Alimentele fermentate sunt sănătoase, în primul rând, pentru că au un conținut ridicat de probiotice. Fermentația este un proces natural prin intermediul căruia microorganismele precum bacteriile și drojdia transformă carbohidrații în alcool și acizi. De aceea, alimentele fermentate au o aromă acrișoară, ușor de identificat. În timpul procesului de fermentare, este facilitată și multiplicarea probioticelor.
Probioticele sunt bacterii benefice pentru tractul digestiv, echilibrând flora la nivel gastrointestinal. Și sistemul imunitar este fortificat de un aport mare de probiotice la nivel intestinal.
Alimentele fermentate îmbunătățesc procesul digestiv, combătând diareea, dar și constipația, fortifică sistemul imunitar, reducând riscul de îmbolnăvire. Contribuie la menținerea greutății. Înlătură reacțiile adverse provocate de administrarea antibioticelor. Unele studii au determinat că probioticele alină anxietatea.
Ce alimente fermentate ar trebui să facă parte din dieta ta?
Chefirul
Chefirul îmbunătățește digestia și are marele avantaj de a fi bine digerat și de către persoanele cu intoleranță la lactoză, care altfel au simptome precum crampele abdominale, balonarea ori diareea când consumă produse lactate, din cauza că nu pot digera așa cum trebuie zaharurile din lapte.
Chefirul poate fi consumat că atare, mai ales dimineață, la micul dejun, însă poate fi folosit și în smoothie-uri.
Varza murată
Bacteriile de acid lactic sunt cele care determina fermentarea în cazul verzei murate. Această varză este săracă în calorii, însă conține probiotice, fibre, vitamina C și vitamina K din belșug. Mai mult decât atât, varză murată este bogată și în conținutul de luteină și zeaxantina, doi antioxidanți esențiali pentru menținerea sănătății oculare.
Castraveți murați
Legumele murate conțin bacterii probiotice, dar și vitamine și minerale. Pentru a te bucură din plin de beneficiile murăturilor, e indicat să îți pui singură murături, nu să le consumi pe cele din comerț, care conțin și conservanți și alte ingrediente nesănătoase.
Brânza proaspătă
Brânza preparată din lapte nepasteurizat este bogată în probiotice și face parte, de asemenea, din categoria alimentelor fermentate pe care ar trebui să le consumi.
Indiferent de dietă adoptată, alimentele fermentate ar trebui consumate în mod regulat, întrucât au o serie de beneficii pentru sănătate. Fă-ți un obicei din a mânca cel puțin de 3-4 ori pe săptămâna alimente din această categorie.
Adoptând un stil de viață sănătos și o dietă echilibrată, vei preveni o serie de boli și vei reuși să îți menții greutatea. Bineînțeles, nu trebuie să uiți de numărul de calorii permise zilnic – dacă depășești acest aport caloric, nu numai că vei capătă kilograme în plus, însă totodată vei fi expusă riscului de a dezvolta o serie de boli.