10 paşi pentru dinţi mai albi şi strălucitori!

Orice femeie tinde să aibă o dantură perfectă, un zâmbet de invidiat şi dinţi cât mai albi. Însă, de cele mai multe ori procedeul de albire este destul de costisitor. Cafeaua, tutunul, alcoolul, obiceiurile alimentare nesănătoase şi igiena orală neadecvată, pot fi principalele motive ale colorării dinţilor. Există o mulţime de remedii pentru albirea dinţilor, însă acestea necesită timp şi bani.

separator
Îţi propunem 10 metode naturale şi cât se poate de eficiente pentru a avea o dantură mai strălucitoare. Urmează sfaturile noastre şi dinţii tăi vor deveni cu siguranţă mai albi, mai frumoşi şi mai sănătoşi.

1. Spală-te pe dinţi regulat

Secretul unei danturi de invidiat este perierea şi îngrijirea corectă a dinţilor. Învaţă să-i curăţi regulat, pentru ca petele să dispară mai rapid, iar cariile să apară cât mai târziu. Spală-i imediat după ce te-ai trezit, pentru că pe timpul nopţii cantitatea de salivă este redusă, iar dinţii tăi nu sunt curăţaţi la fel de bine ca pe timpul zilei, la fel curăţă-i şi la prânz, după ce mănânci şi seara înainte de culcare. Cât de leneşă nu ai fi, nu spune niciodată: “Lasă, o să-i spăl mâine”. Spălatul pe dinţi mai previne şi formarea tartrului, responsabil de asemenea de colorarea acestora.

2. Periază-i cu grijă

Nu peria dinţii cu agresivitate. La sfârşit te poţi trezi cu apariţia dentinei de culoare mai închisă la suprafaţa dintelui. Atât smalţul lor, cât şi gingiile sunt foarte sensibile la frecare puternică, aşa că ai grijă cum procedezi în timpul periajului.

3. Foloseşte bicarbonat de sodiu

Cu siguranţă de multe ori ai auzit de curăţarea dinţilor cu bicarbonat de sodiu. Poate ţi se pare ceva ireal, dar această metodă mai veche este destul de eficientă în cazul unei danturi albe şi strălucitoate. Pentru un efect dublu foloseşte bicarbonat de sodiu combinat cu apă de gură pe bază de apă oxigenată. Încercă să ţii ritmul, periindu-ţi dinţii cu această pastă şi bucură-te din plin de efectul obţinut!

4. Clăteşte gura cât mai des

Te numeri printre femeile care îşi petrec majoritatea timpul la birou, întâlniri sau diferse activităţi extracasnice? Atunci cu siguranţă nu porţi periuţa de dinţi cu tine. Aşadar, pentru a evita să rămâi cu resturi de mâncare, clăteşte-ţi gura cu un pahar de apă.

5. Apă de gură antibacteriană

Apa de gură cu acţiune antibacteriană are o putere mai mare de a reduce din petele şi surplusurile lasate pe dinţi după mâncare. Achiziţionează una şi observă care sunt schimbările de-a lungul timpului. O poţi folosi pentru a-ţi clăti dinţii după fiecare masă.

6. Pastă de dinţi cu efect de albire

Am ajuns să credeam că nici o pastă de dinţi nu mai face minuni aşa cum arată în majoritatea reclamelor publicitare. Uite că aici greşeşti, încearcă să renunţi la aceste prejudecăţi şi să-ţi cumperi o pastă sau un gel cu efect de albire. Acesta conţine peroxid care reuşeşte cu succes să ofere o albire uşoară dinţilor tăi.

7. Aşteaptă înainte de a te spăla pe dinţi

Iubeşti să mânânci fructe care conţin acid, precum grapefruitul, mărul, portocala sau alte citrice? Atunci aşteaptă măcar jumatate de ora înainte de a te spala pe dinţi, pentru a nu eroda smalţul, partea exterioară care protejează dinţii şi care le dă culoarea albă.

