a stării de sănătate”.

„La moment, aceasta este stabilă și conștientă. Totuși, pentru asigurarea unei monitorizări adecvate și continuarea îngrijirilor medicale specializate, va mai rămâne internată pentru cel puțin 2 zile în cadrul Departamentului de Anesteziologie și Terapie Intensivă”, a menționat Cazacu.

Pe data de 17 martie, o adolescentă de 16 ani ar fi căzut de la etajul cinci, din fereastra secției neurologie, la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, scrie bloggerul Eugen Luchianiuc. Solicitat de UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat că „pacienta a fost găsită în afara instituției cu diferite leziuni și traumatisme.”

Poliția nu a fost sesizată despre acest caz.

Moldovenii care au ratat reducerile la polițe vor scoate, de astăzi, mii de lei din buzunare și riscă penalități pentru întârzieri

31 martie a fost ultima zi în care cetățenii care se asigură în mod individual au putut achita cu facilități prima de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul 2025. Astfel, începând de astăzi cetățenii neangajați care nu s-au asigurat în mod individual în termenul stabilit de legislație vor plăti prima de asigurare în mărime integrală (12.636 de lei), precum şi penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, scrie unimedia.info.

„Asigurarea medicală obligatorie este reglementată prin lege și are un rol esențial în susținerea sistemului de sănătate. Acesta permite accesul la o gamă largă de servicii medicale, inclusiv îngrijiri primare, spitalicești și proceduri preventive. 

Fondurile colectate sunt utilizate în principal pentru a plăti serviciile medicale oferite instituțiilor publice și private, iar o mică parte este direcționată spre imunizare și modernizarea serviciilor de sănătate.

Persoanele care au întrebări legate de achitarea primei de asigurare în sumă fixă pot apela de luni până vineri, între orele 8:00-17:00 Serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999 (apel gratuit atât de pe telefon fix, cât și mobil) sau la subdiviziunile de relații cu beneficiarii din teritoriu”, comunică responsabilii.

Accident la Orhei: O mașină s-a izbit în alta care staționa. O persoană a ajuns la spital

O persoană a fost transportată la spital, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de luni, 31 martie, în apropiere de satul Pelivan din raionul Orhei, scrie realitatea.md.

„În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că un conducător auto de 22 de ani, aflându-se la volanul unui automobil de model Honda Civic, care se deplasa în direcția municipiului Bălți, a pierdut controlul asupra volanului, în circumstanțe care urmează a fi stabilite.

Vehiculul a ieșit pe contrasens, unde a tamponat lateral un autoturism Renault Megane, ce staționa regulamentar într-o parcare special amenajată ce aparține stației PECO din zonă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.

Astfel, în urma impactului, șoferul din Renault Megane a fost preluat de medicii de pe ambulanță și dus la Spitalul Raioanl Orhei pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto nu se aflau în stare de ebrietate.

Polițiștii întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea cauzelor exacte și a tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.

Setea – motiv de protest la Bozieni! Locuitorii protestează la poarta cramei care asigură cu vin toate gospodăriile din sat și cer de la conducerea întreprinderii… apă

2024 a devenit un an istoric pentru mica localitate Bozieni, din raionul Hîncești, după ce o televiziune coreeană a relatat despre inaugurarea primului vinoduct din lume. Este vorba despre un sistem inovator, care face posibil ca vinul să ajungă direct în bucătăriile oamenilor, iar în loc de apă, din robinete să curgă atât vin roșu, cât și alb, scrie unimedia.info.

Cu toate acestea, locuitorii din Bozieni nu sunt dispuși să renunțe la vinoduct.

„Nu trebuie închis vinoductul, Doamne ferește! Dar trebuie să găsim o soluție pentru a avea apă la robinet”, afirmă un localnic.

„Eu undeva am citit că tare-i bună pentru sănătate baia cu vin roșu. Am încercat, mi-a plăcut, da după acea baie oricum trebuie să te speli, și iar cari apă de la fântână…”, a precizat un alt locuitor al satului Bozieni.

Situația a luat prin surprindere conducerea vinăriei Chateau Cristi. Pentru a rezolva problema, a fost creată o celulă de criză, iar de la declanșarea protestelor, reprezentanții vinăriei sunt mereu în contact cu cei nemulțumiți.

„A apărut această neînțelegere cu comunitatea locală și este de datoria noastră să o rezolvăm ca să putem continua colaborarea noastră și pe viitor”, a declarat Roberto Stratan, șeful Departamentului Inovații și Nanovinotehnologii.

Descoperire macabră la Cahul: Cadavrul unei femei, găsit într-o groapă
Articolul anterior
Ministerul Mediului vine cu precizări după protestul localnicilor din Anenii Noi, împotriva sacrificării a 65 mii de porci infectați cu pestă porcină
Articolul următor
Close menu