Ministerul Educației a publicat lista taberelor de odihnă pentru copii și adolescenți care vor activa în sezonul estival 2017. În vara curentă, 70 de tabere cu sejur deplin și 69 de tabere cu sejur de zi din țară vor caza elevii la odihnă și recreere.
Șeful Direcției învățământ preuniversitar a Ministerului Educației Valentin Crudu a menționat că taberele sunt amplasate în diferite raioane ale republicii.
”Unele dintre aceste instituții deja și-au început activitatea. Pe parcursul sejurului la tabără tinerii vor participa la programe cultural-artistice și sportive, dar și la programe educaționale pe tematici privind navigarea sigură pe internet, ghidarea în carieră, prevenirea accidentelor casnice şi rutiere la copii, promovarea relaţiilor armonioase în familie.
În total, în actualul sezon estival se preconizează să se odihnească la tabere circa 60 000 de copii. Autoritățile publice vor repartiza gratuit 25% din numărul total de bilete copiilor orfani, copiilor cu dizabilități și celor din familii defavorizate”, a precizat sursa citată.
/* (c)AdOcean 2003-2017, promo.fish.Unica.md.All. InPage_Mobile */
ado.slave(' adoceanrosdcfepomos', {myMaster: 'CkunqTStlx7YoevtfueBX_vh. kxuKTu_pRhoaa8Sml..17' });
Finanţarea taberelor de vară pentru copii şi adolescenţi se va efectua din bugetul de stat şi bugetele locale, din sumele plătite de părinţi şi din resursele alocate de sindicate, întreprinderi, asociaţii.
Pentru informații suplimentare referitor la organizarea odihnei de vară a copiilor, părinții/ reprezentanții legali pot apela la administrațiile publice locale, raionale/municipale, nemijlocit la instituțiile de învățământ sau la sindicatul de ramură. Iată, mai jos, lista taberelor!