95% din loturile de cartofi care vin în Republica Moldova sunt infestate cu bacteria Clavibacter miciganensis, cunoscută ca și „putregaiul inelar al tuberculilor”. Infecția este periculoasă pentru cultură, pierderile pot ajunge și la 100% din producție.


În cadrul unor discuții cu participarea importatorilor, ANSA a comunicat că din 600 de probe de cartof investigate începând cu luna septembrie, doar puțin peste 50 au fost conforme. În cazul a 24 de loturi, s-a dispus returnarea cartofilor în țara producătoare.
Cei mai mulți cartofi ajung în Moldova din Belarus, Ucraina și Rusia, țări unde „putregaiul inelar al tuberculilor” nu este considerat organism de carantină, a precizat Ela Malai, director adjunct ANSA. Instituția a plasat pe pagina web o listă cu producătorii din Belarus „liberi” de această bacterie. Ela Malai le-a sugerat agenților economici să țină cont de această listă la încheierea contractelor de import. Nici producția autohtonă nu este în totalitate conformă. În 2019, în zonele de nord au fost prelevate 19 probe, dintre care doar șase au fost conforme, a specificat directorul adjunct ANSA.
La început maladia nu se observă, iar pe parcursul creșterii cartoful începe să capete o culoare întunecată. Bacteria este transmisă prin intermediul tuberculilor bolnavi, dar și prin sol, apă, insecte. Combaterea acesteia este practic imposibilă. Experta spune că, la importul cartofilor, trebuie să existe certificate din care rezultă că în țara exportatoare nu a existat bacteria cel puțin în ultimii doi ani.
Consumatorii se plâng că sunt nevoiți să arunce la coș cea mai mare parte din cartofii cumpărați. Din 10 kg, ajung să fie consumate numai 2 kg, a remarcat Roman Vengher, șeful diviziunii municipale ANSA. Problema este semnalată și de responsabilii de alimentație din școli și grădinițe.
De cealaltă parte, agenții economici importatori prezenți la conferință s-au plâns că, din cauza verificărilor multiple și pentru că, în unele cazuri, loturile de cartofi au fost returnate, înregistrează pierderi financiare și s-au înrăutățit relațiile cu producătorii.