Câte calorii poţi consuma zilnic în funcţie de vârsta pe care o ai

Dacă respecţi numărul zilnic de calorii ingerate, eviţi adăugarea kilogramelor în plus, un fenomen care, odată cu înaintarea în vârstă, dă tot mai multe bătăi de cap. Deşi până în prezent se considera că numărul caloriilor ingerate are în mare parte legătură cu sexul şi că femeile nu ar trebui să depăşească limita de 2000 de calorii pe zi, iar bărbaţii ar trebui să consume în jur de 2500 de calorii, se pare că aportul de calorii are tangenţe şi cu vârsta, dacă se urmăreşte menţinerea greutăţii sănătoase.

separator

yyyyyy

Astfel, în funcţie de vârstă şi sex, fiecare persoană trebuie să aibă în vedere numărul de calorii pe care îl consumă zilnic. Experţii de la Departamentul de Sănătate al SUA fac câteva recomandări în acest sens, în funcţie de stilul de viaţă al fiecăruia.

Organismul uman are nevoie de un anumit număr de calorii şi energie pentru bătăile inimii, respiraţie sau digestie, adică pentru desfăşurarea funcţiilor vitale. Dacă un număr prea mic de calorii ar putea afecta în mod negativ activitatea organelor şi muşchilor, consumul exagerat al acestora duce la creştere în greutate.

După cum arată graficele de mai jos, femeile care fac efort fizic trebuie să consume mai puţin de 2400 de calorii pe zi, cele cu o activitate moderată – nu mai mult de 2200 de calorii, iar femeile cu un regim de viaţă puţin activ, în funcţie de vârstă, – între 1400 şi 2000 de calorii.

627x0Femeile cu un mod de viaţă puţin activ pot mânca, în funcţie de vârstă, între 1400 şi 2000 de calorii. Între 5 şi 10 ani – 1400 calorii; 20 – 25 ani – 2000 de calorii; 25 – 50 ani – 1800 calorii; 50 – 80 ani – 1600 de calorii.

Femeile care practică exerciţii fizice moderate, pentru toniefiere şi stare bună de sănătate, pot adăuga câte 200 de calorii pe zi, iar dacă devin foarte active – 400 de calorii pe zi.

Bărbaţii care fac sport trebuie să consume maxim 2400 de calorii, cei cu o activitate moderată cel mult 2200, iar cei cu un regim de viaţă puţin activ – maxim 2000.

Barbatii cu un mod de viaţă puţin activ pot consuma între 10 şi 20 ani – 1400 de calorii pe zi; 20 – 40 ani – 2400 calorii; 40 – 60 ani – 2200 calorii.

627x0y

Ca şi în cazul femeilor, bărbaţii care fac mişcare moderată pot adăuga un plus de 200 de calorii pe zi, iar cei foarte activi – între 400 şi 600 de calorii.

sursa

Dacă știi acest secret vei păstra cozonacii proaspeți chiar și o săptămână. 

Gospodinele recomandă să învelești cozonacii în hârtie de copt și un prosop curat de bumbac.Acest „truc” îi va ajuta să nu transpire și să își păstreze coaja moale, iar interiorul să rămână pufos și proaspăt.

Dacă ai făcut mai mulți cozonaci, poți să păstrezi resturi la congelator. Taie cozonacul în felii, învelește-le individual în folie alimentară și pune toate feliile într-o pungă cu fermoar.

Pune-o la congelator și când vrei o felie de cozonac, doar ia câte una, las-o 10-15 minute la temperatura camerei sau la frigider și apoi încălzește-o la microunde și servește-o cu o cană de lapte.

Producători și vânzători de mezeluri, verificați de FISC

Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat, în perioada 11-16 aprilie 2025, acțiuni de control și inventariere în secțiile de producere și spațiile de depozitare la contribuabilii care produc/ comercializează mezeluri, în contextul creșterii cererii de procurare a produselor respective în ajunul sărbătorilor pascale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Scopul acțiunii a constat în verificarea activității contribuabililor privind respectarea legislației referitor la eliberarea bonurilor fiscale la decontările cu numerar, declararea tuturor veniturilor, utilizarea forței de muncă declarate, precum și deținerea documentelor de proveniență a mărfurilor expuse spre comercializare.