8. Consumă fructe şi legume proaspete

Atât pentru sănătatea ta, cât şi cea a dinţilor optează pentru o alimentaţie sănătoasă. În schimbul băuturile şi produsele pline de E-uri, alege fructele sau legumele proaspete şi crocante. Mestecându-le în fiecare zi, vei avea parte de dinţi mai albi şi mai strălucitori. De ce? Frecarea din timpul mesticării fructelor, îndepărtează tartrul şi petele de culoare.

9. Foloseşte întotdeauna paiul

După cum am mai vorbit, băuturile carbogazoase dar şi alcoolul pătează foarte tare dinţii. Cea mai eficientă soluţie pentru a scăpa de această problema este folosirea paiul. De asemenea, e important să îţi speli gura cu apă după ce ai băut cola, vin sau cafea, pentru a curăţa şi saliva de nuanţele care pot păta dantura.

10. Mergi regulat la stomatolog

După ce ai învăţat tot ce trebuia să ştii despre îngrijirea şi curăţarea corectă a danturii tale, mergi la stomatolog. Vizitele regulate la medicul stomatolog sunt absolut necesare. El te va ţine la curent cu toate problemele danturei tale şi te va ajuta să scapi de ele, înainte de a se agrava situaţia.

 

Ce face retinolul pentru pielea ta

Retinolul este unul dintre ingredientele cele mai apreciate și studiate în industria produselor de îngrijire a pielii. Acest derivat al vitaminei A este cunoscut pentru capacitatea sa de a trata o gamă largă de probleme cutanate, de la semnele de îmbătrânire până la acneea persistentă. Integrarea retinolului în rutina ta zilnică poate aduce beneficii semnificative pentru sănătatea și aspectul pielii tale, scrie evz.ro.

Este un ingredient esențial datorită proprietăților sale de regenerare celulară stimulând producția de colagen și elastină, proteine esențiale pentru menținerea fermității și elasticității pielii. De asemenea, accelerează ciclul de reînnoire a celulelor pielii, ceea ce poate duce la o îmbunătățire vizibilă a texturii și tonusului pielii.

Integrarea retinolului în rutina de îngrijire a pielii poate aduce numeroase beneficii. De la reducerea vizibilă a ridurilor și a liniilor fine, până la ameliorarea problemelor suferite de tenul cu tendință acneică și uniformizarea tonului pielii, retinolul este un ingredient versatil și puternic. Utilizat corect, acesta poate transforma aspectul pielii tale, oferindu-i un aspect mai tânăr și mai sănătos.

Ce este retinolul?

Retinolul este o formă de vitamina A, un nutrient esențial pentru aspectul sănătos al pielii. Este un ingredient solubil în grăsimi, ceea ce înseamnă că poate pătrunde adânc în straturile pielii pentru a-și exercita efectele benefice. Retinolul este disponibil în diverse forme, inclusiv creme, seruri și loțiuni.

Cum acționează retinolul asupra pielii?

Retinolul acționează prin stimularea producției de colagen și elastină, proteine care conferă pielii fermitate și elasticitate. De asemenea, accelerează ciclul de reînnoire a celulelor pielii, ceea ce ajută la exfolierea celulelor moarte și la promovarea regenerării celulare. Acest proces poate duce la o îmbunătățire vizibilă a texturii și tonusului pielii.

Beneficiile retinolului

1.Reducerea semnelor de îmbătrânire

Retinolul este cunoscut pentru capacitatea sa de a reduce vizibil ridurile și liniile fine. Prin stimularea producției de colagen și elastină, retinolul poate face pielea să pară mai fermă și mai netedă. De asemenea, poate oferi pielii un aspect mai sănătos.

