Alimente pentru o piele fără riduri

O piele sănătoasă este oglinda unui corp sănătos. Fie că este răsfăţată cu produse cosmetice sau alimente, pielea exteriorizează de cele mai multe ori starea reală, interioară a organismului, iar sănătatea ei – determinată în mare parte de ceea ce consumăm şi de modul în care facem acest lucru.

separator
femeie-cu-fier-de-calcat

Există o multitudine de alimente pe care, cu siguranţă, le ai în meniu, iar de acum încolo vei şti că acestea sunt aliaţii pielii tale:

1. Apa – un aliment mai mult decât important pentru o piele sănătoasă!
tanara_band_apa_8e7fcd1c95Să bei apă este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru pielea ta. Pielea are nevoie de apă pentru a se menţine în formă. Apa o hidratează. Pielea devine elastică, astfel reduce vizibilitatea ridurilor şi a liniilor fine. Apa este miraculoasă, ajută celulele să dobândească nutrienţii şi să scape de toxine. Metabolismul celulei se desfăşoara în apă, aceasta normalizează vâscozitatea sângelui şi îmbunătăţeşte fluxul sanguin, intensifică procesele metabolice celulare, schimbul de substanţe între celule şi mediu. Apa oferă pielii strălucirea şi vigoarea de care are nevoie.

nuci2. Seleniul – microelementul anti-îmbătrânirii şi al pielii tinere
Acest mineral îţi protejează pielea de celulele încărcate cu radicali liberi nocivi. Radicalii liberi provoacă semne de îmbătrânire timpurie, cum ar fi riduri şi piele uscată, leziuni tisulare și de asemenea unele boli. Seleniul ajută la prevenirea cancerului de piele. Poţi obţine seleniu din nuci, ciuperci, creveți, carne de miel, pește, cum ar fi cod, halibut, ton, somon. Carne de vită, curcan, stridii, sardine, crab, cerealele integrale conţin de asemenea seleniu.

3. Antioxidanţii sunt ,,fortăreaţa’’ pielii tale
fructele-de-padureAntioxidanţii sunt importanţi pentru a încetini și a preveni acţiunea nefastă a radicalilor liberi. Îi găseşti în tot felul de alimente, în special fructe şi legume colorate, cum sunt fructele de pădure (afine, coacăze, mure, zmeură, agrişe, cătină, căpşuni, soc), roşii, caise, prune, sfeclă, dovleac, spanac, mandarine, ardei gras, fasole roşie, fasole neagră, orez negru, sfeclă roşie.

4. Coenzima Q10 este un antioxidant produs de corpul uman
coenzimaŞi corpul nostru produce antioxidanţi şi anume unul esenţial numit Coenzima Q10. Însă, pe măsură ce îmbătrânim, corpul îl sintetizează tot mai puţin. CoQ10 este implicată în formarea energiei şi ajută la funcţionarea eficientă a celulelor. CoQ10 se mai găseşte în peşte ca somon și ton, carne şi ficat de pui, cereale integrale. Dacă foloseşti un produs de îngrijire a pielii ce conţine CoQ10, acesta ar putea să te ajute să obţii o piele omogenă, să reducă ridurile şi alte semne de îmbătrânire.

5. Vitamina A – pentru a reface pielea
vitamina-aDacă nu-ţi doreşti piele uscată, aspră, zgrunţuroasă, mănâncă mai des o portocală, un morcov sau o felie de pepene galben, pentru că sunt încărcate cu vitamina A. Găseşti vitamina A şi în frunzele verzi, ouă, produse lactate scăzute în grăsimi, roşii, morcov, dovleac, curmale, ardei graşi, gogoşari, sfeclă, caise, piersici. Un produs cosmetic ce conţine vitamina A face să înlăture ridurile şi petele maro de pe piele. În plus, aceşti retinoizi ajută la tratarea acneei şi altor afecţiuni dermatologice.

6. Vitamina C – protejează pielea contra razelor ultraviolete
Vitamina C aloe veraVitamina C protejează pielea împotriva razelor ultraviolete ale soarelui, care în cantităţi mari au efect de îmbătrânire. Vitamina C elimină efectul nociv al radicalilor liberi asupra celulelor de colagen şi elastină care susţin fermitatea pielii. Poţi să ingeri vitamina C din ardei roșu gras, citrice, kiwi, mere, varză, broccoli, frunze verzi, ridiche neagră, ceapă, praz, cartofi, gulie, sfeclă roşie, varza de Bruxelles.

7. Vitamina E – promotorul pielii sănătoase
alimentosUn alt antioxidant ce îţi salvează pielea contra stresului oxidativ şi inflamaţiei este tocoferolul. Pentru o piele mătăsoasă, găseşti vitamina E în uleiuri vegetale, nuci, seminţe de floarea soarelui, alune, măsline, spanac, sparanghel, frunze verzi, ardei graşi, roşii, broccoli, morcovi, porumb, mazăre.

