Experţii europeni au aprobat punerea pe piaţă a unui nou drog anti-obezitate. Dar, în ce cazuri medicii pot indica acest medicament?
După ce anterior, din motive de siguranţă, a respins de două ori admiterea unor medicamente pentru tratarea obezităţii, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA – European Medicines Agency) a recomandat aprobarea unui medicament nou în obezitate, combinaţia cu eliberare prelungită naltrexona/bupropion.
Medicamentul va fi disponibil pentru gestionarea greutăţii adulţilor ce au indicele de masă corporală (IMC) 30 şi mai mai sus, aceştia declaraţi obezi, sau IMC între 27 şi 30 (supraponderali) în prezența uneia sau mai multor complicații legate de obezitate, cum ar fi diabetul de tip 2, hipercolesterolemia sau hipertensiunea arterială.
Combinaţia de medicamente nu va indicată în lipsa adoptării unui regim alimentar redus de calorii sau unei activităţi fizice, iar pacienţii vor fi evaluaţi la 16 săptămâni după începerea tratamentului. În cazul în care aceştia nu pierd cel puțin 5% din greutatea corpului, tratamentul trebuie oprit.
Mulţi dintre pacienţi nu tolerează medicamentul existent la moment pe piaţă, cum ar fi orlistat sau xenical, a declarat Dr. Matt Capehorn, directorul medical al UK National Obesity Forum. Odată ce noul medicament va fi premis pentru administrare, medicii vor trebui să fie precauţi cu privire la selecţia pacienţilor şi posibilele efecte secundare pe care medicamentul în cauză le are.
Personal, consider ca medicamentul nou aprobat să poată fi prescris doar de către clinici specializate în tratarea obezităţii, mai degrabă decât de câtre orice medic generalist, a mai spus Dr. Capehorn.
Medicamentele de acest gen acţionează la nivelul creierului, prin innibiţia poftei de mâncare, având în acelaşi timp o serie de contraindicaţii, dar şi reactii adverse (greață, constipație, durere de cap, amețeală, tulburări de somn, probleme hepatice, renale, schimbări ale compoziţiei sângelui, creșterea tensiunii arteriale şi a frecvenței cardiace, stări depresive). De asemenea, acestea comportă un risc crescut suicidal. Ele sunt administrate doar la indicaţia şi sub supravegherea medicului.