Micul dejun ar trebui să fie cea mai consistentă masă a zilei, însă lipsa poftei de mâncare, de la primele ore ale dimineţii, face ca această regulă să fie greu de respectat. Află tot ce trebuie să ştii despre organismul tău pentru a înţelege mai bine de ce nu ai poftă de mâncare, dimineaţa.

Micul dejun este masa care ne alimentează cu energie începutul de zi, prânzul cea care o susţine şi cina, o masă pe care stomacul o poate digera până la ora de culcare.
Dar, cum se face că, organismul nostru funcţionează în ordine inversă de cele mai multe ori? Se pare că lipsa poftei de mâncare dimineaţa se află în strânsă legătură cu durata somnului de peste noapte, cu activitatea hormonală şi, într-o mare măsură, şi cu felul în care te obişnuieşti să iei masa, dmineaţa.
Melatonina este hormonul care pregăteşte organismul pentru somn, îndeplinind în acelaşi timp funcţii care influentează starea de bine a organismului şi longevitatea acestuia. Pe toata durata nopţii, acest hormon are nevoie de timp pentru a-şi exercita funcţia de control asupra celorlalţi hormoni, iar dacă ne culcăm târziu, „alarma” ta te va trezi chiar atunci când nivelul de melatonină este ridicat, deşi ar trebui sa fie la nivel minim.
Ce înseamnă asta? Dacă nivelul de melatonină este ridicat, atunci şi nivelul de leptină, hormonul care îţi controlează apetitul, va fi ridicat. Cum nivelul ridicat de leptină, pe timpul nopţii, te ajută să nu resimţi foamea, atunci când te vei trezi, îşi va face efectul în continuare. Nivelul ridicat de melatonină afectează şi hormonul numit cortizol, ceasul deşteptător natural al organismului, care îşi pierde funcţia, în detrimentul obişnuiţei alarme.
Efectul? Te trezeşti când organismul tău ar trebui să intre în somn profund, nivelul de cortizol este scăzut, pofta de mâncare este zero, iar psihic nu vei putea face faţă eficient stresului de peste zi. Deci, toate se leagă, iar somnul este foarte important, atât durata, cât şi ora de culcare şi cea de trezire.
Afla că cei care urmează regulile unui mic dejun consistent şi constant tind să fie mai în formă sau să aibă mai mult succes în încercarea de a da jos kilogramele în plus.
Soluţii? În primul rând, un program regulat de somn. Încearcă să adormi înainte de miezul nopţii şi să beneficiezi de cel puţin 8 ore de somn, după ce ai savurat o cină uşoară cu 3 ore înainte de culcare. Dacă nu resimţi foamea în primele minute după ce te-ai trezit, înarmeaza-te cu puţină răbdare şi după jumătate de oră încearcă să mănânci fibre şi proteine. La început e mai greu, dar nimic nu e imposibil.