Nu mai plasați poze cu acte pierdute pe rețelele de socializare! Riscați să fiți amendat

Plasarea pe rețelele de socializare a pozelor cu diferite acte pierdute, cum ar fi cele de identitate sau permisele de conducere este ilegală în țara noastră. În acest sens, Ministerul Afacerilor Interne atenționează că aceste documente conțin date cu caracter personal și cei care vor să găsească stăpânii actelor nu iau în considerație riscurile posibile la care sunt supuși atât deținătorul legal al actului pierdut, cât și utilizatorul care postează informația respectivă.

separator

Astfel, cei care pierd sau găsesc acte de identitate trebuie să anunțe imediat organele competente despre acest fapt. Actul de identitate găsit de către o persoană trebuie predat autorităţii emitente, iar în cazul aflării acestuia în străinătate – misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale Republicii Moldova.Pentru încălcarea regulilor de utilizare a datelor cu caracter personal, Codul Contravențional al Republicii Moldova prevede amenzi între 3 000 și 4 500 de lei pentru persoanele fizice, între 4 500 și 9 000 de lei pentru persoanele cu funcţie de răspundere, dar și între 6 000 și 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu sau fără privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate până la un an de zile.

Sursa

Trei rețete de pește de Florii! 

De Florii, când tradiția și gusturile se împletesc în cele mai delicioase feluri de mâncare, peștele devine vedeta mesei. 

. Păstrăv la cuptor cu lămâie și usturoi

Ingrediente:

  • 2 păstrăvi întregi, eviscerați și curățați
  • 1 lămâie (jumătate feliată, jumătate stoarsă)
  • 4 căței de usturoi
  • 2 linguri ulei de măsline
  • Sare, piper, cimbru sau rozmarin
  • Pătrunjel proaspăt

Mod de preparare:

  1. Spală păstrăvii și usucă-i cu un prosop de hârtie.
  2. Asezonează-i cu sare, piper și cimbru/rozmarin, atât în interior cât și pe exterior.
  3. Pune în interiorul fiecărui pește câteva felii de lămâie și usturoi.
  4. Așază-i într-o tavă unsă cu ulei, stropește-i cu zeamă de lămâie și restul de usturoi zdrobit.
  5. Coace-i la 180°C timp de 25-30 minute.
  6. Servește cu pătrunjel tocat și garnitură de cartofi natur sau legume la abur.

2. Saramură de crap

Ingrediente:

  • 2 bucăți de crap (aprox. 1 kg în total)
  • 2 ardei grași + 2 ardei iuți
  • 4 roșii coapte (sau 1 conservă de roșii tocate)
  • 4 căței de usturoi
  • 1 legătură de leuștean
  • Sare grunjoasă, apă, piper

Mod de preparare:

  1. Presară sare grunjoasă pe pește și lasă-l 30 minute, apoi clătește-l.
  2. Frige bucățile de pește pe grătar sau tigaie grill, până se rumenesc.
  3. Într-o cratiță, pune ardeii copți tăiați, roșiile, usturoiul zdrobit, sare și piper. Adaugă 1 litru de apă și fierbe 10-15 minute.
  4. Pune peștele fript în saramură și lasă-l să fiarbă 5 minute.
  5. Presară leuștean proaspăt la final.
  6. Servește cu mămăliguță!

3. File de somon cu sos de muștar și miere

Ingrediente:

  • 2 fileuri de somon
  • 1 lingură muștar Dijon
  • 1 lingură miere
  • 1 lingură ulei de măsline
  • Sare, piper, zeamă de lămâie

Mod de preparare:

  1. Într-un bol mic, amestecă muștarul cu mierea, uleiul de măsline și câteva picături de lămâie.
  2. Asezonează somonul cu sare și piper.
  3. Unge fileurile cu sosul pregătit.
  4. Pune-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coace-le 15-18 minute la 200°C.
  5. Servește cu piure de cartofi dulci sau o salată verde.

Câți bani au câștigat Volodimir Zelenski și familia sa în 2024

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi familia sa au câştigat anul trecut aproximativ 365.000 de dolari, conform unui anunţ făcut duminică de serviciul de presă al preşedinţiei de la Kiev, care citează declaraţia de avere a lui Zelenski, transmite luni DPA, potrivit Agerpres.

Aproape jumătate din acest venit provine din vânzarea de obligaţiuni de stat, în timp ce cealaltă jumătate include salariul lui Zelenski, dobânzile de la depozitele bancare şi venitul din chiria unor proprietăţi imobiliare private.

„Soldul numerar al familiei prezidenţiale la sfârşitul lui 2024 rămâne în mare parte neschimbat”, conform serviciului de presă al preşedinţiei de la Kiev, fără a specifica însă suma exactă, scrie digi24.ro

Înainte de a deveni preşedintele Ucrainei, Zelenski era actor, producător de film şi scenarist.

Estimările averii sale totale variază, unele surse sugerând că acesta ar deţine câteva milioane de dolari, însă cuantumul exact este necunoscut.

Între timp, agenţia de presă ucraineană Unian a raportat că Oleksandra şi Kirilo, copiii lui Zelenski, au rămas în Ucraina.

Ţinând cont de solicitările rolului său în războiul aflat în desfăşurare, preşedintele Zelenski susţine că, în ceea ce priveşte timpul pe care-l dedică familiei, urmează un „program 5+5”. Adică petrece 5 minute alături de familie dimineaţa şi 5 minute seara.

Tragedie la Baurci: O fetiță de 10 ani a fost ucisă de o mașină, în drum spre școală

Astǎzi dimineațǎ, Poliția a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier în satul Baurci din raionul Ceadâr-Lunga, srie jurnaltv.md

La fața locului, oamenii legii au stabilit că, un bǎrbat de 74 de ani, fiind la volanul unui Renault, din motive necunoscute deocamdată, a pierdut controlul mașinii și a tamponat o fetiță care se deplasa pe marginea carosabilului, spre școală.

În urma impactului, minora de10 ani a decedat.

Fiind testat cu aparatul Drager s-a constatat că șoferul nu era în stare de ebrietate.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar bărbatul se află în custodia poliției.

Doi părinți și-au regăsit copilul pe care îl credeau mort de șapte ani
Articolul anterior
Decis! Plăcuțele de înmatriculare de la mașinile parcate neregulamentar nu vor mai fi scoase
Articolul următor
Close menu