Este foarte important să ştii care sunt alimentele care îţi pot regla nivelul de estrogen din organism. La polul opus, dacă trebuie să te fereşti de acest hormon, atunci trebuie să cunoşti această listă cu alimente pe care nu prea ar trebui să le mănânci. Iată care sunt alimentele cele mai bogate în estrogen!
1. Fructe uscate
Fructele uscate, în special caisele, curmalele şi prunele, ajută la reglarea nivelului de estrogen din corp. În acelaşi timp, ele sunt şi o gustare sănătoasă şi saţioasă, care îţi pot satisface pofta de dulce, dându-ţi în acelaşi timp nutrienţi şi multe fibre sănătoase. Fructele uscate conţin fitoestrogeni, care imită modul în care funcţionează estrogenul în organism.
2. Seminţele de in
Seminţele de in sunt printre cele mai eficiente alimente dacă urmăreşti să provoci o creştere a nivelului de estrogen din corp. Poţi să le mănânci ca atare sau să le adaugi în diverse preparate. Sunt bogate în fibre, aşa că te vor face să te simţi sătulă după doar o porţie mică. Se recomandă inclusiv în curele de slăbire, deoarece ajută sistemul digestiv leneş şi scad nivelul colesterolului, o adevărată problemă a populaţiei contemporane.
3. Seminţele de susan
Aceste seminţe aromate conţin şi ele fitoestrogeni şi vestea bună este că şi uleiul de susan este la fel de bogat în aceste substanţe, fiind mai uşor de introdus în dietă. Seminţele, însă, sunt pline de fibre şi sunt, în plus, o sursă excelentă de minerale. De exemplu, doar o lingură de seminţe de susan îţi oferă o zecime din necesarul zilnic de magneziu, calciu şi fier, precum şi 4% din necesarul de fibre.
4. Nautul
Chiar dacă nu îţi place în mod special nautul, ar fi indicat să îl introduci în dietă dacă ai probleme cu nivelul scăzut de estrogen în corp. Aromează-l cu diverse condimente, adaugă-l la salate sau consumă-l ca fel principat. Nautul este şi plin de proteine, deci poate fi un aliment important dacă eşti sau vrei să devii vegetariană.
5. Fasolea
De mult timp este recomandată fasolea în dietă, pentru că are multe fibre şi reduce colesterolul. S-a descoperit că sunt şi bogate în fitoestrogeni. Medicii recomandă să mănânci măcar o dată pe săptămână fasole, fie ea roşie, albă sau de orice alt soi.
6. Germeni de lucernă
Poate că ai auzit cât de sănătoşi sunt germenii de grâu, iar acum îţi spunem că şi cei de lucernă sunt excelenţi, mai ales dacă ai un nivel scăzut de estrogen în organism. Au foarte puţine calorii şi nu au deloc efecte secundare, precum alte suplimente alimentare care reprezintă o sursă de estrogen. Se pare că germenii de lucernă ajută inclusiv la scăderea colesterolului.
7. Lapte de soia
După cum probabil ştii deja, soia este unul dintre alimentele de bază într-o dietaă creată pentru creşterea nivelului de estrogen din organism. Este bine să ştii că nu e recomandat să consumi multă soia dacă ştii că ai dereglări hormonale. Consumul de lapte de soia poate fi benefic în special după menopauză, pentru că reglează nivelul de estrogen într-o perioadă sensibilă a organismului.
8. Tofu
Acest produs din soia este un bun înlocuitor pentru brânză, fiind şi foarte bogat în estrogen. Dacă ştii că ai şi probleme cu colesterolul, este recomandat să renunţi la lactatele grase, cel puţin. În acest caz, cea mai bună soluţie este tofu, care se găseşte în multe sortimente.
9. Mazăre
Nu doar că îţi oferă fibre şi proteine, ca toate leguminoasele, dar este şi o sursă bună de estrogen. În mod surprinzător, mazărea conţine şi multă vitamina C, ceea ce înseamnă că va contribui masiv la întărirea sistemului tău imunitar.