8. Alege grăsimi sănătoase pentru consum ce fac bine pielii
Omega-3 şi omega-6 sunt grăsimile bune ce ajută pielea să devină elastică, sunt o barieră împotriva uscăciunii și opacităţii acesteia. Acizii grași esențiali lasă pielea fină, aspectul tânăr. Obții grăsimi sănătoase din ulei de măsline și in, seminţe de in, nuci, avocado, pește, cum ar fi somon, sardine, macrou. Uleiul de măsline extra-virgin sau cel presat la rece conţin mai mulţi nutrienţi buni pentru piele cu acţiune lubrifiantă şi anti-îmbătrânire.

9. Putere antioxidantă într-o singură ceașcă
Ceaiul verde este o poţiune magică pentru pielea ta, care te ajută să previi deteriorarea ADN-ului și îmbătrânirea timpurie. În timp ce multe dintre produsele cosmetice conţin ceai verde, de ce nu ai merge direct la sursă, la o ceaşcă de ceai verde? Poftă bună!

Tom Cruise dezvăluie cum se menține în formă la 62 de ani. Mănâncă un singur lucru, indiferent unde merge

Tom Cruise se menține în formă prin mult sport și o dietă foarte strictă. La cei 62 de ani, actorul din „Misiune imposibilă” consumă acelaşi fel de mâncare, oriunde s-ar afla, indiferent de ispitele culinare.

Tom Cruise comandă mereu pește alb la abur și legume, fără sos, fără ulei și fără unt, potrivit Daily Mail.

În loc de trei mese principale, are 15 gustări mici care nu depășesc 1.200 de calorii pe zi.

Cruise evită gustările dulci, alimentele procesate și carbohidrații şi consumă doar mâncăruri la grătar sau preparate la temperaturi scăzute.

Printre alimentele consumate în mod regulat de actor se numără ciocolata neagră cu somon, ovăz crud, afine, ghimbir, sfeclă, broccoli, roșii și spanac. În plus, actorul nu bea alcool.

Rețete de Post. Gustoase, sănătoase și ușor de preparat!

În perioada postului apare o dilemă pentru multe gospodine: ce mâncare să prepare ca să fie de post, să conțină ingredientele necesare organismului și să țină de foame. Îți recomand câteva rețete de post delicioase și sănătoase.

Iahnie de linte

Iahnia de linte este un deliciu. Din ziua în care ai gătit-o și ai gustat din ea, o vei dori și în zilele în care nu este post.

Ingrediente: 250 g linte uscată, 2 cepe, oțet de masă, coajă de lămâie, 1 linguriță de muștar, zahăr, sare, 2 foi de dafin, ulei de măsline.

Mod de preparare: Lasă lintea să se înmoaie în apă rece, cu o seară înainte. A doua zi scurge apa în care a stat și pune-o la fiert în apă rece cu sare, îndepărtează spuma care se formează. În timp ce lintea se fierbe, pune 4 linguri de ulei într-o tigaie și călește o ceapă tocată mărunt. Peste ea adaugă 1 lingură de făină. Amestecă până se omogenizează. Ia rântașul de pe foc și adaugă un pic de boia și un cățel de usturoi zdrobit. Peste această compoziție adaugă 0.5 l apă rece și omogenizeaz-o. Ceapa călită se toarnă peste lintea în fierbere, împreună cu două foi de dafin. O mai lași puțin pe foc și apoi adaugă sare, zahăr, muștar, coaja răzuită de lămâie și puțin oțet.

Ciuperci umplute cu spanac

Ciupercile înlocuiesc carnea, sunt o sursă bună de proteine în Post.

Ingrediente: 20 de ciuperci de mărime medie, crutoane de pâine, spanac, sos de soia (opțional), praz, țelină, ulei de măsline, usturoi mărunțit.

Mod de preparare: Se curăță și se taie cozile ciupercilor. Se pun într-un vas termo-rezistent și se picură în ele puțin ulei de măsline. Se lasă în cuptor până se înmoaie.

Se fierbe spanacul, apoi se scurge. În același vas, unde a mai rămas puțină apă în care a fiert spanacul, se pune usturoiul și uleiul la fiert. Se adaugă apoi prazul, cozile de la ciuperci și țelina, toate tocate mărunt. Se lasă amestecul pe foc timp de 10 minute.

Se adaugă spanacul fiert, crutoanele, puțină apă și ulei de măsline. Se țin pe foc până se formează o umplutură suficient închegată.

Umple ciupercile cu acest amestec, apoi dă-le la cuptor încă 10-15 minute. Se servesc calde.

