O moldoveancă de 26 de ani a fost ucisă în Spania

O tânără în vârstă de 26 de ani, originară din Republica Moldova, a fost ucisă şi apoi îngropată la marginea unei localităţi din Spania, chiar de iubitul ei, un tânăr român de 22 de ani.

separator
Nela S. a fost dată dispărută, pe 15 februarie, chiar de iubitul ei român. Cei doi locuiau în Vinaros, o localitate din Castellon (Spania), iar înainte ca tânăra să dispară, ea şi iubitul ei ar fi fost văzuţi în timp ce se certau în faţa unui club de noapte. Potrivit unor surse, tânăra a fost lovită de mai multe ori de iubitul ei, după care nu a mai fost văzută întorcându-se acasă, scrie observator.tv.La 50 de zile de la dispariţie, tânăra moldoveancă a fost găsită moartă, îngropată pe un câmp de la marginea oraşului Ulldecona (Tarragona), notează elespanol.com. O anchetă de proporţii a fost declanşată după ce poliţiştii spanioli au stabilit că dispariţia moldovencei este una extrem de ciudată.

Anchetatorii au verificat mai multe ipoteze şi l-au chemat la audieri pe iubitul fetei. Acesta şi-ar fi schimbat declaraţiile de mai multe ori, iar în urmă cu câteva zile a recunoscut că a omorât-o pe fată. Mai mult, românul de 22 ani a povestit că după ce a omorât-o pe iubita sa, împreună cu doi prieteni, a îngropat-o pe un câmp de la marginea oraşului Ulldecona. Tânărul le-a indicat anchetatorilor locul în care a îngropat-o pe moldoveancă, el fiind acuzat de crimă şi arestat. Alături de acesta, alţi doi cetăţeni români au fost puşi sub acuzare şi arestaţi.

Salariu de până la 35 de mii de lei lunar. Cele mai bine plătite locuri de muncă în luna februarie

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a publicat lista cu topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante, disponibile la data de 14 februarie 2025, conform declarațiilor agenților economici. Astfel, pe primul loc se află poziţia de sudor/sudoriţă, la compania SLR Metal-Construct SRL, iar persoana care va obţine acest post de muncă ar putea să ridice un salariu de până la 35 de mii lei lunar, scrie safenews.md

Potrivit listei, ÎCS Lapmol SRL caută un conducător autor, iar salariul propus este de 25 de mii de lei. De asemenea, compania Ozka Construction SRL oferă un salariu între 33.000 şi 33.500 de lei pentru funcţia de fasonator/fasonator piese şi construcţii din beton.

Conform datelor, se mai caută şi 10 tâmplari pentru un salariu ce variază între 10.000 şi 25 de mii de lei, la compania CAMPEN-COM SRL.-

Lăcătuş auto- AUTOGATES SRL – 20.000 – 25.000 LEI

-Programator ADENS GRAFIC SRL – 13.700 – 25.000 LEI

-Operator la maşini şi utilaje DANICON-TRANS SRL – 12.000 -25.000 LEI

-Inginer proiectant în construţii CLASS SA 16.000-24.000 LEI

-Geodez-şef în construcţii ONUR TAAHHUT TASIMACILIK INSAAT SRL HÎNCEŞTI 22.000-23.000 LEI.

Posturile ilegale din Zona de Securitate au început să fie demontate

Posturile instalate ilegal de Tiraspol în Zona de Securitate au început a fi demontate. Întrebat de jurnaliști despre asta, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că există astfel de informații și ele în prezent se verifică, notează IPN.

„Din câte cunoaștem a început deja demontarea lor la Bender. A fost o informație care trebuie verificată și vom reveni cu detalii pe acest pe aceste posturi de control ilegale, care din 2022 au fost în permanentă atenție la grupurile de lucru și la formatul de discuție 1+1. Sperăm că lucrurile vor merge înainte”, a precizat vicepremierul, conform IPN.

În 2020, autoritățile de la Tiraspol au instalat unilateral, în perioada stării de urgență legată de pandemia de COVID-19, 37 de posturi în jurul localităților aflate sub controlul autorităților constituționale. Atunci, Chișinăul a apreciat decizia ca fiind o sfidare a Acordului din 21 iulie 1992. Pe parcurs, Tiraspolul a redus numărul posturilor.

Chișinăul a înaintat Tiraspolului mai multe solicitări, care au stat la baza înțelegerilor de a permite livrarea gazelor în regiunea transnistreană. Scoaterea posturilor de control instalate în 2022 (33, dintre care 11 încă sunt active) a fost una dintre cerințe.

Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci: Neuronii care urmăresc fiecare muşcătură

Oamenii de ştiinţă de la universitatea americană Columbia au descoperit neuroni specializaţi în creierul şoarecilor care le ordonă animalelor să se oprească din mâncat, scrie stirileprotv.ro.

