Consumul de ardei iute reduce riscul de deces în urma unui atac de cord sau atac cerebral

Din cele mai vechi timpuri, ardeiul iute a fost un aliment folosit pe larg în gastronomie ca stimulent natural de gust, oamenii descoperindu-i și beneficiile pentru sănătate. Recent, un studiu la care au luat parte mai mulți cercetători italieni, a demonstrat că ardeiul iute aduce beneficii reale sănătății.

separator
Un studiu încheiat de curând în Italia arată că persoanele care consumă ardei iute cu regularitate au un risc de deces de cauză cerebrovasculară și cardiovasculară cu 23% mai mic față de al celor care nu au inclus acest ingredient în alimentația de zi cu zi.

La acest studiu au participat 22.811 persoane, cărora li s-au urmărit starea de sănătate a inimii și obiceiurile alimentare de-a lungul a aproximativ opt ani. Cercetătorii au observat că persoanele care au consumat ardei iute de cel puțin patru ori pe săptămână au un risc de deces prin infarct miocardic cu 40% mai mic decât cei care nu au consumat deloc ardei. De asemenea, și riscul de moarte prin accident vascular cerebral a fost redus cu mai mult de jumătate în cazul consumatorilor de ardei.

Acest condiment s-a dovedit a avea efect protector indiferent de tipul de alimentație adoptat de persoanele incluse în studiu (unii dintre participanți aveau o dietă echilibrată, alții mâncau mai puțin sănătos etc.).

Capsaicina, principalul compus din ardeiul iute, are câteva proprietăți utile pentru sănătate. Una dintre ele este aceea că se leagă de receptorii durerii din organism, ceea ce induce o senzație de arsură, dar nu dăunează. Tot capsaicina din compoziția ardeiului iute este responsabilă pentru inhibarea apetitului și stimularea arderii grăsimilor din corp. Dacă este consumat la începutul mesei, ardeiul iute diminuează apetitul și determină consumul a mai puține calorii, fiind de ajutor în curele de slăbire și nu numai prin accelerarea metabolismului.Proprietățile antimicrobiene ale ardeiului iute sunt de folos și pentru conservarea unor alimente, condimentul ținând la distanță germenii și alte microorganisme.

O supă caldă cu ardei iute le este utilă și celor care au nasul înfundat din cauza unei răceli, a unei alergii sau a fumatului. Ardeiul iute conține și vitamina C în cantitate mare, de trei ori mai multă decât portocala, ceea ce îl face util în reducerea inflamațiilor din corp. Evident însă, ardeiul iute nu poate fi consumat în cantități mari, deoarece în acest caz ar putea dăuna.

Fiecare persoană are nivelul ei de toleranță în ceea ce privește consumul de ardei iute. În unele cazuri, acesta poate cauza dureri de stomac, crampe intestinale. Ardeiul iute nu este recomandat persoanelor care suferă de sindromul de intestin iritabil.

Pentru persoanele sănătoase, ardeiul iute poate fi consumat proaspăt sau murat în cantități mici, alături de mâncăruri gătite sau amestecat în ciorbe și feluri mai consistente (paste făinoase, pizza). De asemenea, poate fi presărat sub formă de pudră peste popcorn.

Sursa

Cum să elimini kilogramele după mesele copioase de sărbători

Adesea mâncăm în exces în timpul sărbătorilor de iarnă, iar corpul nostru are nevoie de recuperare după mesele de Crăciun și Anul Nou. Iată câteva sfaturi pentru a-ți detoxifia organismul și pentru a topi kilogramele în plus, informează unica.md.

Crăciunul și Anul Nou sunt cele mai așteptate sărbători din an. Odată cu întâlnirile de familie, mesele îmbelșugate, petrecerile și nopțile lungi, avem tendința invariabil să ne răsfățăm cu delicii, gustări și băuturi spirtoase care aduc nu doar oboseală, mahmureală, ci și sentimentul de vinovăție. În corpul nostru se formează un dezechilibru și este nevoie ca în următoarea perioadă să avem mai multă grijă de el pentru a-l readuce la forma inițială. 

