Adela Popescu și Radu Vâlcan au luat o decizie radicală și le-au împărtășit-o și urmăritorilor de pe rețelele sociale. Cei doi vor să se bucure mai mult de timpul petrecut în familie, mai ales de copii, așa că au luat o decizie importantă. Cei doi soți au hotărât să pună deoparte telefoanele timp de câteva ore pe zi. Timpul îl vor petrece cu cei trei copii, Alexandru, Andrei și Adrian.
Cei doi consideră că timpul petrecut alături de cei dragi este prețios, așa că vor să renunțe la telefoane măcar două ore, din momentul în care copiii ajung acasă de la grădiniță. Prezentatoarea de la Vorbește lumea speră că le va ieși acest lucru și că vor învăța să se bucure de ei și de cei dragi în loc să stea mult timp pe rețelele sociale.
Blondina a vorbit despre această decizie în descrierea unei fotografii în care se află în mașină, alături de soțul ei. Radu Vâlcan vorbea la telefon în acest timp.
“Scumpeteo, vorbește acum cât mai poți! Să știți că eu și @raduvalcan am luat o decizie importantă. Sperăm să reușim. Începând de astăzi, după 16:00, adică din momentul în care ajung copiii acasă, două ore, telefoanele noastre vor sta pe silent la distanță de noi. Vrem ca măcar DOUĂ ORE dintr-o zi atenția noastră TOATĂ să fie îndreptată unii către alții. Știu că pare puțin, ne dorim să mai creștem intervalul, dar o luăm ușor” a scris Adela Popescu pe Instagram.