Familia regală britanică nu consumă nici pe departe doar caviar şi homar, aceasta are un meniu sănătos şi echilibrat, potrivit unei cărţi publicate de fostul bucătar-şef al prinţului Charles, din 1989 pană în anul 2000.
Carolyn Robb, fostul bucătar-șef al Prințului Charles, spune că Familia regală din Marea Britanie are un ,,meniu sănătos și echilibrat’’, accesibil pentru toate buzunarele – la palat nu se ,,consumă doar caviar şi homar’’.
Cartea recent apărută, The Royal Touch, îmbină rețete culinare și amintiri amabile. Carolyn Robb vorbeşte despre tartele preferate ale Prințului Harry, fiul cel mic al Prințului Charles și al primei lui soții, Lady Diana, dar şi despre atitudinea serioasă, plină de responsabilitate, pe care o avea Prințul William, primul fiu al cuplului, încă de când acesta era mic.
Carolyn Robb, fiica unui sud-african și a unei englezoaice, a fost contractată şi angajată la bucătăria Palatului Kensington de Prinţesa Diana. În vremea aceea, Prințul William avea 7 ani, iar fratele lui Harry – 4 ani.
Conform relatărilor din carte, Prințul Charles, fiul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este adept al mâncării pregătite din produse locale și de sezon.
,,Nu-i puteai servi căpșuni în decembrie’’, spune Robb, care îl prezintă ca pe o persoană exigentă, dar încântată să primească o farfurie cu somon scoțian, o mâncare cu vânat de pe domeniul regal şi sparanghel proaspăt recoltat din grădină.
În schimb, Lady Diana nu avea nici cel mai mic interes pentru mâncare, își amintește fosta bucătăreasă a palatului.
,,Consuma proteine pentru că făcea mult sport. Îi plăceau sufleul și mâncarea de miel, dar mânca mai ales salate’’, afirmă autoarea cărții. Intra în bucătărie ca să stea puţin de vorbă, nu pentru a se interesa în legătură cu meniul.
După divorțul celor doi, Carolyn Robb și-a păstrat o vreme postul de la Palatul Kensigton. Ea îl însoțea adesea pe Prințul Charles în călătoriile lui oficiale, întrucât acestuia ,,îi plăcea să consume propriile lui bucate’’.