Ce salariu ridică un polițist începător în R. Moldova. Ministrul Efros, despre intenția mai multor angajați ai MAI de a pleca din sistem

Mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au intenția de a pleca din sistem, iar motivația este una financiară, scrie noi.md.

O spune ministrul Adrian Efros potrivit căruia instituția pe care o conduce se confruntă cu o criză de cadre, în special, în cadrul Poliției de Frontieră și a Inspectoratului General de Poliție. Potrivit ministrului, salariul unui polițist începător este de 11 mii de lei. Ministrul Afacerilor Interne recunoaște că entitatea pe care o conduce duce lipsă de angajați, mai multe funcții fiind vacante. Potrivit ministrului, deși s-a reușit o modestă majorare a salariilor polițiștilor, lefurile mici rămîn cauza principală a plecărilor din sistem. „Ministerul Afacerilor Interne este cel mai mare minister ca număr de angajați. Sunt locuri vacante în diferite subdiviziuni. Dacă ne referim la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aici sîntem completați 100%. La Inspectoratul General de Poliție avem locuri vacante, la Poliția de Frontieră, la fel, sînt locuri vacante. În discuțiile cu colegii care au intenția de a pleca din sistem, motivația este asigurarea financiară. La începutul anului s-a reușit ca valoarea de referință a polițiștilor să fie mărită de la 1900 la 2300. Adică, salariul s-a mărit cu 1000 de lei. Pentru un polițist începător salariul s-a mărit de la 10 la 11 mii de lei. Cu cît e mai mare vechimea de muncă, cu atît salariile sînt mai mari”, a spus Adrian Efros în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Potrivit ministrului, noi majorări de salarii pentru angajații MAI, deocamdată, nu se prevăd, însă aceștia vor mai beneficia de ajutoare unice și sporuri salariale. „Mai e nevoie de intervenții pe domeniul social, ca angajatul MAI cînd vine la serviciu să fie sigur că familia sa este bine, are o viață decentă și acest lucru va contribui mult la diminuarea actelor de corupție. Acum, pentru că avem unele funcții necompletate, avem posibilitatea ca banii respectivi să fie redirecționați pentru a le oferi angajaților sporuri sau ajutoare unice. Noi ne dorim majorări de salarii, dar asta nu depinde de voința ministrului Efros sau a premierului, noi pornim de la un cadru bugetar disponibil. Cînd vom avea o economie puternică, cînd toată lumea va plăti impozitele, cînd toți vom contribui la bugetul de stat, atunci vom avea sumele disponibile pentru a mări salariile. Nu este vorba de nedorința de a mări salariile, ci de austeritatea bugetară”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne. În octombrie 2023, în cadrul programului „Spor pentru Moldova” o plată unică în valoare de 5000 de lei a fost oferită la peste 10 mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști și carabinieri.

Captură la vama//Lot de mărfuri nedeclarate

Funcționarii echipelor mobile, în colaborare cu Secția activități investigative și cu suportul Secției monitorizare video, au stopat în imediata apropiere a postului vamal Tudora un autoturism de model Infiniti, condus de un conațional în vârstă de 42 de ani.

În urma controlului vamal, în portbagajul și salonul vehiculului au fost depistate mai multe bunuri nedeclarate autorității vamale, inclusiv articole vestimentare, țigări electronice și articole sanitare.

Valoarea lotului de marfă urmează a fi stabilită, însă estimările preliminare indică o sumă de zeci de mii de lei.

Mărfurile au fost reținute, iar investigațiile pe caz continuă. Persoana vizată riscă sancțiuni conform prevederilor art. 43¹, 287 alin. (10) din Codul Contravențional.

Departamentul de Stat al SUA oprește sprijinul pentru refacerea rețelei energetice din Ucraina

Departamentul de Stat a pus capăt săptămâna aceasta unei inițiative a Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională care a investit sute de milioane de dolari pentru a ajuta la refacerea rețelei energetice a Ucrainei în urma atacurilor armatei ruse, potrivit a doi oficiali USAID care lucrează la misiunea agenției în Ucraina, anunță NBC News.

Întreruperile de curent au fost aplicate peste noapte în unele regiuni ale Ucrainei din cauza atacurilor asupra instalațiilor energetice. Sistemele din țară au suferit un impact aproape constant pe parcursul celor trei ani de război.

„Aceasta subminează în mod semnificativ abilitățile acestei administrații de a negocia încetarea focului și ar semnala Rusiei că nu ne pasă de Ucraina sau de investițiile noastre din trecut”, a declarat pentru NBC News un oficial USAID implicat în misiunea din Ucraina

Oficialul a continuat: „Rusia duce un război pe două fronturi în Ucraina: Unul militar, dar și unul economic. Ei încearcă să zdrobească economia, dar USAID a jucat un rol central în a o ajuta să fie rezistentă, [inclusiv] susținând rețeaua energetică…Am oferit guvernului ucrainean o cantitate mare de sprijin pentru a evita o criză macro-economică”.

Pe lângă încheierea Proiectului privind securitatea energetică a Ucrainei, USAID își reduce drastic prezența în Ucraina.

Pe baza unui document obținut de NBC News, Departamentul de Stat a ordonat, de asemenea, încetarea unui program axat pe „activitatea de reformă a sectorului financiar”

„Nu vom mai putea vedea unde s-au dus acești bani în ultimii ani”, a declarat unul dintre oficiali.Biroul USAID pentru Europa și Eurasia, care supraveghează misiunea din Ucraina, are 115 angajați în Washington, D.C. Personalul biroului a fost informat că numărul acestora va fi redus la 29 de angajați care vor rămâne activi, potrivit celor doi oficiali USAID.

După mai bine de două decenii experții din domeniul educației de pe ambele maluri ale Nistrului au vizitat Liceului Teoretic „Evrika”din Rîbnița

Pe 28 februarie curent, după mai bine de două decenii, experții din domeniul educației de la Chișinău și Tiraspol, au vizitat complexul de clădiri ce aparțin Liceului Teoretic „Evrika”, situate pe str. Gagarin nr.14 din or. Râbnița, nefolosite din anul 2004, ca urmare a blocării accesului de către Tiraspol.

În cadrul vizitei a fost efectuată o evaluare generală/primară a situației curente a clădirilor și a terenurilor aferente de pe adresa de mai sus indicată pentru a fi identificate potențiale măsuri ulterioare de intervenție în vederea reluării lucrărilor de reparație a clădirilor, finalizării acestora și dării în exploatare în calitate de obiect infrastructural aflat la balanța Liceului Teoretic „Evrika”.

Experții de la Chișinău au salutat deschiderea Tiraspolului și au remarcat că urmare a recepționării confirmării scrise privind utilizarea spațiilor respective în scop educațional, specialiștii de nivel tehnic ar putea întreprinde vizite de lucru întru a desfășura expertizele necesare și a demara lucrările ce se impun.

Sportivul nostru Valentin Petic s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Articolul anterior
 Maia Sandu și Volodimir Zelenski au discutat la telefon de Ziua Europei
Articolul următor