Știți ce poate întrece plăcinta cu dovleac? Un platou cu brioșe cu dovleac, pus în fața prietenelor venite în vizită. Iar dacă mai ai și un ceai aromat la îndemână, iată tabloul perfect al unei după-amiezi friguroase de weekend!
Cea mai simplă combinație este cea de dovleac cu scorțișoară, ca în rețeta de mai jos.
Ingrediente (12 brioşe):
două ouă, o cană şi jumătate de zahăr, un sfert de cană de ulei, o cană şi jumătate de dovleac copt, o cană de făină, 3 linguriţe de praf de copt, o linguriţă de scorţişoară, o fiolă de esenţă de vanilie.
Preparare:
se preîncălzeşte cuptorul la 180 de grade şi se pun hârtiuţele speciale în tava de brioşe. Într- un bol mare se bat ouăle cu zahărul. Se adaugă dovleacul pasat, uleiul, vanilia şi se amestecă bine, ca să se omogenizeze. Apoi se pun făina, praful de copt şi scorţişoara. Brioşele se toarnă compoziţia în forme. Se coc timp de 30-35 de minute. Se scot din cuptor şi se lasă să se răcească zece minute înainte de servire.