Doina Cernavca este în luna a șaptea de sarcină și a aflat că va avea o fetiță. Emoționată viitoarea mămică a postat pe blogul ei personal o scrisoare către fiica sa.
”Scumpa mea,
Este pentru prima dată când recunosc public că anume tu, fetița mea, crești acolo în burtică. Suntem de 7 luni împreună și în tot acest timp oamenii cu care am interacționat m-au întrebat ce minune așteptăm. Eu am ezitat să le spun, pentru că am ținut ca secretul să fie al nostru și doar noi și cei apropiați să trăim toate cele 9 luni în lumea asta a noastră. Dar atâtea ispite mă încearcă, mai ales cînd tu faci ceva nou sau eu simt ceva ce n-am mai avut până acum!
Îți scriu această scrisoare, ca să-ți mulțumesc pentru faptul că m-ai ales anume pe mine să fiu mama ta. Eu știu că tu știi cât de mult, dar cât de mult te-am vrut. Acum 3 ani, când mi-am tatuat numele tău pe mâna mea dreaptă, toți mă întrebau în cinstea cui am așa tatuaj și eu mândră răspundeam: „În cinstea fetei mele pe care o voi avea peste câțiva ani”. Imediat venea și următoarea întrebare: „Dar dacă vei avea băiat? Sau numai băieți?” și eu zâmbind le spuneam că nuu, eu voi avea o fată, eu neapărat te voi avea pe tine! Sigură am fost imediat cum am știut de sarcină și până când domnul doctor mi-a zis: „Deci, hai să vedem pe cine avem noi aici. Mmm, da’ la voi de sărbători Moș Crăciun va veni cu o fetiță”. Și din acel moment eu am știut că Dumnezeu mă iubește. Mult!
Chiar în acest moment, când eu scriu aceste rânduri, tu te joci în burtică :) Îți simt mișcările, cu fiecare zi tot mai intense și mai puternice, și zâmbesc de fiecare dată cu o satisfacție de neredat în cuvinte. Iar ieri, când domnul doctor ni te-a arătat și eu cu tatăl tău ți-am văzut foarte clar fața pe ecranul imens, am plâns cu cele mai dulci lacrimi. Ești atât de frumoasă!!!
Deja de câteva zile am început să ne pregătim de venirea ta pe lume. Ți-am cumpărat primele hăinuțe, iar astăzi mergem să-ți alegem și comandăm lenjeria pentru pătuc. Să știi că m-am documentat foarte bine și am câteva liste pline cu tot ce ne v-a trebui pentru ca tu să crești frumos și sănătos. Vreau să fii mândră de mine și să te bucuri că faci parte din viața mea. Vreau să trăim împreună cele mai frumoase zile și să colecționăm amintiri scumpe. Vreau să mă înveți ce înseamnă răbdarea, că deja cu priorițățile m-ai pus la punct. Și nu regret deloc, ba din contra – de 6 luni de când sunt în concediu medical forțat, am înțeles că nimic, absolut nimic nu este mai important decât sănătatea. Iar la moment, eu și cu tine în burtică înseamnă gândul meu numărul 1 și grija mea zilnică. Restul vor aștepta sau se vor rezolva și fără mine. Pentru că eu deja te am pe tine, minunea mea scumpă!
Îți mulțumesc pentru tot ce am trăit până acum, în toate 7 luni de când suntem împreună. Nu sunt supărată și niciodată, îți jur, niciodată n-am să-ți reproșez pentru vara 2015 pe care practic n-am simțit-o, fiind nevoită să stau mai mereu în casă și în pat. Toate diminețile grele rămân în amintire ca trăite cu multă dârzenie, așa cum știam că aceste stări și transformări mi te vor aduce pe tine. Acum dormim mai greu, din ce în ce mai greu, dar stai liniștită – am dormit bine 30 de ani :) Și să știi că sunt pregătită să nu prea mai dorm, de îndată ce te voi simți la pieptul meu.
Am să păstrez tipărite aceste rânduri, ca și carnetul în care-mi fac tot felul de notițe despre tot ce se întâmplă de când am aflat că te voi avea. Peste ani, am să te las să citești, ca să știi cât de atentă și cât de minuțios m-am pregătit pentru apariția ta. Și tot ce-ți povestesc atunci când facem baie și mă joc cu jetul călduț pe burtică, sau când stăm serile întinse, sau când mergem prin piață și te întreb ce vrei să mâncăm (ca să nu ne fie, măcar de această dată, rău), sau când mă trezesc dimineața și încă fiind cu ochii închiși îmi mângâi burtica și îți zic: „Neața, scumpa mea”, – toate sunt adevăruri din gândurile și visele mele. Pentru că eu atât de mult te-am visat, și atât de mult mi te-am dorit, încât acum, când mai avem un pic și ne vom cunoaște, nu-mi rămâne decât să-ți promit că tu și doar tu ești și vei rămâne cea mai mare dragoste a vieții mele!
Te iubesc, scumpa mea!”
Sursa: www.doinacernavca.eu