Există mai multe puncte de vedere în ce priveşte vârsta potrivită a unui copil pentru învăţarea unei limbi străine. Dar aproape toţi specialiştii consideră că de la vârsta de trei ani, copilul este capabil să memoreze cuvinte dintr-o altă limbă fără mari probleme.
Explicaţia este că în prima etapă de învățare a limbii, copilul este foarte deschis către asimilarea oricărui tip de informație. Reține foarte ușor tot ce vede sau aude. Până la vârsta de 5 ani copiii sunt niște genii mici în materie de lingvistică pentru că au o capacitate uimitoare de a reține – între 20 și 30 de cuvinte noi în fiecare zi.
Psihologii specializați în psihologia copilului recomandă însă părinţilor ca să aștepte până când cei mici vor putea vorbi destul de bine în limba lor. Ulterior să învețe și alta. Deoarece odată ce-l înveți de mic pronunția într-o limbă străină, aceasta va servi drept tipar pe mai departe și poate influența felul în care copilul va vorbi în limba maternal. E posibil să păstreze accentul limbii străine în limba maternă, iar mai târziu să aibă probleme cu cititul și scrisul.
Oricum, poţi încerca să vezi cum merge. În cazul în care vei observa că micuțul va avea tendința să transpună accentul străin în limba învățată inițial, atunci trebuie să mai aștepți pentru a nu fi nevoita să apelezi mai târziu la serviciile unui logoped.
Cum să-l înveți corect să vorbească într-o limbă străină?
Un aspect important care ține de asimilarea unei limbi străine este metoda folosită. La vârste mici, învățarea are loc doar verbal, prin dialog, povești și prin diverse scenarii jucate de părinți sau educatoare, adică prin cât mai multă comunicare.
Dacă tu, ca părinte, știi bine o limbă străină, atunci îți va fi ușor să-i atragi atenția, fie prin cântecele scurte cântate în limba respectivă pe care le va memora și cel mic, fie prin desenarea diverselor personaje de poveste care vor spune ceva într-o limbă străină, fie prin jocuri interactive în care folosești cât mai mult cuvinte.
Nu se va ține un monolog, ci încerci să creezi un dialog și chiar dacă ai tentația să folosești cuvinte în limba maternă, n-o faci pentru că într-un final copilul nu va vorbi corect în nicio limbă. Mai mult de atât, procesul de stăpânire a gramaticii va deveni mai greoi pentru că este mult mai dificil să corectezi ceva învățat greșit decât să o iei de la zero.
Pe lângă conversațiile pe care le aveți, pune-l să asculte CD-uri cu înregistrări ale unor nativi care vorbesc limba pe care o învață cel mic. Așa îi va fi mai ușor să pronunțe corect cuvinte și să construiască propoziții. De asemenea, cel mic are posibilitatea să-și compare succesele în materie de pronunție.
Ideal pentru un copil este ca să ia primele lecții de limbi străine de la părinți. S-a demonstrat că cei mici sunt foarte motivați să învețe împreună cu părinții. Totuși, dacă nici unul dintre voi nu cunoaște suficient de bine o limbă străină, atunci va trebui să apelezi la ajutorul unui învățător.
Învățarea în grup
Copilul poate începe să învețe o limbă străină în particular sau în grupuri mici de copii. Spre deosebire de orele particulare, aici va interacționa cu alți copii de vârsta lui. Astfel procesul de învățare va fi echivalat cu joaca și cu distracția, fapt care-l va face interesat să afle mai multe și să continue să învețe cuvinte noi.
Oricare nu ar fi decizia pe care o iei, ține cont că fiecare copil se dezvoltă în ritmul său. Dacă după trei săptămâni de ,,cursuri” cel mic nu spune niciun cuvânt în limba străină, nu este un motiv de îngrijorare. Important este să îl motivezi în fiecare etapă de asimilare indiferent de rezultate. Pune-i măcar CD-uri să asculte. Așa va învăța pasiv și va avea abilitatea mai târziu să gândească în ambele limbi, obiectiv mai greu de atins odată cu trecerea anilor.
Totuși, regula de bază este că un copil învață cel mai bine prin conversație!
În momentul în care vei auzi prima poezie sau primul cântec într-o limbă străină, roagă-l să ți-o repete cât mai des, atât ție, cât și celorlalți (prieteni, rude). Asta îl va face să-i crească încrederea în sine și să continue să învețe.
Cel mai important pas după alegerea corectă a metodelor de predare/învățare este să-i dezvolți nevoia de a vorbi într-o limbă străină, altfel totul va rămâne la stadiul de joc.