Funcționarii vor putea fi detașați la Comisia Europeană

Funcționarii moldoveni vor putea fi detașați la Comisia Europeană pentru a acumula experiență și competențe relevante pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Parlamentul a ratificat în acest sens Acordul administrativ dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, transmite IPN.

Respectiv, funcționarii moldoveni vor putea participa la programele Experți Naționali Detașați (END) și Experți Naționali în Formare Profesională (ENFP), pentru a obține experiență în politicile de lucru ale Comisiei Europene.

Pentru programul ENFP, termenul de detașare este de la trei la cinci luni, iar în cazul END, termenul este de până la doi ani. Republica Moldova va putea detașa funcționari publici care au activat cel puțin un an într-o instituție a statului și care, la revenire, vor contribui la procesul de integrare a țării în Uniunea Europeană.

Potrivit documentului, funcționarii moldoveni detașați își vor păstra statutul de angajați ai administrației publice din Republica Moldova, cu toate drepturile sociale și profesionale garantate de legislație.

Tot astăzi, deputații au votat în prima lectură proiectul de lege privind detașarea experților naționali la instituțiile sau organismele Uniunii Europene, precum și modificarea cadrului normativ conex. Documentul reglementează detașarea personalului contractual din cadrul instituțiilor sau autorităților publice, sau de la angajatorii din Moldova.

Prevederile stabilește raportul juridic între expertul național detașat și angajatorul din Moldova, precum și drepturile, garanțiile și obligațiile prevăzute.

Donald Trump a anunțat tarife vamale de 20% pentru produsele din UE, din China – 34%. „Punem în sfârșit America pe primul loc”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat taxe vamale de 20% pentru Uniunea Europeană, miercuri, în cadrul unei declarații de presă în care a prezentat un tabel cu „tarife reciproce” la nivel mondial, cu scopul de a face „să renască” industria americană și de a pune capăt „jefuirii” SUA, transmit Reuters și AFP, potrivit Agerpres.

Foto: Hotnews.ro

Liderul american a anunțat tarife vamale de până la 49%, cum este cazul Cambodgiei, potrivit NBC News. China este vizată de taxe vamale de 34%, în timp ce pentru Japonia vor fi de 24%, iar pentru India, de 26%.

Donald Trump, care a descris măsurile drept un act de „reciprocitate”, susține că SUA a fost „jefuită” și „violată” de „țări apropiate și îndepărtate” deopotrivă, atât de națiuni „prietene”, cât și de altele „inamice”, transmite News.ro.

„Contribuabilii noștri au fost jefuiți timp de mai bine de 50 de ani, dar acest lucru nu se va mai întâmpla”, a declarat președintele SUA.

Tarife vamale de 25% pentru toate mașinile fabricate în afara SUA

Trump a confirmat că de la miezul nopții va intra în vigoare și taxa de 25% pentru toate automobilele fabricate în străinătate, notează CNN.

„Niciuneia dintre companiile noastre nu i se permite să meargă în alte țări (…). În multe cazuri, prietenul este mai rău decât dușmanul în termeni de comerț”, a continuat liderul SUA.

„Astfel de dezechilibre îngrozitoare ne-au devastat baza industrială și ne-au pus în pericol securitatea națională”, a mai susținut el.

Reuters și NBC News au menționat câteva dintre tarifele vamale pe care le-a anunțat președintele Trump:

Cambodgia – 49%

Vietnam – 46%

China – 34%

Indonezia – 32%

Taiwan – 32%

Elveţia – 31%

India – 26%

Coreea de Sud – 25%

Japonia – 24%

Malaezia – 24%

UE – 20%

Marea Britanie – 10%

Brazilia – 10%

Singapore – 10%

TikTok susține că AUR și Călin Georgescu au beneficiat de o rețea de peste 27.000 de conturi false în campania electorală

Compania chineză TikTok susține într-un raport că atât Călin Georgescu, cât și partidul AUR au beneficiat de o rețea de peste 27.000 de conturi false în campania electorală din noiembrie 2024, scrie hotnews.ro

Raportul TikTok către Comisia Europeană, citat de Biziday, are un capitol distinct cu privire la scrutinul de la finalul anului trecut, anulate de Curtea Constituțională a României.

Rețeaua socială chineză afirmă că a eliminat șase rețele de operațiuni de influență acoperite (CIO), care vizau publicul din România. Aceste rețele, separate de cele asociate Sputnik, însă fără a putea preciza dacă au sau nu legătură cu Rusia, au vizat promovarea unor mesaje politice pe platformă, inclusiv pentru Călin Georgescu și partidul AUR.

