Organismul uman poate suferi o reacţie secundară în momentul schimbării bruşte a alimentaţiei, de la una bazată pe vegetale din perioada de post, la una bogată în carne, grăsimi şi carbohidraţi, atrage atenţia Monica Tarcea, şefa Disciplinei de Nutriţie comunitară şi igiena alimentelor din cadrul Universităţii de Medicină din Târgu Mureş, România.
„Trecerea bruscă de la perioada de reţinere la consumul de carne, grăsime, alimente de origine animală, adică de la perioada de post, către acele alimente tradiţionale care sunt pe farfurie în zilele de Paşte practic este un abuz alimentar urmat de o serie de repercusiuni. Nu pentru toată lumea, dar pentru unii poate să apară această reacţie secundară a organismului care este şocat de schimbarea bruscă a alimentelor din farfurie”, a spus medicul.
„Postul este bine-venit, indiferent de motivaţia pe care o avem, şi, în aceeaşi măsură, în momentul în care trecem la acest tip de alimentaţie specifică perioadei de Paşte, trebuie să fim mult mai atenţi la ceea ce punem în farfurie.
Ca principale recomandări, pentru cei care au ţinut post şi se apropie de ziua de Paşte, este important să conştientizeze că există acest risc alimentar, că aceste alimente dense de origine animală, de la reţete simple până la alimente care conţin mai multe grăsimi, mai multe proteine, care sunt încărcate din punct de vedere caloric, şi asocierile cu care suntem obişnuiţi pot să aibă repercusiuni neplăcute”, a adăugat ea.
Potrivit specialistului în nutriţie, cei care au ţinut post în ultima perioadă ar trebui să fie atenţi la cantitatea de alimente pe care o consumă şi să reducă numărul de mese cu care erau obişnuiţi în perioada de post.
„Trebuie să fie atenţi în special la cantitatea pe care o consumă, să încercăm să consumăm mai puţin decât am face-o de obicei, să încercăm să reducem numărul de mese cu care eram obişnuiţi în perioada de post, să încercăm să reducem la măcar două mese pe zi, ar fi mult mai uşor pentru organism să se adapteze la această modificare bruscă de dietă.
Aceste două mese cu diferenţa între ele de câteva ore generoase, 5 – 6 ore cel puţin, ne-ar ajuta organismul să digere mai uşor, să se adapteze la această încărcătură calorică densă de proteine, de grăsime, inclusiv de carbohidraţi şi să evităm, pe cât posibil, aceste efecte secundare neplăcute care pot să apară”, spus Tarcea.
Pentru evitarea acestui disconfort şi a acestui aport suplimentar caloric, ar trebui să avem o proporţie reprezentativă de vegetale în farfurie, astfel încât să nu fim tentaţi să consumăm alimente grele în mod excesiv, iar astfel să apară disconfortul abdominal.
O altă recomandare formulată de dr. Monica Tarcea este legată de dulciuri, despre care spune că ar fi bine să fie consumate la prânz, dar în niciun caz seara.
„Suntem obişnuiţi să adăugăm dulciurile la final, însă nu este cea mai bună recomandare. În perioada de Paşte, este bine să consumăm aceste dulciuri fie dimineaţa, fie la prânz, dar în niciun caz după cină. Alimentele dense şi mai ales dulciurile, care conţin un amestec mixt de grăsime, făină, zahăr, fructe dulci, încarcă mult organismul, în special peste noapte, îngreunează digestia şi apar acele crize la unii dintre noi, crize biliare, crize pancreatice, din cauza şocului adus de zaharuri şi grăsimi”, a spus Tarcea.
Nutriţionistul ne recomandă să nu uităm de supe, chiar dacă am fi tentaţi să trecem direct la friptura de miel, fiindcă acestea ne vor ajuta la digestie şi ne vor determina să mâncăm mai puţin.
„Poate unii preferă să treacă la un aliment mai consistent de felul doi, dar supa poate preîntâmpina dispepsia, mai reduce din foame şi astfel vom mânca mai puţin şi poate chiar vom renunţa la desert ulterior. Ne dorim să consumăm produse din miel sau diverse reţete de dulce, este în regulă, dar dacă începem cu o supă, restul cantităţilor care urmează se pot reduce”, a spus ea.