Află că sănătatea bărbaţilor nu depinde doar de orele de sport petrecute în sală, ci şi de o alimentaţie echilibrată.
Cei mai mulţi bărbaţi cred că trebuie să mănânce mai mult decât femeile. Adevărul este că ei au nevoie de mai multe proteine, deoarece organismul lor este compus dintr-un procent mai mare de masă musculară, dar asta nu le justifică consumul de alimente grase şi calorice.
Dacă o femeie e bine să consume cel mult 2000 de kcal pe zi, un bărbat nu trebuie să depăşească 2600 kcal pe zi.
Iar regulile de alimentaţie sunt aceleaşi:
• Să consume cele mai multe calorii la micul dejun şi la prânz;
• Să nu facă combinaţii incorecte;
• Şi să nu consume mese copioase la cină.
De unde pot obţine bărbaţii proteine de calitate şi cum să evite apariţia burticii, află de la Galina Tomaş, invitată la emisiunea „Deşteptarea sănătoasă”, Jurnal Tv.
Administrația Trump a anunțat că interzice toți coloranții artificiali din alimente
Administrația Donald Trump și-a anunțat marți intenția de a elimina din produsele alimentare toți coloranții artificiali autorizați în prezent în Statele Unite, o măsură susținută de experții în domeniul sănătății și care face obiectul unui consens politic rar întâlnit, transmite AFP.
Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) „va elimina de facto toți coloranții alimentari derivați din petrol în Statele Unite”, a anunțat noul său director, Marty Makary, în cadrul unei conferințe de presă.
În total, opt coloranți sintetici, toți derivați din petrol și acuzați de efecte nocive asupra sănătății, vor fi interziși treptat până la sfârșitul anului 2026.
„În ultimii 50 de ani, copiii americani au trăit din ce în ce mai mult într-un ambient toxic de substanțe chimice artificiale”, a spus el anterior, citând studii care leagă acești aditivi de hiperactivitate, diabet și cancer.
Acest anunț major îl urmează pe cel al administrației democrate anterioare, de la jumătatea lunii ianuarie, de a interzice din produsele alimentare un alt colorant artificial cunoscut sub numele de „Red 3” în America de Nord și E127 în Europa. Se știe de peste 30 de ani că acest aditiv provoacă cancer la animale.
Printre coloranții în cauză, roșul „Red 40” (denumit E129 în Europa) și culorile galben „Yellow 5” (E102) și „Yellow 6” (E110) sunt cei mai frecvent utilizați de industria alimentară”, a declarat pentru France Presse Peter Lurie, președintele asociației de apărare a consumatorilor Center for Science in the Public Interest (CSPI).
Până în prezent, acestea au fost identificate în mii de produse alimentare diferite, precum dulciuri, cereale, sosuri sau băuturi.Cu toate acestea, „niciunul dintre ele nu are vreo valoare nutritivă”, a explicat Lurie.
„În realitate, ele nu fac decât să inducă în eroare, să facă alimentele să pară mai roșii, mai albastre, mai fructate sau mai atractive decât sunt în realitate”. Și toate acestea în scopuri comerciale, a mai spus sursa citată.
Dacă știi acest secret vei păstra cozonacii proaspeți chiar și o săptămână.
Gospodinele recomandă să învelești cozonacii în hârtie de copt și un prosop curat de bumbac.Acest „truc” îi va ajuta să nu transpire și să își păstreze coaja moale, iar interiorul să rămână pufos și proaspăt.
Dacă ai făcut mai mulți cozonaci, poți să păstrezi resturi la congelator. Taie cozonacul în felii, învelește-le individual în folie alimentară și pune toate feliile într-o pungă cu fermoar.
Pune-o la congelator și când vrei o felie de cozonac, doar ia câte una, las-o 10-15 minute la temperatura camerei sau la frigider și apoi încălzește-o la microunde și servește-o cu o cană de lapte.
Producători și vânzători de mezeluri, verificați de FISC
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat, în perioada 11-16 aprilie 2025, acțiuni de control și inventariere în secțiile de producere și spațiile de depozitare la contribuabilii care produc/ comercializează mezeluri, în contextul creșterii cererii de procurare a produselor respective în ajunul sărbătorilor pascale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Scopul acțiunii a constat în verificarea activității contribuabililor privind respectarea legislației referitor la eliberarea bonurilor fiscale la decontările cu numerar, declararea tuturor veniturilor, utilizarea forței de muncă declarate, precum și deținerea documentelor de proveniență a mărfurilor expuse spre comercializare.
În perioada menționată au fost efectuate controale fiscale prin metoda verificării operative/ faptice la 3 contribuabili din mun. Chișinău, Soroca și Orhei, care activează în acest domeniu. În consecință, a fost stabilit un caz de nerespectare a prevederilor legislației, care se referă la neeliberarea bonului de casă în cazul decontării mijloacelor bănești în numerar, fiind aplicată sancțiunea în sumă de 5 mii lei.
Totodată, au fost stabilite plusuri de materii prime și produse finite în valoare totală de 1,9 mii lei, lipsuri de materii prime și produse finite în valoare totală de 58,4 mii lei.
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii la respectarea legislației fiscale și eliberarea bonurilor fiscale la decontările în numerar și informează despre desfășurarea în continuare a acțiunilor de monitorizare a domeniilor care prezintă riscuri pentru administrare fiscală.