Guvernul va ajuta antreprenorii din R. Moldova afectați de taxele vamale anunțate de SUA

Guvernul va sprijini antreprenorii moldoveni afectați de noile taxe vamale impuse de administrația Trump asupra produselor din Republica Moldova. Premierul Dorin Recean a anunțat, pe 3 aprilie, că măsura va afecta aproximativ 2,5% din comerțul extern al țării. Totodată, oficialul și-a exprimat încrederea în continuitatea parteneriatului strategic cu SUA, care durează de peste 30 de ani, scrie radiomoldova.md.

„Înțelegem preocuparea producătorilor noștri care au muncit, de altfel constant ca să aibă acces la piața americană. Guvernul va interveni să ajute acești antreprenori ca să își mențină competitivitatea. Republica Moldova rămâne angajată ferm într-un parteneriatul strategic cu SUA. Este un parteneriat de peste 30 de ani și avem ferma convingere că vom putea să continuăm să ne aliniem obiectivele”.

Decizia SUA vizează tarife aplicate importurilor din aproximativ 70 de țări, inclusiv Republica Moldova, într-un efort de echilibrare a comerțului american. Potrivit premierului, aceste măsuri afectează aproximativ 2,5% din comerțul extern al țării.

Oficialul a amintit că trei sferturi dintre produsele moldovenești exportate ajung pe piețele europene, inclusiv în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția).

În acest context, prim-ministrul Dorin Recean a făcut un apel către cetățeni să susțină economia națională prin consumul produselor locale.

Precizăm că, în anul 2024, Statele Unite ale Americii s-au numărat printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, atât în ceea ce privește exporturile, cât și importurile. Doar anul trecut, țara noastră a exportat în SUA produse în valoare de 90,23 milioane de dolari, comparativ cu 61,5 milioane de dolari în 2023.

R. Moldova se regăsește printre țările vizate de creșterea masivă a taxelor vamale pentru majoritatea produselor importate, anunțată de Statele Unite ale Americii. Astfel, conform listei, țara noastră va trebui să achite o taxă vamală de 31% impusă asupra exporturilor către piața americană.

China, a doua economie a lumii, este vizată de o plată cumulată de 34%, în timp ce Uniunea Europeană va plăti 20%, iar Japonia – 24%. Rusia nu se regăsește în această listă.

Ce tradiții sunt mâine, de Florii

Sărbătoarea de Florii (Duminica Floriilor) este una dintre cele mai importante sărbători creștine ortodoxe și marchează intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Paște. Este o zi plină de tradiții și obiceiuri frumoase. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:


1. Sfințirea ramurilor de salcie

  • Credincioșii aduc la biserică ramuri de salcie, care sunt sfințite de preot în timpul slujbei.
  • Aceste ramuri simbolizează ramurile de finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
  • După slujbă, oamenii duc salcia acasă și o pun la icoane. Se crede că aduce protecție și sănătate întregii familii.

2. Dezlegare la pește

  • Deși este Postul Mare, în Duminica Floriilor se face dezlegare la pește, adică este voie să se consume pește, vin și ulei.
  • Este una dintre cele două dezlegări importante din Postul Paștelui (cealaltă fiind de Buna Vestire).

3. Participarea la slujba de Florii

  • În această zi, bisericile sunt pline, iar slujba este una deosebit de frumoasă, cu cântări speciale.
  • Se citește despre Intrarea Domnului în Ierusalim, când mulțimea l-a întâmpinat cu „Osana!”.

4. Sărbătoarea celor care poartă nume de flori

  • Este și zi de onomastică pentru cei care poartă nume de flori: Florin, Florina, Violeta, Lăcrămioara, Crina, Narcis, etc.
  • Oamenii își urează „La mulți ani!” și își oferă flori sau cadouri simbolice.

5. Credințe și superstiții populare

  • Se spune că salcia sfințită trebuie păstrată tot anul – se pune la grindă, în grădină, la colțul casei sau în pomi fructiferi.
  • Fetele nemăritate pun o crenguță de salcie sub pernă, ca să-și viseze ursitul.
  • Se crede că dacă înfloresc pomii de Florii, anul va fi unul roditor.
  • Oamenii se „urează” simbolic cu ramuri de salcie – se ating ușor pe spate și spun „să fii sănătos ca salcia, sprinten ca peștele și iute ca săgeata!”.

A apărut rețeaua socială care funcționează doar 3 ore pe zi

seven39 este o rețea socială nouă disponibilă doar trei ore pe zi. Dacă încerci să o accesezi în orice alt moment, vei fi întâmpinat de o pagină goală. Jurnalista de la The Verge, Victoria Song, o descrie ca „o rețea socială cu oră de stingere”. Ideea de bază? Limitarea prezenței online în locul încurajării implicării constante.

Conținutul este destul de obișnuit: glume, fotografii cu animale de companie, desene, notițe personale. Dar, datorită reîmprospătării zilnice, platforma oferă adesea senzația de a păși într-un mini-forum nou, plin de străini. Mulți utilizatori optează pentru nume de utilizator anonime, adăugând o notă nostalgic-internetului de altădată.

Suedia din cauza unei interdicții .„Vin cantități uriașe zilnic. E nebunie.”

Începând cu acest an, țările din UE trebuie să aibă un sistem separat de reciclare a textilelor, pe lângă procesele deja existente pentru sticlă, hârtie și deșeuri alimentare. Scopul este de a promova un sistem circular de gestionare a deșeurilor, în care textilele sunt sortate și reutilizate sau reciclate dacă nu sunt prea deteriorate. Din acest motiv Suedia este copleșită de haine aflate în centrele de reciclare. Acesta după ce o interdicție la nivelul Uniunii Europene privind aruncarea textilelor a intrat în vigoare și a lăsat municipalitățile suprasolicitate, conform Fashion United.

„Am observat o creștere de 60% a cantității de textile colectate în ianuarie și februarie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut,” a declarat Karin Sundin, expert în deșeuri textile la compania municipală Stockholm Vatten och Avfall. După sortare, aproximativ 60–70% dintre textile sunt destinate reutilizării, iar 20–30% pentru reciclare sub formă de umplutură, materiale izolatoare sau compozite. În jur de 7–10% sunt arse pentru energie, conform Agenției Suedeze pentru Protecția Mediului. Aceasta reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de perioada anterioară noii legi, când hainele aruncate erau, în mod sistematic, incinerate. Totuși, din cauza lipsei de infrastructură în Suedia, majoritatea hainelor folosite sunt exportate în străinătate, în principal în Lituania, unde sunt sortate, reutilizate sau arse pentru energie.

sursa: profit.ro

Câți deținuți, condamnați pe viață, au fost eliberați în 2024 și în acest an
Articolul anterior
Academia „Ștefan cel Mare” din Moldova va coopera cu Academia din Ucraina
Articolul următor
Close menu