Un specialist în asistență medicală preventivă a oferit câteva sfaturi, într-un interviu pentru The Health Site, pentru a-ți detoxifia corpul după săbători. Kanchan Naikawadi consideră că este important să-i oferim corpului mai multă atenție imediat după mesele de Crăciun și petrecerile de Anul Nou. 

Crește aportul de lichide

Una dintre cele mai simple și eficiente metode de a-ți detoxifia corpul după petrecerile de Crăciun și Anul Nou este creșterea aportului de lichide, potrivit lui Kanchan Naikawadi. Aportul de lichide ajută la hidratarea organismului, la inițierea refacerii musculare și la eliminarea toxinelor. Ceaiul verde, sucul de Aloe Vera sau Amla, scorțișoară în apă fiartă, ceai de turmeric, apă fierbinte cu lămâie și miere sunt câteva băuturi pentru a-ți menține metabolismul pe drumul cel bun și sunt opțiuni grozave și super sănătoase,  deoarece oferă proprietăți de detoxifiere remarcabile.

Mâncare ușoară

Adesea mâncăm în exces în timpul sărbătorilor și petrecerilor. Mesele pline de alimente prăjite și grase, dulciurile și mâncărurile picante sunt aroma oricărei sărbători. Așa că, după petrecerea de Revelion, este foarte important să ai grijă de dieta ta. Adaugă alimente sănătoase, fructe proaspete și legume cu frunze verzi la mesele tale zilnice. Mănâncă mai multă salată cu seminte sănătoase precum chia sau in și renunță o perioadă la grăsimi.

Nu sări peste antrenamente

Încearcă să urmezi zilnic o rutină fixă ​​de antrenament. Asigură-te că faci mișcare cel puțin o oră pe zi pentru a-ți menține sănătatea fizică și psihică. Yoga și meditația sunt opțiuni grozave pentru a restabili nivelurile de energie și pentru a te ajuta să te simți sănătos. De asemenea, exercițiile fizice te vor ajuta să transpiri și să arzi caloriile suplimentare pe care le-ai consumat în această perioadă. O dată pe an este greu să reziști delicateselor petrecerii de Crăciun și Anul Nou, dar pentru a obține un Indice de Masă Corporală (IMC) sănătos, trebuie să urmezi principiile alimentației sănătoase pentru a reduce riscul de creștere nedorită în greutate.

Salamul și cognacul – cele mai calorice alimente, pe masa de Revelion!

Aşteptăm cu nerăbdare petrecerea de Revelion. Dar ce mâncăm ca să nu punctăm în kilograme? Vei rămâne surprinsă să afli care dintre  bucatele de pe masa de sărbători îngrașă cel mai mult.

separator

Christmas Turkey Dinner
Cel mai caloric şi nociv produs de pe masa de sărbători este salamul,  care are peste 400 kcal/100gr. Mai simplu spus, ai mâncat 100 gr. de salam, trebuie să faci o oră de sport ca să arzi aceste calorii.

mezeluri-1

Aperitivul din carne cu cele mai puţine calorii este șnițelul din piept de pui– 164 kcal/100gr.

Din categoria brânzeturi, cel mai caloric este caşcavalul – 283 kcal/100 gr., iar brânza sărată de vaci are 201 kcal/100 gr.

branzeturi

Nelipsită de pe masa de sărbători este şi scrumbia afumată, care ne oferă 211 kcal/100 gr.
47986880 - smoked kipper with tomato and parsley on a wooden board
Dacă te gândeşti să înlocuieşti pâinea albă cu pâinea neagră în speranța că e mai puțin calorică, atunci află că ai de câștigat doar 30 de kcalorii.

Paine albă are  274 kcal/100 gr.

Paine neagră are 242/100 gr.

paine

Şi cum o masă festivă fără salate nu există, iată câte kcal au salatele tradiţionale:
salate
Olivie – 150 kcal/100 gr.