Astfel, TikTok susține că a anulat, în noiembrie 2024, o rețea de 78 de conturi care îl promovau pe Călin Georgescu, candidat în scrutinul electoral anulat între timp.

În plus, în decembrie 2024, când ar fi trebuit să aibă loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, compania chineză spune că a identificat o rețea de 27.217 conturi care încercau să promoveze partidul AUR și pe candidatul Călin Georgescu prin postarea de comentarii.

„Apreciem că această rețea a fost operată prin intermediul unui furnizor de fals de engagement și a vizat un public românesc. Persoanele din spatele acestei rețele au folosit conturi neautentice pentru a promova partidul AUR și pe candidatul independent Călin Georgescu, încercând să manipuleze discursul electoral din România. Campania s-a bazat pe postarea de comentarii, mai degrabă decât pe videoclipuri”, se arată în raport.

TikTok mai menționează că a eliminat, în noiembrie 2024, „o rețea de 12 conturi care operează din România care au încercat să amplifice narațiunile în limba română favorabile candidatului politic independent Mircea Geoană”.

TikTok a mai eliminat:

„În septembrie 2024: O rețea de 22 de conturi care operează din România care au încercat să vizeze publicul românesc pentru a răspândi dezinformarea și promovarea narațiunilor critice la adresa guvernului român.

În decembrie 2024: O rețea de 68 de conturi operate din Moldova și viza diaspora românească din România, care a încercat să promoveze pe Iurie Ciocan și Partidul Social Democrat”.

Amintim că DIICOT a început să investigheze mai mulți influenceri de pe TikTok, inclusiv pe omul de afaceri brașovean Bogdan Peșchir, care ar fi cheltuit 4,4 milioane de lei pentru a influența voturile în favoarea lui Călin Georgescu.

Elisoa Cynthia, cunoscută drept „moldoveanca din Madagascar”, a avut o apariție emoționantă la „Românii au Talent”

Elisoa Cynthia, cunoscută drept „moldoveanca din Madagascar”, a avut o apariție emoționantă la „Românii au Talent”, unde a impresionat atât juriul, cât și publicul cu povestea și talentul său artistic. Deși emisiunea urmează să fie difuzată oficial vineri, prestația sa a fost deja plasată pe internet, scrie cancan.md

Cynthia, care trăiește în Moldova de câțiva ani, a mărturisit că scena este locul unde își vindecă sufletul și speră ca povestea ei să inspire și alți oameni.

Cu lacrimi în ochi, a vorbit despre trecutul dificil, despre violența pe care a îndurat-o în copilărie și despre momentul în care a fost dată afară din casă de fostul soț, pentru că a ales să participe la un concurs muzical.

Juriul a fost impresionat nu doar de interpretarea sa, ci și de magnetismul și autenticitatea cu care și-a spus povestea.

„Ai pierdut oameni, dar ai câștigat pentru sufletul tău, iar asta e cel mai important”, i-a transmis unul dintre jurați.

Artista a povestit cum, după un drum anevoios, și-a regăsit echilibrul în Moldova, unde a devenit creatoare de conținut și a continuat să lupte pentru visul ei. Deși a trecut prin momente de depresie și chiar a fost internată într-un spital de psihiatrie, Cynthia a reușit să se reinventeze prin muzică și scris.

Momentul său artistic a inclus și un fragment de poveste simbolică despre o fetiță din Madagascar care își împrăștie visele asemenea semințelor pe pământ, căutând ploaia care să le hrănească. „Arta este un limbaj universal”, a spus Cynthia, explicând că prin muzică speră să aducă lumină în sufletele celor care o ascultă.

Juriul a apreciat momentul ca fiind „o terapie” și un exemplu de curaj și autenticitate. „Ai venit aici cu o poveste sinceră, ai o energie aparte, un magnetism rar”, i-au spus cei din panel.La final, Cynthia a primit trei de DA, calificându-se mai departe în competiție. Cu un zâmbet larg și emoții copleșitoare, a mulțumit publicului și juriului pentru susținere, spunând că această experiență este o victorie personală.

Momentul său va putea fi urmărit integral în ediția de vineri a „Românii au Talent”, însă reacțiile entuziaste din online arată deja că Elisoa Cynthia a cucerit inimi și de la asta a ieșit plângând în hohote pe stories în Instagram.

Se împlinesc 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România: Întreaga suflare românească și-a îndeplinit visul secular, la 27 martie 1918
Articolul anterior
Caz tragic la Taraclia! Un bărbat a murit, după ce a fost atacat de una dintre bovinele sale
Articolul următor
Close menu