Sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape, iar luna decembrie îți oferă prilejul de a participa la diverse evenimente și concerte dedicate acestora. Pentru a-ți petrece timpul frumos și relaxant, ți-am pregătit o listă cu evenimente, concerte, târguri, la care poți mergi și cu cei mici, împreună cu toată familia!
10 decembrie – Ansamblul de muzică și dans popular „Veselia” invită la spectacolul „Așa-i jocul pe la noi!”
Ansamblul va oferi un spectacol extraordinar cu veselie și voie bună, datini, tradiții și porturi strămoșești. Prețul biletului – 100 lei.
10 decembrie – Târg Caritabil de Crăciun, organizat de Asociaţia ,,Viața fără Leucemie”
Evenimentul caritabil este organizat cu scopul de a ajuta copiii din secția oncohematologică a oncohematologie pediatrica. Din mijloacele adunate, planificam să procurăm preparatele medicamentoase necesare pentru tratamentul micilor pacienți. Sunt invitați toți doritorii, intrarea este liberă, cu începere de la ora 10:00, la hotelul Jolly Alon, str. Maria Cibotari 37. Află deytalii aici.
10 decembrie – Concert O seară de muzică FOLK, la Filarmonica Naţionala „Serghei Lunchevici”
Pe 10 decembrie, ora 17:00, Vali Boghean, Ion Razza, Viorel Burlacu şi Paul invită la spectacolul organizat la inițiativa Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), în susținerea copiilor abuzați. Mai multe detalii găsești aici.
11 decembrie – „Sărbătoarea fetelor deștepte și cochete”, ediția a IV-a
Unica.md și Lia Fia organizează pe data de 11 decembrie o adevărată sărbătoare pentru copii, în incinta Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu. Cele mai cochete fetițe vor defila în ținutele din colecția de Crăciun marca Lia Fia. Aici găsești lista câștigătoarelor care s-au înscris la casting. În program: prezentarea colecției de Crăciun Lia Fia, Concurs de poezie de Crăciun, Corina Țepeș, Costi Burlacu, Smaranda Burlacu și Tatiana Heghea vin cu un recital de cântec, prezentare de carte: Sărbătorile trăiesc acasă de Viorica Covalschi.
Atât participanții, cât și invitații la la „Sărbătoarea fetelor deștepte și cochete” vor primi daruri de la partenerii evenimentului: Editura Prut Internațional, Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, MolDeco, Rich kids, Ask a MOM. Intrarea la eveniment este liberă!
15-18 decembrie – cinema Odeon, Zilele Filmelor de Crăciun
ALTFilm a pregătit pentru tine o serie de filme din toate vremurile, fără de care Crăciunul nu mai este același, de la „It’s a wonderful life” până la Ironia sorții, la Cinematograful „Odeon”. Evenimentul este organizat de Altfilm cu sustinerea Delegatiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
16 decembrie – Concert „Surprizele de Iarnă”, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”
La concertul „Surprizele de Iarnă” veți avea posibilitatea să savurați frumusețea folclorului moldovenesc în interpretarea Ansamblului Național academic de dansuri populare JOC. Concertul va avea loc la sala Filarmonicii nationale „Serghei Lunchevici”, pe 16 decembrie, ora 18:30. Pentru informații apelați o22-222-734 sau 079505138.
17 decembrie – ,,E timpul pentru vise”, eveniment organizat de comunitatea Picături de fericire
Fericirea este atunci când ceea ce crezi, ceea ce spui și ceea ce faci sunt în armonie! Ești invit într-un spațiu cu oameni frumoși și calzi, pentru a încerca să visezi frumos, să reflectezi în ce măsură și în ce condiții visele devin realitate. Pentru a rezerva un bilet la eveniment, scrie la adresa caraus_viorica@yahoo.com sau dă un telefon la numărul 068543777, Viorica Carauș
18 decembrie – ”Cu vedetele la târg”, ediţia a III-a, la Centrul Artico (holul mare et. 1)
O atmosferă veselă va învia feeria sărbătorilor de iarnă. Poți merge la eveniment împreună cu familia să petreci o frumoasă duminică de iarnă. Stilatele doamne ale showbiz-ului vor scoate la vânzare articole unice din garderoba lor, iar vedetele autohtone vor veni cu un dar special, un program artistic de sărbătoare! Sunteți așteptat cu începere de la ora 10.00, împreună cu cei mici, pentru care vot fi pregătite activităţi creative, personaje din poveşti şi multe concursuri cu premii. Bilet de intrare- 10 lei.
18 decembrie – Ask a MOM invită părinții și copiii la Christmas Family Brunch
Comunitatea Ask a MOM organizează pe 18 decembrie un Family Brunch de Crăciun pentru toata familia – mamici, tatici si copilasi. Sărbătoarea va avea loc la restaurantul Down Town, hotel Codru. La eveniment sunt asteptate estimativ 50 de familii cu copii. Toate persoanele vor avea locuri la mese, iar mancarea va fi de tip buffet all inclusive. Distracțiile vor fi separate pe câteva zone, unde fiecare copilaș își va găsi ocupația preferată.
20 decembrie – Premiul anual în domeniul Fotografiei
Platforma Photoproject îi invită pe toţi cei, care au tangenţe cu fotografia, să participe la cea de-a doua ediţie a Premiului Profesional Anual în domeniul fotografiei „Fotograful Anului 2016”. Scopul de bază al evenimentului este unificarea comunităţii profesioniştilor în domeniul fotografiei din Moldova şi formarea culturii fotografice în ţara noastră. Mai multe detalii găsești aici.