Masa de Paşte ar trebui să înceapă cu salate, care pregătesc sistemul gastro-intestinal pentru a putea digera mâncărurile grele; ex: salata verde de crudităţi sau de legume specifice anotimpului – urzici, leurdă, păpădie. Acestea sunt foarte sănătoase, având efecte detoxifiante puternice. Apoi, putem mânca o porţie de drob, după care facem o pauză de o ora în care bem un ceai (verde, de păpădie, digestiv etc.) sau altă băutură nealcoolică şi ne plimbăm, facem mişcare. După o oră mâncăm un alt fel, de exemplu friptură, la care asociem legume la grătar şi/sau murături, uşurează digestia.
Obiceiul oamenilor de a mânca în noaptea de Înviere după ce se întorc de la Biserică nu este unul sănătos. În tradiţia creştină masa de Paşte începea a doua zi, după ce erau sfinţite bucatele, şi nu noaptea. Nu este indicat să mâncăm noaptea deoarece organismul trebuie să facă altceva în timpul nopţii (şi anume să se detoxifice). Mâncatul noaptea este nociv, la fel şi stropirea mâncărurilor grase cu alcool.
În combinaţie cu felurile tradiţionale din carne de miel şi cu cozonacul, băuturile alcoolice pot crea reale probleme de sănătate. Cel mai bun vin este cel roşu, cât mai natural. Vinul de calitate nu se bea sprit, adică amestecat cu apă minerală sau plată.
După masă, pentru a evita problemele digestive, este bine să avem în casă suplimente alimentare cu enzime digestive (ex: ghimbir, anghinare, papaia, ananas), care uşureaza digestia.
Iată câteva sugestii pentru a ne bucura cu adevărat de preparatele tradiţionale de Paşte:
- Friptura de miel se combină cu garnitura de legume, nu cu cartofi, orez, paste făinoase, mămăliga etc.
- Ia câte o pauză de cel puţin o ora între felurile de mâncare, de preferat una activă [mers pe jos în aer liber].
- Nu consuma alcool pe stomacul gol sau în exces.