2.Îmbunătățirea texturii pielii

Retinolul poate îmbunătăți textura pielii prin accelerarea ciclului de reînnoire celulară. Acest lucru duce la exfolierea celulelor moarte și la promovarea regenerării celulare, ceea ce poate face pielea să pară mai fină și mai uniformă. De asemenea, poate reduce aspectul porilor dilatați.

3.Ameliorarea imperfecțiunilor suferite de tenul cu tendință acneică

Retinolul este eficient în gestionarea problemelor tenului cu tendință acneică datorită proprietăților sale antiinflamatorii și capacității de a accelera reînnoirea celulară. Acesta poate preveni blocarea porilor și poate reduce vizibil roșeața și umflăturile asociate cu acneea. De asemenea, poate ajuta la reducerea cicatricilor post-acneice și a petelor pigmentare.

Cum să alegi produsul potrivit cu retinol

Concentrații disponibile

Retinolul este disponibil în diverse concentrații, de la 0.25% la 1% sau chiar mai mult. Pentru persoanele care nu au mai folosit retinol, se recomandă inițial o concentrație mai mică, cum ar fi 0.25% sau 0.5%, pentru a permite pielii să se obișnuiască treptat cu acest ingredient puternic.

Tipuri de produse (creme, seruri)

Retinolul poate fi găsit sub diverse forme, inclusiv creme, seruri și loțiuni. Serurile sunt de obicei mai concentrate și pot pătrunde mai adânc în piele, în timp ce cremele oferă hidratare suplimentară. Alegerea tipului de produs depinde de nevoile și preferințele personale.

Recomandări pentru diferite tipuri de piele

Pentru pielea sensibilă, se recomandă utilizarea unei concentrații mai mici de retinol și a unui produs cu o formulă mai delicată. Pentru pielea normală sau mixtă, se pot folosi concentrații medii, iar pentru pielea obișnuită cu retinol, se pot folosi concentrații mai mari. Este important să ajustezi frecvența și concentrația în funcție de reacția pielii tale.

Pași pentru a integra retinolul în rutina ta

1.Începe treptat: frecvența utilizării

Pentru a minimiza riscul de iritații, începe prin a folosi retinolul o dată sau de două ori pe săptămână. Crește treptat frecvența, în funcție de toleranța pielii. Dacă pielea reacționează bine, poți ajunge să folosești retinolul în fiecare seară.

2.Momentul aplicării în rutina ta zilnică

Retinolul trebuie aplicat seara, deoarece poate face pielea mai sensibilă la lumina solară. După curățarea și tonifierea pielii, aplică retinolul și așteaptă câteva minute pentru a permite absorbția completă înainte de a aplica alte produse.

3.Ordinea aplicării produselor

După curățare și tonifiere, aplică retinolul, urmat de un ser hidratant și o cremă hidratantă. În timpul zilei, folosește întotdeauna protecție solară pentru a proteja pielea de radiațiile UV.

Sfaturi pentru utilizarea în siguranță a retinolului

Efecte secundare posibile și cum să le previi

Retinolul poate provoca iritații, uscăciune și descuamare, în special la începutul utilizării. Pentru a preveni aceste efecte secundare, începe cu o concentrație mai mică și crește treptat frecvența utilizării. Utilizează un hidratant bogat pentru a menține pielea hidratată și evită produsele care conțin alcool sau alte ingrediente iritante.

Importanța protecției solare

Retinolul poate face pielea mai sensibilă la lumina solară, de aceea este esențial să folosești protecție solară zilnică. Alege un produs cu un factor de protecție solară (SPF) de cel puțin 30 și aplică-l generos pe toată fața.

Combinații cu alte ingrediente active

Retinolul poate fi combinat cu produse ce conțin alte ingrediente active, cum ar fi serum cu niacinamida sau ser cu acidul hialuronic, pentru a oferi beneficii suplimentare. Evită utilizarea retinolului împreună cu acizi exfolianți puternici (AHA, BHA) sau peroxid de benzoil, deoarece aceste combinații pot provoca iritații severe.