În perioada menționată au fost efectuate controale fiscale prin metoda verificării operative/ faptice la 3 contribuabili din mun. Chișinău, Soroca și Orhei, care activează în acest domeniu. În consecință, a fost stabilit un caz de nerespectare a prevederilor legislației, care se referă la neeliberarea bonului de casă în cazul decontării mijloacelor bănești în numerar, fiind aplicată sancțiunea în sumă de 5 mii lei.

Totodată, au fost stabilite plusuri de materii prime și produse finite în valoare totală de 1,9 mii lei, lipsuri de materii prime și produse finite în valoare totală de 58,4 mii lei.

Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii la respectarea legislației fiscale și eliberarea bonurilor fiscale la decontările în numerar și informează despre desfășurarea în continuare a acțiunilor de monitorizare a domeniilor care prezintă riscuri pentru administrare fiscală.

Cum să alegem corect vinul pentru Paște: ANSA vine cu recomandări

Republica Moldova are o tradiție îndelungată și bogată în producerea vinului. În această perioadă, pe mesele tradiționale de Paști, ale multor moldoveni, se va regăsi și licorosul roșu „Pastoral” – un vin dulce de desert, emblematic pentru patrimoniul vitivinicol al țării, care însoțește armonios deserturile și preparatele festive, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în calitate de autoritate competentă, inclusiv, în domeniul controlul siguranței și calității produselor vitivinicole, alcoolului etilic și a producției alcoolice, a pregătit recomandări și informații utile și pentru consumatorii care vor alege să pună pe masa de sărbători o sticlă de Pastoral.

De regulă, acest vin este obținut din soiuri nobile de struguri precum Cabernet-Sauvignon, Merlot sau Saperavi, care conferă produsului final o culoare rubinie intensă, opacă și un buchet aromatic complex, cu note de prune uscate, cireșe sălbatice și ciocolată amară. Gustul este catifelat, dens și echilibrat, cu alcool bine integrat și un postgust persistent, marcat de fructe negre confiate și accente fine de ciocolată neagră.

Rădăcinile acestui vin remarcabil se regăsesc în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, când era cunoscut sub numele de „Cagor”. Inițial, existau două metode distincte de producere a vinului Pastoral:

– Tratarea termică a boștinei(tescovinei), prin încălzirea acesteia la aproximativ 60°C, urmată de o perioadă de macerație (menținerea pe boștină) de până la 18 ore;

– Metoda italiană, ce presupunea alcoolizarea mustuielii fără aplicarea temperaturii, cu menținerea acesteia pe boștină pentru cel puțin două luni.

Cele două tehnici au fost ulterior îmbinate de vinificatorul Feodosie Cucerenco, care a pus bazele faimosului vin de desert „Cagor Ciumai”, cunoscut pentru calitatea sa excepțională.

În prezent, cea mai utilizată metodă de vinificare a Pastoralului este cea cu tratare termică. Procesul începe cu o fermentare parțială a mustului, până la un conținut alcoolic de 2–3% vol., urmată de încălzirea masei de boștină între 55°C și 70°C. Fermentarea este apoi oprită prin adăugarea de distilat de vin, pentru a crește concentrația alcoolică la 15–22% vol. și previne reluarea fermentației.

Potrivit legislației în vigoare, vinul roșu licoros dulce „Pastoral” trebuie să conțină între 15 și 22% alcool volumic și un minimum de 160 g/dm³ de zaharuri naturale nefermentate.

Stimați consumatori! Indiferent de vinul ales, consumați băuturi alcoolice moderat și țineți cont de următoarele recomandări:

1. Alegeți produse alimentare, inclusiv vinurile, din unități comerciale autorizate de către ANSA!

2. Evitați produsele vândute în străzi (portbagajele mașinilor”, pe carosabil), chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic decât în unitățile comerciale!

3. Atenție la informația de pe etichetă! 

4. Verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă!

5. Informați-vă corect despre vinul ales înainte de a-l pune în coșul pascal!

6. Depozitați corect vinul. Evitați locurile în care temperatura este fluctuată. Păstrați sticlele de vin în poziție orizontală, astfel dopul se menține permanent umed prin contactul permanent cu lichidul din interior. Pentru vinurile roșii se recomandă menținerea  la temperatura de 12-16⁰C. 

7. Temperatura de servire recomandată  a vinului pastoral este 10-12 ⁰C.

Top 10 cei mai sexy fotbaliști de la Euro 2016
Articolul anterior
Dmitrii Shepelev a obținut toată averea Jannei Friske
Articolul următor
Close menu