Adriana Iliescu a fost până la 29 decembrie 2006 cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naștere unui copil, la vârsta de 66 de ani și 320 zile. Ea a născut-o pe Eliza Maria Bogdana la 16 ianuarie 2005, la Maternitatea Giulești din București, România.
Copilul nu este totuși copilul său biologic, ținând cont că ovulul (și sperma de asemenea) provine de la un donator anonim, iar Adriana Iliescu a fost mai degrabă o mamă purtătoare. Ea a lucrat înainte de pensionare ca profesor universitar de literatură română și scriitor de povești pentru copii. Eliza Maria a primit și prenumele Bogdana, nume care era destinat surorii sale gemene, care nu a supraviețuit sarcinii.
Adriana Iliescu a primit pentru prima dată tratament hormonal pentru a îndepărta menopauza în 1995, iar fertilizarea în vitro (trei zigoți cu spermă și ovul de la donatori anonimi) i-a fost făcută în 2004 de doctorul Bogdan Marinescu, ea rămânând însărcinată cu tripleți.După trei săptămâni, unul dintre embrioni și-a încetat dezvoltarea și a murit. Feții rămași, ambii de gen feminin, au cântărit doar 1,45 și respectiv 0,69 kg după 33 de săptămâni de sarcină, însă după complicații ulterioare, cel mic a murit. Deși doctorii doreau să realizeze o naștere prin cezariană la scurt timp după a 34-a săptămână, moartea unuia dintre gemeni a dus la nașterea prematură. Bebelușul supraviețuitor a rămas în spital încă șase săptămâni.
Eliza Maria Bogdana Iliescu a împlinit ieri 9 ani.