Când să aștepți rezultate și ce să monitorizezi

Rezultatele utilizării retinolului pot varia în funcție de tipul de piele și de problemele specifice ale fiecărei persoane. Primele semne de îmbunătățire pot fi observate după 4-6 săptămâni de utilizare consecventă. Pentru rezultate maxime, se recomandă utilizarea retinolului timp de cel puțin 3-6 luni.

Semnele că retinolul funcționează includ reducerea vizibilă a ridurilor și liniilor fine, un ton mai uniform al pielii, reducerea vizibila a acneei și o textură mai fină și mai netedă a pielii.

Retinolul este un ingredient puternic și eficient, care oferă multiple beneficii pentru sănătatea și frumusețea pielii. Utilizat corect, acesta poate contribui la reducerea vizibila a ridurilor fine, gestionarea problemelor suferite de tenul cu tendință acneică, uniformizarea tonului pielii și îmbunătățirea aspectului general al pielii.

Fii consecvent în utilizarea retinolului și ai răbdare, deoarece rezultatele vizibile pot apărea după câteva săptămâni de utilizare regulată. Cu o utilizare corespunzătoare, retinolul poate transforma pielea, oferindu-i un aspect mai sănătos, mai tânăr și mai radiant.

Screening GRATUIT pentru un scalp sănătos cu Farmacia Familiei/P

Ai grijă de sănătatea părului tău! Screening GRATUIT pentru un scalp sănătos oferit de Farmacia Familiei!

Un păr frumos începe cu un scalp sănătos. Îți dorești un păr puternic și strălucitor? Între 7 – 10 noiembrie (ora 12:00 – 18:00), Farmacia Familiei te așteaptă la CC Shopping Malldova pentru o verificare GRATUITĂ a sănătății scalpului, realizată de medici specialiști.

Aceasta este o ocazie unică de a-ți evalua sănătatea scalpului într-un mod rapid și fără durere, primind în același timp sfaturi personalizate pentru îngrijirea corectă a părului și scalpului.

Cea mai frecventă problemă a scalpului în cazul femeilor este reprezentată de căderea difuză a părului. Pierderea firelor de păr poate fi cauzată de factori diverși, locali sau generali, de anumite devieri imunologice, genetice, poate fi legată de stres sau de diferite afecțiuni endocrine sau metabolice. O altă afecțiune a scalpului întâlnită mai des la bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, dar și la femei este dermatita seboreeică. Se manifestă prin prurit, coji, scoame, mătreață excesivă și seebum la nivelul scalpului. Atât căderea părului, cât și dermatita seboreeică reprezintă o alterare a stării de sănătate a scalpului în general, iar tratamentul lor trebuie făcut corect sub atenta îndrumare a medicului.

De asemenea, este important să păstrăm o igienă corespunzătoare și să folosim produse cosmetice sau dermatocosmetice adecvate tipului de scalp și problemelor existente, dacă acestea au fost diagnosticate.

Acționează acum pentru un păr sănătos și frumos!

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Dita Hyper Farmacie și Farmacia Familiei te invită la Beauty Autumn Expo!/P

Dita Hyper Farmacie și Farmacia Familiei te invită la Beauty Autumn Expo, cea mai mare expoziție de frumusețe din această toamnă!

Este o ocazie unică să descoperi cele mai noi tendințe în materie de frumusețe și să te bucuri de oferte speciale! Vino să descoperi noutățile în frumusețe de la cele mai notorii branduri mondiale la standul Farmaciei Familiei și Dita Hyper Farmacie!

Așadar, salvează datele: 24 – 27 octombrie, Modexpo. Te așteptăm cu REDUCERI LA PESTE 10.000 DE PRODUSE, cadouri garantate si inovații de la cele mai renumite branduri internaționale dermatocosmetică.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Celebra Casă de Modă Chanel colaborează cu atelierul Causse
Articolul anterior
Cătălin Josan și-a lansat noua piesă
Articolul următor