Are 3 copii. Ultima, Delia, a apărut în viața ei la 35 de ani, neplanificat.
Acum se simte în armonie totală. Nu se plânge că afacerile sau copiii i-ar fura tot timpul. A învățat să-și organizeze viața în așa fel încât nimeni să nu-i simtă lipsa: nici clienții de la salonul ei de frumusețe, dar nici Cristian, Felicia și Delia. Apropo, fiecare afacere ce o conduce poartă numele vreunui copil. Acum se gândește și la un business cu numele ”Delia”.Am crescut copiii diferit. Pe Cristian l-am născut când aveam 21 de ani. Eu și soțul eram studenți. Dorian învăța la Universitatea M.V. Lomonosov din Moscova, eu – la Universitatea de Stat din Moldova. Locuiam cu părinții, era un început de cale, nu a fost ușor.
Pe Cristian îl înfășam strâns până la gât –era o practică veche, care spunea că ar contribui la formarea oaselor copilului. Astăzi, medicii pediatri atenționează părinții să nu-și mai lege strâns bebelușii, deoarece înfășatul le poate cauza micuților probleme de dezvoltare, așa că Delia nu a mai avut parte de acea experiență.
Cu timpul am reușit să ne realizăm material și profesional. Dar am ținut cont de faptul ca cei 3 copii să nu fie educați în stil materialist. Desigur, avem bonă, menajeră, șofer, dar copii mei au fost învățați să-și facă singuri curat în camera lor, știu cum e să mergi în transport public. Iar când vine vorba de cumpărături, evităm să facem excese. Nu alergăm după haine de branduri. Totul se discută ce și cum se cumpără. Mulți părinți, care sunt nevoiți să petreacă mult timp la serviciu, încearcă să suplinească lipsa lor cu diverse cadouri pentru copii. Am evitat pe cât posibil acest lucru. Copiii trebuie să cunoască prețul banilor, în plus, îi ajuți și pe ei să înțeleagă ce își doresc. Dacă le oferi de toate, ei ajung să nu mai fie interesați de nimic.
Cristi și Felicia au învățat la Liceul Prometeu.
Cristian are 22 de ani și a absolvit facultatea în Marea Britanie, anul trecut. Și-a deschis, împreună cu doi tineri din Suedia, propria lor afacere în Londra. Desigur, ar putea să activeze și în Moldova, dar am considerat ca este o experiență foarte bună pentru el încercarea de a se descurca fără suportul nostru. A fost alegerea lui, iar noi am respectat-o.
Felicia are 17 ani. Am hotărât, de comun acord cu ea, că își va continua studiile în Marea Britanie. Este pasionată de istorie, psihologie și sociologie. Aici văd o asemănare cu mine, eu sunt pasionată de aceleași domenii.
Delia are 7 ani și învață la Şcoala Internaţională de Calitate din Chișinău. Este pasionată de dans și pictură.
Nu am planificat ultimul copil, Delia a fost o surpriză pentru toți. Atunci când l-am anunțat pe Cristian, reacția lui a fost: ”De ce nu v-ați sfătuit cu mine?!”. În schimb, Felicia era foarte bucuroasă că va avea un frate sau o soră. Lucrurile s-au schimbat când a apărut Delia în familia noastră. Cristian a descoperit ceva nou, se mira de piciorușele, mânuțele ei – era ”miraculos”, cum spunea chiar el. La Felicia observam semne de gelozie.
Felicia a frecventat diverse cursuri, pentru că de obicei părinții își doresc totul pentru copii lor, dar am constatat mai târziu că acest lucru nu ajută copilul să-și definească clar pasiunea lui. Iar atunci când este întrebat ce îi place să facă, nu știe ce să aleagă din toate ocupațiile impuse de părinte. Este mult mai greu pentru copil să opteze mai târziu pentru un domeniu care să-l pasioneze și să se transforme într-o profesie pe care să o practice cu drag. Important este să lași copilul să facă ceea ce îi place, iar părinții să-l susțină și să-l încurajeze.
Cristian ne-a verificat răbdarea în toate ramurile sportului. Îmi amintesc că într-o zi, când avea 10 ani, mi-a zis că vrea să facă scrimă. Și a făcut. Dar până la urmă a optat pentru domeniu economic, ca și tatăl său.
Fetele au o relație interesantă cu tatăl lor, iar băiatul cu mine, deși noi tratăm copiii egal. Tata este cel care cedează mai ușor la cerințele copiilor. Poate din lipsă de timp. Dar noi avem o înțelegere: acceptăm ceea ce spune unul din noi față de copii, chiar dacă avem păreri împărțite, ulterior discutăm în altă cameră.
Mă strădui să fiu și prietenă cu copii mei, altfel crizele adolescenței se acutizează. Noi le cerem copiilor să nu greșească. Atunci, cum pot căpăta experiență? Dacă de fiecare dată părintele este cel care decide ce să facă copilul, de ce are nevoie el, acesta își va pierde încrederea în sine și va aștepta ca de fiecare dată cineva să decidă în locul lui. Nu-și va asuma nicio responsabilitate când va crește mare.
Text: Snejana Țugui
Surse foto: Vip Magazin, Facebook