Şuba  – 209 kcal /100 gr.

Salata de crabi cu cartofi – 262 kcal/100 gr.

Mese festive fără carne, la moldoveni nu există. De aceea, în loc de carne de porc (316 kcal/100gr.) consumă carne de găină (175 kcal/100 gr.) sau carne de vită (104 kcal/100 gr.)

Şi dacă e chef, atunci să fie chef! Cea mai calorică băutură este cognacul care are kcal 239/100 gr. urmat de votkă  (231 kcal/100 gr.).
78-silvestr-silvester-saint-sylvestre-silvester-szilveszter-2013-san-silvestro-oudejaarsavond-revelion-1053-1086-1074-1099-1081-1075-1086-1076-silvester

Deci o sută de grame de cognac este mai caloric decât o sută de grame de carne de pui!

Poţi bea vin roşu sec (75 kcal/100 gr.) sau vin spumant demisec (72 kcal/100 gr.)

Specialiştii în nutriţie ne recomandă să renunţăm la dulciuri,  dacă bem alcool. Pentru că ne vom îmbăta mult mai repede, deoarece zahărul transportă mai rapid alcoolul în sânge.

Ce desert alegem?

Desigur fructele, în special, ananasul care ajută la digestie.

100 de grame de:

Prune cu frişcă are 281 kcal

Tortul ”Cuşma lui Guguţă”  – 325 kcal

Ciocolata cu lapte – 395 kcal
fructe
În schimb mandarinele, portocalele, clementinele au  aproximativ 40 kcal/100 gr.

Nu consuma la masa de sărbători  banane, conţin 89 kca/100gr. şi se digeră mult mai greu în comparaţie cu alte fructe.

Îţi urăm poftă bună la mâncarea sănătoasă și puțin calorică!



Ce să mănânci dimineaţa ca să slăbești pe parcursul zilei

Dacă îți dorești să slăbești trebuie să ai mai grijă ce mănânci dimineața. Un mic dejun sănătos te poate ajuta să scapi de burtă, oferindu-ți o stare de bine. Astfel, dacă vrei să fii în formă dimineaţa trebuie să mănânci grăsimi sănătoase, proteine şi foarte puţini carbohidraţi, scrie unica.ro.

1. Nucile, alunele de pădure, migdalele sau caju sunt alegerea perfectă pentru un mic dejun ideal, mai ales dacă nu ai timp să îți gătești ceva, fiind pe fugă. Acesta conţin grăsimi sănătoase, care sunt foarte importante atunci când vrei să slăbeşti.

2. Și avocado este perfect pentru un mic dejun sănătos. Acesta este bogat în grăsimi sănătoase mononesaturate.

3. Ouăle conțin grăsimi bune, vitamine. şi proteine. În plus, se gătesc foarte repede. Poți adăuga câteva legume crude şi ai obţinut micul dejun ideal. Atenție însă, evită ouăle prăjite dimineața deoarece uleiul îngrașă. 

4. Lactatele sunt potrivite la micul dejun. Iaurtul, brânza sau o combinaţie de brânză şi smântână, îţi poate asigurai necesarul de calciu şi proteine pentru întreaga zi.

6. Seminţele sunt sățioase și sănătoase. Poţi să alegi seminţe de chia, de cânepă, de in sau de susan. Toate sunt bogate în grăsimi sănătoase, necesare pentru cei care vor să scape de burtă.

7. Și peștele face parte din categoria grăsimilor sănătoase. Alege un peşte gras, de exemplu macrou sau somon. Sunt bune şi conservele dacă le alegi pe cele în suc propriu sau în ulei de măsline.

8. Legumele te vor ajuta să te saturi cu puține calorii. Dimineața poți mânca roşii, castraveţi, ardei gras, dovlecei sau morcovi.

O minoră a dispărut de nouă zile. Părinții o caută cu disperare
Articolul anterior
Poliția, către copii: ,,Suntem aici pentru voi! Nu ezitați să ne solicitați ajutorul!”
Articolul următor