Gutuile sunt fructe care impresionează de la simpla prezenţă: sunt parfumate, au o culoare veselă şi deşi ai zice că sunt toate la fel, au o formă diferită. Gutuile nu sunt foarte des folosite în deserturi ,ci mai mult în compoturi. Dacă aveţi gutui prin casă, poţi să faceţi o tavă cu brioşe.
Ingrediente
- 7 ouă
- 7 linguri zahăr
- 6 linguri făină
- 1/2 linguriţă praf de copt
- 2 linguri ulei
- 3 linguri apă minerală
- 3 linguri smântână
- 2 linguriţe mac
- 1 linguriţă esenţă vanilie
- 2 gutui mari
- mentă proaspată pentru decor
Mod de preparare
Important este ca blatul să fie cât mai pufos pentru că gutuile sunt fructe dure şi înecăcioase şi chiar dacă devin mai moi în timpul preparării, tot au o consistenţă aparte. Blatul ideal pentru aceste brioşe parfumate este blatul asemanator celui de pandişpan. Separăm galbenuşurile de albuşuri. Pe primele le mixăm cu zahărul şi uleiul, iar albuşurile le spumăm. Le amestecăm între ele, punem apă minerală şi smântână, adaugăm făină şi praful de copt, esenţa de vanilie şi macul. Pregăteşte tava pentru brioşe ungând cu unt fiecare formă. Brioşele cu gutui arată mai bine fără hârtiuţă.
Pune cuptorul la preîncălzit şi abia acum pregăteşte gutuile. Spală-le şi şterge-le bine pentru a îndepărta puful. Taie-le în felii subţiri, pentru a se prepara mai bine. Toarnă compoziţia de brioşe în forme şi pune în fiecare brioşă câte 2-3 felii de gutuie. Dacă rămâne din fruct în afară compoziţiei nu este nimic, se va înmuia oricum în timpul coacerii, plus că arată foarte bine. Ţine brioşele în cuptor, la 180 grade C timp de 25 de minute.
Le poţi savura şi calde, pentru a simţi parfumul cel mai subtil al gutuilor, dar şi reci, la o cană de ceai de mentă. Poţi decora gutuile cu frunze de mentă proaspătă, evidenţiază aroma parfumată a gutuilor.