Deşi se ştie că multe circuite de hrănire din creier joacă un rol în monitorizarea consumului de alimente, neuronii din aceste circuite nu iau decizia finală care ne opresc din mâncat.

Neuronii identificaţi de cercetătorii de la Columbia, un nou element al acestor circuite, sunt localizaţi în trunchiul cerebral, cea mai veche parte a creierului vertebratelor.

Descoperirea lor ar putea conduce la noi tratamente pentru obezitate.

„Aceşti neuroni nu seamănă cu niciun alt neuron implicat în reglarea saţietăţii”, a declarat dr. Alexander Nectow, medic-cercetător la Colegiul Vagelos de Medicină şi Chirurgie al Universităţii Columbia, care a condus cercetarea, într-un comunicat.

El spune că, alţi neuroni din creier se limitează, de obicei, la detectarea alimentelor introduse în gură, la modul în care alimentele umplu intestinul sau la nutriţia obţinută din alimente.

„Neuronii pe care i-am găsit sunt speciali prin faptul că par să integreze toate aceste informaţii diferite şi chiar mai mult”, explică cercetătorul.

Celule identificate în trunchiul cerebral

Decizia de a nu mai mânca este un fenomen familiar.

„Se întâmplă de fiecare dată când ne aşezăm să luăm masa: La un moment dat, în timp ce mâncăm, începem să ne simţim sătui, apoi ne săturăm şi mai mult, iar apoi ajungem la un punct în care ne gândim, bine, este suficient”, explică dr. Nectow.

Cum ştie creierul când corpul s-a săturat şi cum acţionează pe baza acestei informaţii pentru a ne opri din mâncat?

Alţi cercetători au localizat anterior celulele care iau decizii în trunchiul cerebral, dar pistele s-au oprit acolo.

Laboratorul de la Columbia a utilizat noi tehnici unicelulare care fac posibilă pătrunderea într-o regiune a creierului şi distingerea diferitelor tipuri de celule care, până acum, au fost greu de distins unele de altele.

„Această tehnică – profilarea moleculară cu rezoluţie spaţială – ne permite să vedem unde se află celulele în trunchiul cerebral şi cum arată compoziţia lor moleculară”, continuă dr. Nectow.

În timpul profilării unei regiuni a trunchiului cerebral cunoscută pentru procesarea semnalelor complexe, cercetătorii au observat celule pe care nu le cunoşteau şir care aveau caracteristici similare cu alţi neuroni implicaţi în reglarea apetitului. „Oh, asta este interesant”, ne-am spus. „Ce fac aceşti neuroni?”

Neuronii care urmăresc fiecare muşcătură

Pentru a vedea cum influenţează neuronii alimentaţia, cercetătorii i-au proiectat astfel încât să poată fi activaţi şi dezactivaţi cu ajutorul luminii.

Atunci când neuronii erau activaţi de lumină, şoarecii mâncau mult mai puţin. Intensitatea activării a determinat cât de repede animalele au încetat să mănânce.

„Interesant este faptul că aceşti neuroni nu semnalează doar o oprire imediată; ei ajută şoarecii să-şi încetinească treptat alimentaţia”, completează Srikanta Chowdhury, cercetător ştiinţific în cadrul laboratorului condus de dr. Nectow.

Cei doi au analizat, de asemenea, modul în care alte circuite alimentare şi hormoni au afectat neuronii. Ei au descoperit că neuronii au fost reduşi la tăcere de un hormon care creşte pofta de mâncare şi activaţi de un agonist GLP-1, o clasă de medicamente acum populare pentru tratarea obezităţii şi a diabetului.

Aceste experimente au descoperit că aceste semnale de intrare au ajutat neuronii să urmărească fiecare muşcătură a şoarecilor.

„În esenţă, aceşti neuroni pot mirosi mâncarea, pot vedea mâncarea, pot simţi mâncarea în gură şi în intestin şi pot interpreta toţi hormonii intestinali care sunt eliberaţi ca răspuns la mâncare”, spune dr. Nectow. „Şi, în cele din urmă, valorifică toate aceste informaţii pentru a decide când este suficient şi ne opresc din mâncat”.

Deşi neuronii specializaţi au fost identificaţi deocamdată doar la şoareci, dr. Nectow spune că localizarea lor în trunchiul cerebral, o parte a creierului care este în esenţă aceeaşi la toate vertebratele, sugerează că este foarte probabil ca oamenii să aibă aceiaşi neuroni.

„Credem că este un nou punct de intrare major pentru a înţelege ce înseamnă să fii sătul, cum se întâmplă acest lucru şi cum este valorificat pentru a încheia o masă”, adaugă dr. Nectow. „Şi sperăm că ar putea fi folosit pentru terapiile împotriva obezităţii pe viitor”.

Un băiețel de 12 ani a uimit publicul de la ,,Românii au Talent”! Video
Articolul anterior
David Bisbal a devenit tată pentru a doua oară. Prima imagine cu bebelușul!
Articolul următor