Cum să prepari o brânzică proaspată şi dulce pentru bebeluş

Potrivit ghidurilor actuale cu privire la diversificarea alimentaţiei copilului, brânza de vaci este un aliment care poate fi introdus în meniul copilului începând de la vârsta de 8-10 luni. În acelaşi timp experţii recomandă ca introducerea alimentelor solide noi, potrivit vârstei, în dieta copilului să se facă treptat, începând de la cantităţi mici (ceea ce pentru un bebeluş ar putea să însemne un vârf de linguriţă, jumătate de linguriţă sau una întreagă) şi pe rând, cu o pauză de cel puţin trei zile între alimentele noi introduse.

separator
mai-buna-ca-la-magazin-invata-cum-sa-prepari-branza-acasa_size1

Căt priveşte branza de vaci, aceasta poate fi inclusă în dieta copilului de la vârsta de 8 luni (dar nu şi laptele de vacă, care este contraindicat copiilor mai mici de un an), vârstă la care copilul ar trebui să fie deja adaptat la consumul de alte alimente solide, cu mar fi pireurile de fructe sau legume. Brânza de vaci conţine vitamina B12, B2, folaţi, calciu şi proteine necesare pentru dezvoltarea copilului.

Conform recomandărilor, branza de vaci (pasteurizată şi de consistenţă moale, nu aspra) se dă copilului cu vârsta cuprinsa între 8 şi 12 luni în cantităţi mici de până la 14 grame pe zi, nu mai mult. Copilul cu vârsta de 12-36 luni ar putea să mănânce până la 42 de grame de brânză pe zi, nu mai mult.

1Cum prepari acasă o branzică de vaci proaspăta, dulce şi moale pentru bebeluş

Se pune laptele la fiert într-un vas mic şi când atinge temperatura de fierbere se adaugă două picături de lămâie, se mai lasă puţin la foc până se coagulează laptele. Compoziţia obţinută se strecoară printr-o pânză deasă, curată. Brânzica rezultată va fi proaspătă, dulce şi de consistenţă moale, potrivită pentru bebeluş. Ea poate fi îndulcită prin amestecare cu pireu de banane sau alte fructe. Această gustare sănătoasă, asortată cu diverse fructe şi pomuşoare este potrivită pentru orice vârstă! Poftă buna!

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Demi Moore: 52 de ani, 3 căsnicii şi, se pare, peste 40 de operaţii estetice
Articolul anterior
Andreea Raicu, criticată aspru de Iulia Albu: “Ce caută blana la o ținută de vară?”
Articolul următor