2.000.000 de lei obținuți de deținuții penitenciarului din Soroca pentru ”Machena,” prin obligarea participării în jocuri de noroc. 15 percheziții efectuate

Ofițerii Direcției investigaţii criminalitate organizată a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, au desfășurat 15 percheziții în penitenciarul din Soroca și în alte raioane din nordul republicii, într-un dosar care vizează organizația criminală condusă de hoțul în lege „Machena.”

Astfel, în cadrul perchezițiilor la șase deținuți și cinci apropiați ai lor din libertate, desfășurate cu sprijinul mascaților de la BPDS„Fulger” și ai sistemului penitenciar, au fost ridicate telefoane mobile, dispozitive de înregistrare a informației și mai multe înscrisuri de ciornă, care confirmă faptul tranzacțiilor sumelor bănești. Mai exact, banii erau colectați pentru susținerea organizației criminale, proveniți din participarea deținuților la jocurile de cărți, de altfel interzise în penitenciare. Astfel, lunar în conturile organizației erau transferați sume de bază de circa 2.000 de lei, iar în unele cazuri în funcție de capacitatea financiară a deținutului, erau transferați și până la 50.000 -60.000 de lei.

Aceștia erau șantajați de către autoritățile criminale să participe, iar în haznaua organizației criminale urmau să transfere a patra sau a treia parte din câștigul ilegal obținut. Iar în cazul în care unii refuzau să participe la jocurile de noroc, erau șantajați să contribuie la bugetul organizației cu un procentaj din veniturile rudelor care au afaceri în libertate. Potrivit datelor preliminare, circa 80% din deținuții penitenciarului din Soroca, cu peste 500 deținuți, participau forțat la bugetul organizației criminale. În caz contrar, deținuții care refuzau și această formă de „cooperare” erau determinați prin amenințare și violență de către autoritățile criminale să depună cerere la administrația penitenciarului din Soroca pentru transfer în izolare de comunitatea celorlalți deținuți.

Astfel, din decembrie 2022 și până acum, potrivit probelor cercetate preliminar, au fost acumulați ilegal circa 2.000.000 lei. În continuare, urmează ca șase deținuți din penitenciarul din Soroca și cinci apropiați ai lor din libertate să fie audiați la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Printre aceștia se regăsește și un fost „supraveghetor” al organizației criminale din același penitenciar, eliberat înainte de termen în primăvara acestui an, după ce în 2017 a fost condamnat pentru circulație de droguri, fără scop de înstrăinare, la peste 10 ani închisoare. Dintre deținuții actuali vizați în dosar, aceștia-i ispășesc pedeapsa pentru aceeași infracțiune, precum și pentru omor, furt, tâlhărie; unii din aceștia sunt condamnați din anul 2012, iar cei mai recenți din 2019, cu termenul maxim de eliberare stabilit în 2030.

Audierea acestora va viza cercetarea participării lor în crearea organizației criminale și pentru organizarea dezordinilor în penitenciar. Între timp, aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției și alte drepturi procedurale, potrivit legii.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

La mulți ani, Corneliu Botgros! Lăutarul este sărbătorit astăzi
Articolul anterior
Gest nobil pentru micuții cu dizabilități din Chișinău din partea unui grup de voluntari italieni
Articolul următor