Deshidratarea poate ucide!

Bărbat ucis de o țigară, la Cricova
Un bărbat a murit, după ce casa acestuia a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia a avut loc ieri-seara, pe strada Păcii, din orașul Cricova, susțin sursele PulsdMedia.MD din cadrul IGSU.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 68 de ani. Cadavrul acestuia a fost găsit de către pompieri, în timpul lichidării flăcărilor care au cuprins toate trei odăi ale casei, dar și acoperișul.
Se presupune că focul ar fi izbucnit din cauza unei țigări nestinse.

Contrabandă cu preparate injectabile, depistată într-un autocar de pe ruta Kiev-Chișinău, la vama Palanca
La pista intrare în țară a postului vamal Palanca, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un autocar care se deplasa pe ruta Kiev-Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cadrul controlului fizic detaliat al bagajelor pasagerilor, în una dintre valize au fost depistate preparate injectabile și produse cosmetologice în cantități comerciale, nedeclarate autorității vamale.
Documentată pe caz este o nerezidentă în vârstă de 40 de ani.
Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.


Președinta Maia Sandu a ținut un discurs la summitul din Kiev: ”Slavă, Ucrainei!”
Președintele Maia Sandu a ținut un discurs la summitul online despre Ucraina, la trei ani de la începutul invaziei ruse, informează unica.md.

”Stimate Domnule Președinte Zelenski, Doamnelor și domnilor, Îmi amintesc acea dimineață de acum trei ani. Era ora 4. Am citit știrile cu groază. M-am trezit, am mers la birou și de acolo am auzit exploziile. Odesa… poate Vinița. În acel moment, nimeni nu știa unde va lovi următoarea bombă.
Astăzi știm însă cu certitudine: curajul Ucrainei a asigurat Moldovei siguranța și pacea.
Curajul și sacrificiul poporului ucrainean ne-au protejat de război. Pentru asta, vă vom fi mereu recunoscători. Și nu vom uita niciodată.
Trei ani mai târziu, războiul brutal și criminal al Rusiei continuă. Agresiunea Kremlinului a adus suferință și distrugere la o scară pe care Europa nu a mai văzut-o de la al Doilea Război Mondial. Doar ieri, Ucraina a fost lovită de cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei.
Rusia nu caută pacea. Și totuși, lumea vorbește despre pace. Dar pacea trebuie să fie justă, durabilă și reală. O pace compromisă, care ignoră securitatea Ucrainei sau marginalizează Europa, nu va pune capăt amenințării—doar o va amâna. O pace falsă—una care îi permite lui Putin să se regrupeze, să se reînarmeze și să invadeze din nou—nu este pace.
De aceea, trebuie să rămânem uniți. Obiectivul Rusiei este să creeze diviziuni—între aliați, între țări, în interiorul societăților. Noi, în schimb, trebuie să rămânem împreună.
Garanțiile de securitate sunt esențiale pentru ca istoria să nu se mai repete. Pentru ca Putin să nu mai poată înșela lumea. Pentru ca Rusia să nu mai aducă moarte altor națiuni. Lumea are nevoie de garanții de securitate reale—clare, puternice, care pot fi implementate efectiv.
Moldova sprijină aceste eforturi. Suntem alături de Ucraina în obținerea unor garanții concrete care vor aduce o pace durabilă. Susținem măsuri care întăresc securitatea Ucrainei și previn o agresiune viitoare. Nu este vorba doar despre Ucraina—este vorba despre securitatea tuturor.
Și să fie clar: Putin nu se va opri la Ucraina.
De aceea, răspunsul nostru trebuie să fie ferm. Sprijinul nostru – de neclintit. Ucraina nu luptă doar pentru ea. Luptă pentru noi toți.
Atâta timp cât Ucraina rezistă, Moldova rezistă, Europa rezistă.
Să ne asigurăm că nu doar asistăm, ci acționăm.
Moldova este de partea Ucrainei. Moldova este de partea libertății. Și, împreună, vom face tot ce ne stă în putere pentru ca pacea adevărată să triumfe. Slava Ukraini!”, a menționat președinta Maia Sandu.