Sarmale de post coapte în dovleac

Pentru că sarmalele fac parte din bucatele tradiționale, există varianta de pregătire și în post.

Ingrediente: 1 cană cu orez, 500g de ciuperci, 2 morcovi, 2 cepe, 3 linguri de ulei, o varză murată, piper, sare, 1 cană de nuci măcinate, 100 gr de stafide, 1 legătură pătrunjel, 500g de suc de roșii, 1 cană cu vin, 1 bostan de 5 kg.

Mod de preparare: Taie capacul bostanului și înlătură semințele. Ciupercile și ceapa sunt date la mixer, până se obține o pastă cremoasă. Rade morcovul, peste el adaugă uleiul, sarea, piperul și lași pe foc pentru a se înăbuși compoziția. Peste morcov, adaugă orezul și puțină apă. După ce orezul este fiert, se amestecă cu ciupercile și ceapa trecute prin mixer, cu nuca, stafidele și pătrunjelul. Împăturește sarmalele și așează-le într-o oală. Le lași la fiert până sarmalele devin potolite. După ce au dat în clocot de câteva ori, le așezi în dovleac pe o frunză de varza și adaugă peste ele cana cu vin și sucul de roșii. Pune-le la cuptor la foc mic, până ce dovleacul devine caramelizat pe margini. Pofta bună.

Salata de broccoli și conopidă

Acestea sunt o sursă bună de vitamine și minerale.

Ingrediente: 4 buchete de broccoli, 4 buchețele de conopidă, 2 linguri de migdale tăiate, 1 ceapă tăiată mărunt, 1 lingură suc de lămâie, 1 cească mazăre, 1 linguriță miere de albine.

Mod de preparare: Buchetele de broccoli și conopida se fierb într-o oală cu apă și sare vreme de 3 minute. Apoi se scot din apa fiartă, se pun sub un jet de apă rece și se lasă la scurs. În acest timp se prepară sosul pentru salata din: miere, sare, piper, lămâie, migdale și ceapă. Acest sos se amesteca cu buchetele de broccoli și conopidă. Poftă bună.

Dovleac cu rozmarin

Dovleacul copt este un desert rapid, simplu, sănătos și gustos. Este delicios la cuptor cu ulei de măsline și rozmarin.

Ingrediente: un dovleac, o legătură de rozmarin proaspăt, sare, piper, ulei de măsline.

Mod de preparare: Dovleacul se spală, se taie în două bucăți și se curăță de semințe. După ce a fost curățat, se taie fiecare jumătate în sferturi. Bucățile de dovleac se ung cu ulei de măsline și peste ele se presară piper și sare. Rozmarinul se înserează în mai multe locuri din pulpa dovleacului.

Feliile de dovleac se așează pe o tavă acoperită cu hârtie de copt. Sunt lăsate la copt timp de 30 minute, la o temperatura de 180 de grade.

O sa va placă mult, mai ales că veți avea în casă o aromă deosebită.

Cu puțină imaginație, mâncarea de post, cu siguranță, va avea gust delicios, în plus, va fi sănătoasă și va ține de saț.

Sursa 

Ce vor mânca elevii din școlile din țară? Autoritățile propun un model de meniu pentru pachetele alimentare

Ministerul Educației și Cercetării supune consultărilor publice meniul pachetelor alimentare pe care le vor primi elevii claselor de gimnaziu, din instituțiile de învățământ care nu au bloc alimentar sau au bloc alimentar, dar nu au capacitatea de a asigura și gimnaziștii cu bucate gătite, scrie tvrmoldova.md.

Meniul- model de 10 zile pentru elevii din clasele V-IX, arată în felul următor:

Propunerile pot fi transmise, completând formularul disponibil la următorul link: https://bit.ly/41S8DTl.

MEC organizează, de asemenea, întâlniri cu profesorii, elevii și părinții pentru a răspunde la întrebări și a colecta sugestii privind conținutul meniului alimentar.

În prezent, aproximativ 135 000 de copii din clasele primare (I-IV) beneficiază deja de alimentație gratuită. De la 1 septembrie, acest drept se va extinde pentru aproape 160 000 de elevi din clasele gimnaziale, din peste 1 000 de instituții de învățământ din țară, inclusiv școli profesionale și sportive. Astfel, un total de 300 000 de copii vor primi zilnic un mic dejun cald (cei din instituțiile care au bloc alimentar/cantină și au capacitatea de a alimenta și gimnazișii) sau mic dejun la pachet (cei din instituțiile care nu au bloc alimentar/cantină sau au, dar nu au suficientă capacitate).

Internauții fac haz de necaz de cadoul Angelei Gonța: ”Îți mai dă un ceas, și adio”
Articolul anterior
Experiment social. De ce a ieșit o femeie goală pe străzile din New York (VIDEO)
Articolul următor
Close menu